Științe socio-umane
Directoare la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din mun. Chișinău
Profesoară de istorie
Daniela Vacarciuc
Interviu de Mihaela Tarlapan
38 ani de activitate
„Ușa clasei nu se închide niciodată” nu este doar o frază, este felul în care Daniela Vacarciuc își trăiește profesia de aproape patru decenii. Între catedră și funcția de director, a păstrat constant aceeași convingere că cel mai important nu este nota, ci felul în care se formează un copil pentru maturitate. A învățat generații să gândească, să simtă și să rămână demni. Iar urmele lăsate se văd în cataloagele arhivate și, prioritar, în viețile celor care astăzi îi spun simplu, cu recunoștință, „doamna profesoară”.
Dacă ar fi să descrieți omul din spatele profesorului, cine este Daniela Vacarciuc atunci când se închide ușa clasei?
Recunosc sincer că, ușa clasei la mine nu se închide niciodată. Sunt mereu aproape de elevi pentru discuții, întrebări, bucurii sau griji. Mă simt utilă și împlinită. Cele mai grele sunt concediile, când sunt departe de ei. Încerc să fiu aceeași, corectă, la școală, acasă sau în societate. Sunt un om cu emoții și responsabilitate. Apreciez lucrurile simple și timpul cu cei dragi. Reflectez mult și vreau să cresc permanent. Dincolo de roluri, rămân un om autentic, care își trăiește misiunea cu dăruire, demnitate și curaj.
Sunteți în sistem din 1988. Ce parte din dvs. a rămas neschimbată în toți acești ani în fața elevilor?
După aproape patru decenii de muncă în educație, cred că am păstrat perseverența de a fi mai bună azi decât ieri. Aspectul enciclopedic al cunoașterii și talentul de a transforma lecția, de a-i face pe elevi curioși, au rămas repere constante. S-au schimbat programe și generații, dar emoția cu care intru în clasă și dorința de a aprinde o scânteie în mintea și sufletul copiilor au rămas aceleași. Am păstrat răbdarea de a explica și bucuria de a vedea progres, dar și convingerea că, dincolo de note, cel mai important este omul care se formează.
Există un moment în care ați simțit clar că ați schimbat destinul unui elev? Cum s-a întâmplat?
Sunt momente care nu se anunță spectaculos, dar care, în timp, îți confirmă că ai atins viața unui elev. Am întâlnit elevi pentru care școala era o povară. Cu răbdare, încurajări și încredere, lucrurile s-au schimbat. Când mi-au spus că aceste gesturi simple le-au schimbat felul în care se văd, am înțeles cât contează prezența autentică. Am mulți elevi care au devenit profesori de istorie, unii îmi sunt colegi. Când spun că au ales acest drum inspirându-se de la mine, mă emoționează. Așa am ales și eu cândva.
Elevii vorbesc despre dvs. ca despre un exemplu. Ce credeți că văd ei dincolo de lecții?
Cred că, dincolo de lecții, elevii văd în mine un mod de a fi. Nu doar ceea ce spun contează, ci felul în care mă raportez la oameni, la muncă, la valori. Văd consecvență, respect, poate chiar exigență, dar și deschidere și corectitudine. Încerc să le transmit, prin propriul exemplu, că integritatea nu este negociabilă, că perseverența dă roade și că fiecare gest mic spune ceva despre cine ești. Poate că nu își vor aminti fiecare lecție de istorie, dar îmi doresc să păstreze în ei această idee: că se poate reuși frumos, cu demnitate și cu respect față de sine și față de ceilalți.
Cum arată o lecție de istorie în care elevii trăiesc ceea ce învață?
Predarea istoriei este o fascinație de idei, responsabilitate și intrigă. O lecție reușită este aceea în care elevii nu memorează date, ci pășesc într-o altă lume. Transform lecția într-o poveste, cu oameni reali, alegeri dificile și consecințe. Îi provoc să gândească și să se întrebe ce ar fi făcut ei. Folosesc dialogul, dezbaterea și jocul de rol. Elevii devin personaje, avocați ai unor idei sau martori ai unor momente. Mergem la Cimitirul Eroilor, pe urmele pogromului din 1903, vizităm muzee, explorăm spații virtuale, analizăm surse și scriem. Întâlnim oameni care au trăit istoria. Așa elevii nu doar învață, ci înțeleg și duc mai departe ceea ce descoperă.
În rolul de director, luați decizii pentru o întreagă comunitate. Ce valori nu negociați niciodată?
În orice decizie pe care o iau, există repere de la care nu mă abat. În primul rând, corectitudinea. Fiecare elev și profesor trebuie să se simtă tratat cu respect și echitate. Apoi, responsabilitatea. Orice hotărâre are consecințe și trebuie asumată cu luciditate și transparență. Nu negociez respectul față de elev, față de colegi și față de actul educațional. Nu renunț la ideea că școala trebuie să fie un spațiu sigur, în care fiecare copil se simte văzut, ascultat și valorizat. Aceste valori îmi ghidează fiecare decizie și construiesc o comunitate bazată pe încredere și demnitate.
Cine a fost pentru dvs. acel reper care v-a modelat?
Cred că fiecare dintre noi poartă în sine amprenta unor oameni care ne-au văzut mai mult decât eram și au crezut în ceea ce am putea deveni. Pentru mine, acest reper a fost un profesor care m-a impresionat prin felul în care era – echilibrat, exigent, dar profund uman. De la el am învățat că autoritatea nu vine din severitate, ci din respectul pe care îl construiești în timp, că adevărata influență se câștigă prin exemplu, nu prin impunere. Un profesor poate schimba destine nu prin gesturi spectaculoase, ci prin consecvență, corectitudine și încredere.
Dacă ar fi să lăsați elevilor o singură lecție pentru viață, care ar fi aceea și cum ați vrea să fie dusă mai departe?
Să nu renunțe niciodată la a fi oameni, cu demnitate, bunătate și respect față de sine și față de ceilalți. Să nu-și măsoare valoarea doar în reușite sau eșecuri, ci în felul în care merg mai departe, în onestitate și în curajul de a rămâne fideli propriilor principii. Lumea se schimbă, dar caracterul rămâne. Mi-aș dori ca această lecție să fie dusă mai departe prin fapte, în felul în care vor trata oamenii și în deciziile pe care le vor lua.
Doamna Daniela Vacarciuc, profesoara mea de istorie și diriginta mea, este omul care mi-a marcat profund devenirea. Prin perseverență, corectitudine și dăruire, a știut să modeleze caractere și să încălzească suflete. A avut un rol esențial în formarea mea ca om și profesor. Îi sunt recunoscătoare pentru sprijinul și lumina oferită.