Gratitudinea – cel mai normal lucru într-un an anormal

Dacă toate ar fi fost ca înainte, aș fi scris acest editorial în ianuarie și am fi început anul 2021 cu spectaculoasa Gală OMUL ANULUI 2020. Cu întârziere, dar din motive obiective, cel mai elitist eveniment al anului are loc cu câteva luni mai târziu decât de obicei. În ultimul an, așa cum știți, nimic nu a mai fost normal. Doar că am învățat repede să ne adaptăm la anormalitate și să continuăm lucrurile normale.  

Dacă toate ar fi fost ca înainte, poate că am fi apreciat succesul și cifrele de afaceri. Așa însă, anul acesta este despre GRATITUDINE. Despre puterea de a fi normali și performanți într-o lume care nu mai funcționează normal și care și-a reinventat normele de consum.
Așa cum nimic nu a mai fost ca înainte, actorii au făcut teatru fără să iasă în scenă. Jurnaliștii  și-au luat interviurile fără să vadă emoțiile intervievaților, pentru că prin G-mail, lacrimile nu se văd. Artiștii au făcut muzică fără să o cânte în concerte. Businessmanii și-au schimbat strategiile. Restaurantele și-au adaptat meniurile pentru livrări, iar noi cu toții am schimbat instrumentele de comunicare, prioritățile și ne-am amintit adevăratele valori.

Medicii au fost pe prima linie și au confruntat pandemia nu prin emailuri, dar față în față. Cu ei începem această ediție a proiectului OMUL ANULUI 2020. Prin câteva nume de forță, aducem un omagiu și plecăciunile noastre întregii bresle a celor care nu au putut da înapoi, care nu mai știu cuvântul NU și care s-au sacrificat ca să învingem.  

Am scris și am redactat peste 80 de povești pe care le-au trăit EROII noștri. Mulți ne-au inspirat abonându-se fără să știe, pe toată viața, la respectul nostru și al vostru. Fiecare din cei care se vor regăsi în această ediție, duce câte o luptă. Indiferent de domeniu. Lupta pentru a fi cel mai bun, primul, cel mai original, cel mai util. Sunt luptele pe care le ducem fiecare dintre noi de-a lungul vieții. Iar VIP magazin le scoate pe cele mai evidente și memorabile la lumină.   

Lupte admirabile ale oamenilor care scriu, care fac teatru, jurnalism, regie, fotografie, actorie, afaceri. Uluitor, dar nu cunosc niciun caz în care oamenii ăștia s-ar fi născut în familii îmbelșugate, în care banii s-ar fi făcut ușor. Toți cei care au reușit în artă, business, politică, vin din părinți țărani sau intelectuali cu un nivel de viață între mediu și sărăcie. Dar au crezut cu pasiune în visurile lor. Și au muncit pentru ele.  

Vreau să omagiem sacrificiul și pasiunea. Indiferent de circumstanțe. Puterea de a fi luminoși, plini de curaj și plini de dragoste pentru ce facem.  

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Abonează-te la articolele

Vip Magazin