Anastasia Nichita e triplă campioană europeană!

Anastasia Nichita este din nou motivul nostru de mândrie. Luptătoarea a obținut medalia de aur în categoria de până la 59 de kilograme în cadrul Campionatului European, categoria Seniori.

Este pentru a treia oară când Anastasia Nichita reușește să obțină titlul de campioană europeană. Competiția se desfășoară în perioada 19-21 aprilie în orașul Zagreb din Croația.

În luptele preliminare sportiva a învins adversarele din Norvegia și Turcia, iar în finală a surclasat-o pe adversara din Ucraina prin abandonul ultimei din cauza unei traume.

Victoriile obținute de către luptătoare se datorează și muncii antrenorilor lotului Naţional de lupte feminine, Tudor Cîrlan și Anatolie Guidea.

Vreau să dedic această medalie antrenorilor mei, rudelor mele, prietenilor, colegilor de echipă, dar și tuturor vouă celor care mă susțineți cu un cuvânt bun, cu un mesaj sau cu un simplu gând din inimă. Este o medalie pentru Republica Moldova, pentru mica noastră țară care are oameni talentați si puternici. Este al optulea titlu de campioană europeană la diferite categorii de vârstă, dar de fiecare dată emoțiile sunt aceleași. Mă bucur că am putut să mă reîntorc de la acest campionat cu aurul!”, a transmis luptătoarea pe rețelele sociale.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin