Cătălin Lungu este unul dintre cei care în 2017 a lansat #zerodoi. De atunci, filmulețele sale de pe Facebook au adunat zeci de mii de vizualizări, iar emisiunea sa de divertisment, așa precum o numește, chiar este așteptată de peste 23.000 de fani ai proiectului!
Nu îmi plac provocările şi nu mă prea las provocat! Ţin foarte mult la matematică, îmi place ca totul să fie calculat, verificat, sigur şi profesionist. Provocările implică o anumită spontaneitate sau „elemente surpriză”, chestii care pe mine mă sperie. Cea mai mare provocare a anului 2017 a fost anul în sine, pentru că, oarecum, timpul e unicul care nu poate fi controlat. Doamne, câtă filozofie!
Ceea ce facem noi (pentru că trebuie să menţionez că suntem mai mulţi în echipa #zerodoi, iar eu sunt doar cel care apare pe ecran) este o emisiune de divertisment, folosindu-ne de un umor inocent, încă primitiv, dar la care lucrăm cu ambiţie. Nu avem dreptul să avem păreri într-un proiect de parodie şi satiră, trebuie să fim echidistanţi, altfel mi se pare lipsă de profesionalism. Prin ce ne-a atras „mediul online”?! Ei bine, probabil am vrut să ne afirmăm şi noi. Ne mai întreabă lumea: „Vreţi să fiţi populari?”. Răspunsul este „nu ştim”. În orice caz, nu vrem să fim populari cu orice preţ, contează mai mult să găsim oameni care să simtă aşa cum simţim noi.
Filmuleţul care îmi place cel mai mult este printre primele realizate, nu are legătură cu imitarea vreunui personaj, dar este cel în care apare bunicul meu, care, din păcate nu mai e în viaţă. Mi-e drag mai ales pentru că am râs foarte mult atunci când l-am filmat.
Îmi schimb părerile de la o zi la alta, aşa că mâine poate să nu mai fie valabil ce zic azi. Cert e că vreau să fac cât mai mult teatru, vreau să avansez şi să mă dezvolt împreună cu ai mei (aşa îmi place să le spun), cei din proiectul #zerodoi şi vreau să facem lumea fericită. Dacă o să ne reuşească asta în 2018, sigur va fi un an cel puţin la fel de productiv ca 2017.
Fişier
Vlogger
Data şi locul naşterii: 9 aprilie 1996, Or. Chişinău
Studii: facultatea de Actorie, AMTAP, Anul IV
text: Svetlana Tataru
Foto: arhiva personală