IP Liceul „Da Vinci” din mun. Chișinău
Profesoară de istoria românilor și universală,
Educație pentru societate
Tatiana Țîmbalari
Interviu de Mihaela Tarlapan
36 ani activitate
Tatiana Țîmbalari trăiește istoria împreună cu elevii. Închide ușa și intră cu ei într-o lume în care se succed perioadele istorice, se conturează caracterele personajelor emblematice și fiecare lecție devine o experiență. După 36 de ani în educație, spune că ceea ce îi oferă motivație este „ceva lăuntric”, o legătură care o face să fie mereu prezentă, cu gândul și cu inima, între elevi. Construiește lecții care îi țin pe elevi conectați, gestionează perioadele de criză și, după zeci de ani, dă dovadă de același avânt și dedicație.
Activați de peste trei decenii în educație. Ce v-a ținut aproape de această profesie în toți acești ani?
Nu am un răspuns concret și laconic. Este ceva lăuntric care mă face să fiu mereu acolo, între elevi, la lecții și la recreație, să explic, să răspund la întrebări și să primesc îmbrățișările lor sincere. Interacțiunea cu copiii te obligă să fii bine dispus, să uiți de probleme, uneori chiar și de boală. Odată cu sunetul, închidem ușa clasei și intrăm în lumea istoriei. Apar și perioade de criză sau neîndeplinirea obligațiilor, dar „încheiem tratate”, ne asumăm responsabilități și mergem mai departe. Mă bucur de succese, caut soluții pentru eșecuri. Sunt mereu acolo, la datorie, cu sufletul, cu gândul, cu inima.
Elevii spun că nu vor să lipsească de la orele dvs. Care sunt cele trei lucruri concrete care fac ca lecția să-i țină conectați până la final?
„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții” (Nicolae Iorga). Pun accent pe cunoaștere, înțelegere, aplicare și utilitate, pe valori, adevăr istoric, argumentare, multiperspectivitate și exprimarea propriei opinii. Pentru a obține rezultate, elevul și profesorul trebuie să fie parteneri. Colaborează și discută cauzele care pot încetini progresul. Un eșec sau un rezultat mai mic devine punct de pornire pentru a găsi soluții. „Învață să înveți, fii autonom. Îți sunt alături și te susțin.”
Ați contribuit la Curriculumul Național. Cum se reflectă această experiență direct în orele dvs. de zi cu zi?
Participarea la elaborarea Curriculumului la istoria românilor și universală a fost și rămâne o experiență unică, care a contribuit la formarea mea profesională. La lecții pun accent pe formarea competențelor, știind clar finalitățile învățării pe ani de studii și elementele care definesc profilul absolventului. Aleg activități care dezvoltă gândirea critică și învățarea autonomă. Utilizez învățarea bazată pe proiect și metode active, astfel încât elevul devine participant la descoperirea trecutului. Abordez temele din perspectivă multidisciplinară și transdisciplinară, facilitând conexiunea cu limba și literatura română, educație pentru societate, geografie, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra societății.
Cum transformați un subiect teoretic într-o lecție care provoacă emoții și implicare reală?
În funcție de temă, pornesc de la ceea ce știu elevii: ce au citit sau au învățat la alte discipline. Folosesc brainstorming bazat pe experiența lor, uneori pornesc de la o sursă scrisă, o secvență video sau un motto. Materia trebuie adaptată vârstei, iar metodele alese astfel încât să faciliteze înțelegerea și formarea de aptitudini, atitudini și valori. Există teme sensibile care cer multă acuratețe, pentru că au impact emoțional și trebuie dozate corect.
În clasele a IX-a și a XII-a, elevii vin des cu exemple din experiența familiei, ale bunicilor sau străbunicilor, ceea ce contribuie la formarea memoriei colective.
Elevii vorbesc despre modul în care îi susțineți și după eșecuri. Cum abordați situațiile în care un elev nu obține rezultatul dorit?
Diferit, în funcție de situație, dacă este un eșec izolat sau de durată. Mai întâi încerc să determin cauza prin discuții individuale și observații. Dacă ține de înțelegerea materiei, se poate corecta prin explicații, monitorizare și, la nevoie, evaluare repetată. Mai complicat este când intervin factori externi, relațiile cu colegii, părinții sau lipsa motivației. Atunci implic dirigintele și părinții, pentru a depăși împreună momentul. Copiii simt dacă sunt cu adevărat importanți.
Este esențial să le oferi încredere și sprijin. Rezultatele nu apar mereu imediat, este nevoie de răbdare și încurajare. Evit să dau sfaturi, ofer alternative, exemple și libertatea de a lua decizii.
Ați format și profesori. Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le vedeți la început de carieră?
În sesiunile de formare am întâlnit mulți profesori tineri, bine pregătiți, motivați și implicați. Tagma profesorilor este o lume aparte, unită prin valori și misiuni comune. Profesorii învață permanent, din studiu, din schimbul de bune practici, de la elevi și din propria experiență. Este o muncă grea, care cere dedicație.
Cea mai mare greșeală, nu doar la început de carieră, este să intri în clasă fără să iubești copiii, fără să iubești ceea ce faci, fără să cunoști disciplina și fără să știi nu doar să asculți, ci și să auzi. A fi profesor înseamnă, înainte de toate, responsabilitate.
Dacă ar fi să vă descrieți printr-o lecție, cum ar arăta aceasta?
O lecție de suflet, în care contează totul: atitudinea, dispoziția, aspectul metodic, științific, starea de bine, respectul reciproc, momentele hazlii și rezultatul.
Ambii copii nu vor să rateze nici măcar o lecție cu doamna profesoară, pentru că este prea interesant. Cel mare, în clasa a 11-a, trebuia să lipsească o zi și a întrebat dacă poate ruga un coleg să filmeze lecția, ca să nu piardă nicio poveste. / Nu mi-a plăcut istoria, mi se părea plictisitoare și fără sens, până când doamna Tatiana mi-a devenit profesoară. A fost prima care m-a marcat cu adevărat, prin emoția cu care predă și prin felul în care, la fiecare lecție, mă uimește câtă inteligență poate avea un om. În clasa a 9-a am vrut să-mi schimb școala, dar am rămas pentru dumneaei, pentru că știam că doar ea mă poate pregăti la cel mai înalt nivel.