Avocat Zorina Grincu: RĂZBOIUL ȘI PACEA MILIOANELOR

Milioane câștigate în instanțe, portofoliu imens și un caracter de fier. Cu aceste ingrediente și cu o viziune personală asupra „războiului și păcii” din instanțe, Zorina Grincu este nu doar apărătorul unei părți, ci și o prezență feminină remarcabilă, parte din pleiada de juriști bine recomandați, astăzi. Deși este un strateg iscusit ce-și construiește victoria cu mulți pași înainte, avocata diasporei, și nu numai, preferă mai mult „o pace șubredă, decât un război sângeros” și recomandă clienților săi să-și păstreze calmul în orice situație.

DECLARAȚIA DE RĂZBOI

Cum te pregătești înainte de a declara război părții opuse?

Eu nu declar război nimănui. Este lupta părților, eu sunt doar reprezentantul uneia dintre ele. Personal, sunt o fire pașnică; o pacifistă. În cazul în care am un proces de judecată în față, semnez contractul și după, obișnuiesc să mă pregătesc minuțios, analizez toate materialele cauzei, stabilesc punctele slabe și cele forte și pot să-mi schițez niște pași de făcut.

Care este rolul emotivității și cât de rațională ești la această etapă?

În cincisprezece ani de experiență, am învățat să echilibrez aceste două laturi. La început de carieră eram mai emotivă, o luam prea personal, mai scăpam câte o lacrimă, dar m-am schimbat. Odată cu maturitatea, mi-am creat o atitudine mult mai rațională față de tot ceea ce fac.

Cu cât sumele sunt mai mari cu atât te așteaptă o luptă mai acerbă?

Nu e neapărat, putem ajunge și la compromisuri, tranzacții… Totul depinde de client. Dacă el acceptă negocierile și se lasă ghidat de avocat, atunci vom ajunge mult mai repede la rezultate frumoase. În caz că vrea „război” și nu ascultă de recomandările mele – am putea ajunge la un proces de lungă durată, anevoios, chiar și cu o sumă foarte mică pusă în joc.

Strategii. Tactici. Manevre.
La ce etapă poți să-ți schițezi o strategie?

Îmi elaborez strategiile din start, apoi revin, revizuiesc, fac schimbări când sunt necesare. Deseori, pașii pe care îi face partea opusă, îmi dictează ce modificări să aduc, ce manevre să execut, ce tactici să utilizez mai departe în apărarea clientului meu.

Cât de important e să știi ce are oponentul în arsenal? Faci spionaj?

E dificil să știi ce are partea adversă la etapa inițială. Lucrurile devin mai clare pe parcurs, după câteva prestații, după prezentarea unor probe pe care noi nu le deținem. Nu am rolul de detectiv, totul se face transparent și se prezintă pe parcursul procesului.

Suma pusă în joc este definitorie când îți calculezi onorariul?

Există o formulă stabilită demult. Onorariul fiecărui avocat se face în baza recomandărilor Uniunii Avocaților. Experiența, timpul acordat, complexitatea cauzei vor fi elementele pentru calcularea sumei. Plus impozitele și taxele pe care fiecare avocat este obligat să le achite. Există o sumă de bază, minimală pe care o achită orice client. Complexitatea cazului este un factor de care depinde suma finală, pe care o va ridica un avocat. Atunci când ai un litigiu complicat și răspunderea este mai mare, implicit și onorariul este mai generos.

Biruința sau pierderea este ceva ce simți de la bun început? Intuiești?

În mare parte, experiența, probele sunt hotărâtoare la etapa de început și ne pot indica o înfrângere sau victorie, dar nu în toate cazurile. Și chiar dacă am o intuiție foarte bună, mizez pe lucruri palpabile și pe ceea ce am pe masă. Dacă am acte care-mi dovedesc o situație, plus, practica judiciară pe care o am acumulat-o timp de cincisprezece ani, pot miza pe un eventual câștig de cauză.

„Da, sunt de acord că banii mari, cumva, influentează omul. Ei întăresc natura acestuia.

ARME. FORTIFICAȚII. CAPCANE DE RĂZBOI.

Ești pasionată de arme? Care sunt instrumentele tale preferate, în luptele pe terenul Legii?

Nu sunt pasionată de arme, însă un proces de judecată presupune utilizarea unor instrumente care au scop să slăbească oponentul. Exact ca într-o luptă. În cazul meu, preferabil e să avem cât mai multe probe. Ce ține nemijlocit de persoana mea, utilizez ceea ce mi-a dăruit Universul: seriozitate, concentrație, pregătire și atitudine. Nivelul meu de implicare este foarte înalt. Eu pot să recomand un psiholog, în unele cazuri, ca să știu în ce constă conflictul. Pot cere expertize, detectoare de minciuni, specialiști… De asemenea, analiza, sinteza și alte procese mintale, pe care le-am antrenat pe parcursul a multor ani, ar putea fi calificate drept niște arme sau instrumente.

Ești o persoană care riscă?

Doar în cadru legal. Percepția că avocatul ar fi complicele clientului este una greșită. Avocatul este persoana care apără interesele clientului, fără să și le atribuie, la modul personal. El are rolul de a prezenta și a combate probe; de a indica la erorile părții adverse și de a demonstra judecătorului că ceea ce a prezentat oponentul nu corespunde adevărului. Sunt cazuri în care probele aduse în instanță nu sunt relevante, sunt alcătuite cu greșeli de calcul, le lipsește data întocmirii sau au alte neajunsuri care distorsionează adevărul. Vorbesc acum și de bunuri gajate, de încasări de datorii etc. Dacă avocatul este priceput, analizează minuțios dosarul, va reuși să întoarcă lucrurile în folosul clientului său, fără să riște cu ceva.

Care sunt atuurile tale?

Sunt atentă la detalii, lucrez foarte minuțios. De atenția mea nu scapă nimeni și nimic.

Te-ai ciocnit cu sexismul?

La început de carieră. Eram căsătorită, cu un copil, dar cu toate astea eram percepută drept o fetișcană de bărbații avocați în etate sau chiar de judecători. Mi se dădea de înțeles că treaba mea este să mă mărit și să nasc copii, nu să umblu prin instanțe. Îmi mai amintesc un caz, unde am simțit sexismul foarte acut. După o victorie frumoasă în prima instanță, clientul a mers la apel cu alt avocat, bărbat, motivând că are mai multă încredere. Din păcate, au pierdut… Când intervine un avocat nou, în proces, el trebuie să depună efort dublu ca să cunoască întreg tabloul, ar putea să-i scape ceva. Este mult mai avantajos să mergi cu avocatul care a câștigat în prima etapă, și nu contează sexul lui.

PĂRȚILE BELIGERANTE

Avocatul pârâtului sau avocatul reclamantului? Care sunt diferențele?

În cazul reclamantului, noi suntem cei care inițiază un proces, iar în cazul pârâtului, procesul este inițiat de un alt coleg avocat. Mă adaptez la situația care este și încep să combat sau să prezint contraargumente. La partea de reclamant sunt cea care pregătește setul de acte și restul materialelor pentru dosar. În fond, nu e mare diferență, fiecare dintre ei are șanse de câștig.

Care sunt clienții pe care îi eviți? Un profil, te rog.

Clienți care dispar odată ce au semnat contractul. Au fost cazuri când am fost nevoită să-i caut. Nu-mi place atitudinea neserioasă față de propriile bunuri, față de munca mea. Ce ține de cazuri, încep să lucrez atunci când mă simt pregătită, bine documentată. Dacă simt că problema clientului este de alt profil, atunci o să-i recomand un alt avocat, specializat în problema lui. Niciodată n-aș refuza cuiva serviciile mele juridice în baza limbii vorbite, a naționalității, a vârstei, a sexului sau apartenenței politice din Stat.

Cum schimbă milioanele oamenii? Ai întâlnit „monștri”?

Cred că asta depinde de educația, de inteligența și de cultura pe care o are clientul. Da, sunt de acord că banii mari, cumva, influențează omul. Ei întăresc natura lui. Banii au rol de amplificator al calităților înnăscute, dobândite. Dacă un om este bun și are milioane, el va face mult mai multe lucruri bune, inclusiv, acțiuni de caritate. O persoană răutăcioasă și invidioasă va face și mai mult rău cu milioanele sale.

DOCTRINA MILITARĂ

Un proces este doar o luptă de ordin moral?

Nu doar, este și de ordin financiar. Orice proces implică și anumite cheltuieli materiale: taxa de stat, taxa de timbru, onorariul avocatului, achitarea expertizelor, cheltuielile de executare…

Cât de dură poți fi într-un proces?

În măsură rezonabilă. Dacă văd că se trece la atacuri la persoană, din partea oponenților, pot fi și dură. O cultură judiciară înaltă presupune conștientizarea faptului că toți ne aflăm într-un proces și ar fi bine fiecare să-și facă munca lui.

Și care este nivelul de cultură judiciară a moldovenilor?

Printre clienții mei sunt și cetățeni străini, inclusiv, aș putea să fac niște constatări. Diferența se simte cu referire la cultura juridică și la nivel de abordare a achitării serviciilor. Un străin sau un moldovean din diasporă niciodată nu va negocia prețul și nu va cere reduceri, facilități. Ei știu să aprecieze valoarea muncii unui avocat, timpului acordat pentru a găsi soluții la problemele lor.

Îți permiți să dezvălui „scheletele din dulap” sau preferi să utilizezi alte metode, mai curate, când e vorba de bani foarte mari?

Dacă un client de-al meu îmi spune că nu vrea să iasă la iveală careva informații despre viața lui privată, eu mă voi conforma, chiar dacă aceste informații ar putea să ne ajute. Clientul își asumă dezvăluirea sau tăinuirea unor fapte, iar eu – păstrarea confidențialității. Au existat cazuri, în practica mea, când clientul a renunțat la litigiu numai din motivul că nu-și dorea să treacă prin dezvăluiri publice și atacurile celuilalt avocat.

Prietenii îți pot deveni clienți?

În cazul în care vor apela la mine, referitor la o consultație juridică, desigur le voi acorda acest sprijin, anume în aceste cazuri voi presta servicii pro bono.

TRIUMFUL. BIRUINȚELE

Cum sărbătorești o victorie?

Dacă e un dosar care mi-a luat mult timp și mult efort – numaidecât cu o cupă de șampanie.

Care este victoria de care ești satisfăcută și tu, nu doar clientul?

Cea care a fost obținută fără „război”. De fiecare dată când pot să evit un proces judiciar, aleg să-mi conving clientul să mergem pe o cale mai scurtă, amiabilă. Stresul instanțelor este insuportabil, uneori, pentru client. Prin aceasta, cred, că-mi protejez clienții, evitând procese de durată. Aceeași partajare a averii poate fi diferită. Unele părți se pot înțelege la prima ședință, iar altele se judecă ani de zile. Depinde de relația dintre oameni, de principiile și valorile acestora. Daca este posibilitatea de a soluționa situația creată fără o adresare în instanța judecătorească, neapărat pledez pentru varianta aceasta.

Cu ce te alegi tu, în afară de onorariu?

În primul rând cu experiență, care tot se adună. Fiecare caz vine cu provocările sale, cu lecțiile sale. Obișnuiesc să analizez fiecare caz după ce s-a finalizat; să reflectez asupra tacticilor, să-mi notez ce a mers, ce nu a mers… Mă aleg și cu recunoștința din partea clienților, recomandări din partea lor.

………………………………………………………………………………………………………….

Avocat Zorina Grincu

MD-2012 mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 129, of. 16

+373 69 459 612 / +373 22 211 808

[email protected]

Interviu: Tatiana Pătrunjel

Foto: Dumitru Furdui

Stilist: Diana Serejnicov

Ținute: Georgette; Bovona

MUAH: Clinica estetică Cristis

Locație: Muzeul de Istorie Militară din Chișinău

Abonează-te la articolele

Vip Magazin