BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată brandului de țară „Pomul vieții”

Banca Națională a Moldovei a lansat șase monede comemorative. Una dintre ele este dedicată brand-ului de țară – „Pomul Vieții”.

Moneda cu simbolul Pomul Vieții este din argint și are valoarea nominală de 50 de lei.

Pomul Vieții simbolizează continuitatea și modernizarea țării noastre, fiecare ramură a pomului sugerând unul din sectoarele strategice ale economiei Republicii Moldova. 

Celelalte cinci monede sunt:

Seria „Personalități” este  completată cu o monedă comemorativă dedicată împlinirii a 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce – marele cronicar și prozator moldovean, care a adus o contribuție remarcabilă dezvoltării literaturii românești, în special prin opera „Letopisețul Țării Moldovei”, care i-a înscris pe vecie numele în istoria și cultura Moldovei.

O altă monedă comemorativă din argint completează seria „Evenimente istorice”. și este consacrată împlinirii  a 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari – un eveniment de importanță distinctă  din istoria României ce a avut loc la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. 

Seria „Sărbătorile, cultura, tradițiile Moldovei” este suplimentată cu o nouă monedă comemorativă din argint dedicată Arhitecturii vernaculare în piatră – un stil de arhitectură locală autentică, al cărui circuit social încurajează păstrarea străvechilor tradiții și reconstituirea spațiului cultural național.

Cartea Roșie a Republicii Moldova” este completată  cu o monedă din argint cu valoarea nominală de 50 de lei, ce reprezintă „Mierla-de-piatră (Monticola saxatilis)” – o specie de pasăre ocrotită de lege inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Moneda are un tiraj de 300 de unități.

Seria „Poveștile copilăriei” include o nouă monedă din tombac argintat  dedicată capodoperei „Amintiri din copilărie” – expresie admirabilă a forței creatoare a povestitorului Ion Creangă. Moneda are valoarea nominală de 20 de lei și este emisă într-un tiraj de 300 de unități.

Sursa: bnm.md

Abonează-te la articolele

Vip Magazin