Carolina Jizdan: Frumusețea puterii feminine #womeninspire

Fondatoarea și directoarea iPadel

Există femei care urmează reguli și femei care le rescriu. Carolina Jizdan face parte din a doua categorie. Ani de zile, și-a dedicat energia familiei și profesiei de make-up artist, dar după ai săi 40 de ani, a simțit că e momentul să își deschidă aripile către o nouă etapă: transformarea personală și renașterea pasiunilor din copilărie, lăsând pensula de machiaj pentru paleta de padel.

De aceea nu îmi găseam liniștea, pentru că știam cine pot să fiu de fapt.

Am iubit dintotdeauna frumusețea și stilul. În copilărie coseam hăinuțe pentru păpuși și visam că atunci când voi fi mare, voi avea cele mai stilate și speciale ținute, dar totodată eram fascinată și de sport: am jucat volei și baschet, am alergat la rezistență și chiar am fost o foarte bună jucătoare de tenis de masă. Astăzi, trăiesc bucuria de a le reuni pe toate – frumusețea, stilul și sportul – într-un mod care îmi aduce multă satisfacție.

Drumul către padel a venit natural. Alături de soțul meu, Mihai Burciu, jurnalist sportiv, am adus pentru prima dată acest sport în Republica Moldova. Am pornit modest, cu cele mai simple echipamente și cu multe antrenamente oferite gratis prin școlile din țară. Am crescut încet și firesc. Astăzi mă bucur să spun că suntem supranumiți mama și tatăl padelului în Republica Moldova (râde).

Timp de opt ani am reușit să înființăm Federația de Padel din R. Moldova și Academia iPadel, am construit primele terenuri moderne și am pus bazele unei comunități îndrăgostite de padel, care a ajuns să participe deja și la campionate europene. Și nu ne oprim aici.

Nu e mereu ușor să lucrez cot la cot cu soțul meu, dar ne completăm. Mihai are precizia și atenția la detalii, eu vin cu intuiția și energia organizării. Împreună am crescut nu doar o afacere, ci un vis. Și cel mai frumos este că și copiii noștri sunt parte din el: Ilinca face performanță, Gabriel este deja instructor de padel, iar mezinul, Carol-Mihai, la doar 5 ani, joacă fotbal și padel cu foarte mare pasiune.

M-am transformat nu doar profesional, ci și sufletește. Ultimii ani au fost pentru mine o perioadă de conștientizare și durere. Am ajuns la 40 de ani să înțeleg că am trăit inconștient, pe pilot automat. Făceam lucrurile pentru că „așa trebuie”, cu frica de ce va spune lumea, chiar dacă aveam acel foc care ardea în mine. De aceea nu îmi găseam liniștea, pentru că știam cine pot să fiu de fapt. Da, eu am fost acel membru al familiei care a „distrus tiparele”. Am avut curajul să divorțez de primul soț, având doi copii, apoi mi-am schimbat direcția profesională.

La un moment dat am ajuns în acel punct în care am înțeles că e acum ori niciodată. Trăiesc în continuare cu ochii închiși sau îmi îmbrățișez adevăratul destin. Prima experiență care mi-a schimbat viața a fost un workshop de constelații familiale cu Elena Barbu, la București.

A fost momentul meu de cotitură. Într-o singură zi mi-am văzut viața ca și cum eram spectator în propria poveste. Am înțeles unde greșeam, ce tipare duceam mai departe și ce era nevoie să schimb. Nu am făcut-o doar pentru mine ci și pentru copii mei. Apoi, această experiență m-a determinat să urmez o formare în constelații familiale, pentru a înțelege ce se află în spatele lucrurilor și situațiilor din viața unui om.

Procesul de transformare a continuat cu o călătorie în Bali. Am simțit că vreau să urmez terapia prin constelații acolo, în acea energie. Nu, nu spun că mergi la câteva ședințe de terapie și gata, totul e perfect. A urmat o perioadă plină de provocări. Nu a fost ușor nici pentru mine, nici pentru cei din jur să o accepte pe noua Carolina.

Niciodată nu este târziu. La 40 de ani am început să îmi împlinesc menirea și visele din copilărie. Acum îmi trăiesc viața mea. Fac alegeri care îmi aparțin în totalitate și nu sunt influențate de cei din jur. Iubesc viața și am ales să trăiesc liber, ascultându-mi sufletul.

Interviu de Eugenia Ion, Foto: Anastasia Bulavinov

#reinventare

Abonează-te la articolele

Vip Magazin