Adriana Vasilcov: Tot ce simt acum e recunoștință! | #womeninspire

După ce a aflat tainele televiziunii, Adriana Vasilcov a studiat la Kiev producție de film. Acesta fiind momentul de cotitură în viața sa profesională. De la o fată timidă, la curajul de a face primul său lung metraj. „Omul fără linia vieții” ne va spune povestea plină de încercări a lui Ionel Sporea, românul care a inventat lansatorul automat de mingi de tenis de masă. Adriana e regizoarea care reușeste să adune în aceeași producție actori de valoare atât din Republica Moldova, cât și de peste Prut.

Funcția: Regizoare, fondatoare House on Mars Entertainment

Data, anul, locul nașterii: 10.10.1992, Florești


Îi mulțumesc lui 2023 pentru tot. Pentru ninsoarea de la Rezina, acolo am strigat pe șase februarie: „Filmul Omul fără linia vieții – tras!!!” A fost o stare de eliberare. Am plâns și am simțit că am terminat de filmat primul film din viața mea. Și că totul abia începe, de fapt!

Trei ani de lucru la scenariu. Această poveste s-a copt mult, iar versiunea pe care o vor vedea oamenii pe marele ecrane, e ceea ce am putut face mai bine. Am trecut prin diferite stări. Tot ce simt acum e recunoștința că am ajuns la final.

Da, am reușit să aduc actori de peste Prut. Am ales să fiu sinceră și să le spun adevărul. „Dragi actori, sunt la primul film. Multe lucruri le învăț din mers”. La început eram stresată. M-am relaxat abia după ce am înțeles că sunt și ei la fel ca și mine. Oameni.

Nu cred că eu am ales povestea lui Sporea. Mai degrabă Sporea m-a ales pe mine. Nu voiam să mă apuc de acest film. Îmi era frică de mine, că nu voi face față, că mă voi face de râs. Abia după niște ani am dat acordul. Domnul Sporea a crezut în mine și pentru asta îi mulțumesc.

Premiera e pe 30 noiembrie. Emoții am. Multe. Așteptări încerc să nu am. Nu vreau. Eu înțeleg foarte bine cât de ferm e scaunul pe care stau. Poți să cazi fără să observi, dacă îți faci mari așteptări. Nu e filmul care va aduna box-office, dar simt că e un film pentru oameni.

House on Mars Entertainment e compania mea. Pe care am creat-o și în care investesc timp, energie și bani. E compania care sper să producă multe filme bune. În afară de film, scriu. Scriu orice. Versuri, proză, texte lungi sau scurte. Așa mă calmez. Și mă uit la filme, atunci când nu le fac pe ale mele.

Ce mă face fericită? Viața. Așa cum e ea. Cu de toate. E o minune această viață.

Cel mai mare vis? Ca oamenii să iasă de la filmele mele cu emoții…

Energia feminină poate întoarce munții. Nu există nimic imposibil pentru o femeie care-și dorește cu adevărat ceva.

GENERAȚIA MEA DE FEMEI CREDE ÎN FRUMUSEȚEA INTERIOARĂ.

#creație

COORDONARE: EUGENIA ION, FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Abonează-te la articolele

Vip Magazin