Tata poate fi prietenul tău cel mai bun, poate fi erou, îți poate cânta amuzant și spune povești inventate. Uneori tata te aruncă sus-sus și… te prinde de fiecare dată. Tata poate fi un căluț, iar tu pe umerii lui – un cavaler uriaș care vede lumea de la înălțime. Tata este un șofer bun și te poate duce cu mașina la grădiniță sau școală. Uneori tata cântă, alteori dansează. Există momente când tata e îngrijorat și fumează, mai înjură. Dar vezi, și tu te ții de năzbâtii și le faci când viața îi pare mai dulce! În unele cazuri tata e departe sau nu-i deloc în viața ta… Dar ce despărțire poate să știrbească din dragostea ta față de el și din iubirea lui, de tată?
Vă propunem un proiect inedit dedicat tăticilor cu pici care s-au pus pe învățat și practicat marea știință – cea de a fi TATĂ!
Coordonare: Tatiana Pătrunjel
Ghenadie Borcan
UN COPIL CU NECESITĂȚI SPECIALE
Pe 2 decembrie 2017, la ora 23:20 am văzut-o pe fetița lu tata, atunci aveam 24 ani. Ca părinte, întotdeauna îți imaginezi cum va fi viața alături de copilul tău. Recunosc, aveam anumite așteptări și scenarii în minte despre cum va fi paternitatea. Îmi imaginam multe lucruri frumoase, dar și provocatoare, legate de creșterea unui copil. Când am aflat că vom avea o fetiță, eram plin de entuziasm și emoție. În momentul în care Beatrice a fost diagnosticată cu Sindromul Down, aceste așteptări au fost reconfigurate. Nu eram complet pregătit pentru acest diagnostic, dar am realizat că viața nu vine întotdeauna conform planurilor noastre. A fost nevoie de timp și de sprijin pentru a înțelege și a accepta această nouă realitate.
SUNT AVOCATUL COPILULUI MEU
Unul dintre cele mai importante roluri pe care mi le-am asumat a fost cel de avocat al ei. Am învățat să lupt pentru drepturile și nevoile sale, să mă asigur că primește educația și terapia de care are nevoie. Acest lucru a însemnat să particip la întâlniri cu profesori, terapeuți și alți specialiști, să mă informez continuu și să fiu la curent cu cele mai bune practici pentru a o sprijini.
RĂBDAREA ESTE O VIRTUTE
În primul rând, am învățat să am o răbdare infinită. Fiecare progres al lui Beatrice poate veni în ritmul ei propriu și am realizat că răbdarea nu este doar o virtute, ci o necesitate. Am învățat să apreciez fiecare pas mic, fiecare cuvânt nou, și să nu mă grăbesc să atingem obiectivele. În al doilea rând, sunt mult mai sensibil la nevoile și emoțiile celor din jur. Interacțiunea zilnică cu Beatrice m-a învățat să fiu atent la semnalele non-verbale și la nevoile subtile ale oamenilor. Aceasta sensibilitate m-a ajutat să fiu un sprijin mai bun nu doar pentru ea, ci și pentru ceilalți membri ai familiei și pentru prieteni.
În final, consider că una dintre cele mai mari deosebiri este capacitatea de a găsi bucurie și sens în micile momente ale vieții. Beatrice m-a învățat să apreciez frumusețea momentelor simple și să trăiesc clipa. Această atitudine pozitivă și plină de recunoștință m-a transformat și m-a ajutat să devin un tată mai bun și un om mai fericit.
DE MÂNĂ CU BEATRICE
M-am simțit neputincios de multe ori. Am simțit neputință atunci când am văzut-o luptând cu provocările specifice dezvoltării ei, știind că nu pot face mai mult pentru a-i ușura drumul.
O RELAȚIE SPECIALĂ
Relația dintre mine și Beatrice este una cu totul specială. Suntem nu doar tată și fiică, ci și cei mai buni prieteni. O și numesc Prietena mea. Îmi place să cred că am creat un mediu în care Beatrice se simte în siguranță și iubită. Îmi place să știu că ea poate veni la mine cu orice problemă sau întrebare, și că voi fi mereu acolo pentru a o asculta și a o sprijini. În același timp, eu învăț atât de multe de la ea, despre răbdare, reziliență și bucuria de a trăi fiecare clipă.
ÎNSOȚITORUL FIICEI
În timpul săptămânii, Beatrice participă la diverse terapii și activități educaționale. O însoțesc la ședințele de terapie, unde învăț și eu tehnici noi pentru a o ajuta acasă. După-amiezile sunt adesea dedicate jocului creativ, ea la grădiniță, iar eu la muncă, tot un joc creativ. (zâmbește) Serile sunt rezervate pentru momente liniștite, citind povești sau uitându-ne la desene animate preferate.
IUBIRE NECONDIȚIONATĂ
Cel mai important truc este să oferi iubire necondiționată și să fii acolo pentru copilul tău, indiferent de provocări. Fiecare pas pe care îl faceți împreună este un pas înainte și fiecare zâmbet pe care îl vedeți pe fața copilului vostru este o confirmare că sunteți pe drumul cel bun. Fiți curajoși, fiți răbdători și, mai presus de toate, bucurați-vă de fiecare moment al acestei călătorii unice!
Sergiu Podoleanu
NU ȘTIAM SĂ FIU TATĂ
Aveam 27 de ani atunci când am devenit tată. Era 12 ianuarie 2011 când a apărut Jasmina. Sigur că nu aveam prea mare claritate în ce înseamnă să fii tată și nici nu eram pregătit să fiu tată de fată. Așteptam un băiat, dar la USG am aflat că va fi o fată. Prima mea reacție a fost o întristare, dar peste un timp mi-am revenit și o așteptam cu mare drag. Am fost mereu alături de soția mea cât timp era însărcinată și am insistat să asist și la naștere. Când s-a născut Jasmina, eu am fost primul care a luat-o în brațe. Probabil de asta și e atașată foarte mult de mine. Avem o legătură emoțională foarte puternică. Când s-a născut a doua fată, Melissa, am observat că copiii pot fi diferiți ca și caracter, chiar dacă sunt de la aceeași părinți. Jasmina e mai echilibrată, iar Melissa e mai năzbâtioasă.
AM AVUT NOPȚI FĂRĂ SOMN
Odată cu nașterea Jasminei și a Melissei, am învățat să am grijă de bebeluși, să schimb scutece, să îi hrănesc, să-i îmbrac, dar cel mai important e să mă joc cu ei. M-am adaptat rapid la rolul de tată și învățam să fiu tată pas cu pas, situație după situație.
Am avut și eu nopți nedormite, am învățat să mă trezesc dimineața și să duc copiii la grădiniță, la școală… Cunosc multe lucruri despre prințese, unicorni, cosmetice și alte lucruri ce sunt din interesele fetelor. Desenele animate cu prințese le priveam împreună. Fetele învățau să facă machiaj pe fața mea și pe unghiile mele învățau să facă unghii frumoase.
SUNT EROUL LOR
Sunt eroul lor. Sunt cel mai puternic, cel mai curajos, cel care le va apăra de orice rău, dar m-am simțit neputincios de câteva ori, când spre exemplu medicul trebuia să le pună vreo injecție sau să le facă vreo procedură neplăcută. Când copilul tău, privește printre lacrimi la tine și strigă după ajutor și tu nu poți face nimic… E greu momentul.
BUCURIILE ȘI TRISTEȚILE – ÎMPREUNĂ
Cred că îmi este mai simplu decât soției să fiu în mintea copiilor. Sunt mai copilăros, mai extrovert și scot copilul din mine mai ușor. Putem juca la calculator împreună, sări la trambulină, trânti în joacă… Ușor glumesc, pe înțelesul lor. Râdem mult împreună, ne împărtășim secrete, desenăm, cântăm deseori în mașină, ieșim în parc la plimbare și mâncăm sau bem ceva gustos, ne jucăm la calculator sau la consolă. Citim împreună biblia pentru copii înainte de culcare și facem temele. Când plecăm în vacanță facem castele din nisip și ne bălăcim în apă. Deseori, seara privim un film sau desene animate.
UN TĂTIC MIC
Am învățat că un tată bun știe să fie și mare și mic. Este important să știm să ne coborâm la nivelul lor, să ne jucăm cu ei în ceea ce le place, să privim împreună ceea ce le este interesant lor, să-i ascultăm și să le fim un bun exemplu. Astăzi Jasmina are 13 ani iar Melissa are 9 și sunt pentru ele „cel mai bun tătic”. Așa îmi spun ele. Nu există zi în care să nu ne spunem „te iubesc”. Sutem ce-i mai buni prieteni.
Radu Caraman
POLITICIAN
Ori trăieşti momentul, ori nu-l trăieşti!
Am devenit tătic la 28 de ani. Această bucurie nu poate fi descrisă în cuvinte. Ori trăieşti momentul, ori nu-l trăieşti. Exact după naştere, în primele 30 de minute, mi-au pus copilul pe burtă ca să avem primul contact adevărat. Asta ajută la formarea legăturii între tată și copil şi stabileşte o conexiune puternică emoţional.
AM PLÂNS
Lacrimile de bucurie sunt o reacţie naturală şi de eliberare. Da, am plâns cu cel mai scump omuleţ din viaţa mea. Naşterea unui copil este un moment extrem de emoţionant şi stresant, iar aceasta poate transforma viziunea unui bărbat asupra vieţii, priorităţile şi valorile sale.
AM SIMȚIT GELOZIA DIN PARTEA MELISSEI
Niciodată nu suntem pregătiţi pentru ceva nou, dar eram dornic şi curios să cunosc acest sentiment încă de când ştiam că este în burtica mamei. Sincer, rolul de tătic este cel mai frumos rol pe care l-am avut vreodată. Ulterior, experiența a venit în timp şi chiar mă descurcam cu fiecare zi tot mai bine. Melissa, la anii săi, este mult mai matură. Are o inteligenţă deosebită şi chiar recunosc că, uneori, am simțit şi gelozie din partea ei.
SUNT ALĂTURI DE COPILUL MEU
Cu mămica Melissei nu suntem împreună din 2018, dar nu am renunţat nici pentru o zi la copilul meu şi nu cred că asta ar încurca să se dezvolte o relaţie frumoasă şi de prietenie între noi doi. Important e să nu fiu indiferent, să am dorință şi să ofer cât mai multă iubire prinţesei mele. Copiii nu au nicio vină pentru neînțelegerea părinților.
ÎMPREUNĂ PESTE TOT
Din prima clipă m-am străduit să-i ofer siguranță, stabilitate emoţională, confort, dragoste, o copilărie colorată şi fantastică! Cât despre activităţi, mereu am optat pentru multă implicare, participare şi experienţă. Încă de la vârstă de doi ani a început să facă hipism, canto, pictură şi diverse activități în aer liber. La moment, mergem la gimnastică, dansuri, pictură, engleză şi logoped.
URMĂTORUL COPIL?
Mi-i greu să răspund, dar recunosc că mi-aş mai dori copii. Oricum, toate vin la timpul lor, iar locul şi rolul Melissei din viața mea nu-l va putea înlocui nimeni. Copiii au nevoie de ambii părinți alături, dar e mult mai bine când există pace.
Dumitru Romaniuc
Stomatolog
PRIMUL COPIL
Aveam 30 de ani când a apărut Ionel. Era 30 mai 2018. Atunci îmi părea că sunt pregătit și e timpul să devin tată: matur, responsabil, cu autoritate. Dar odată cu apariția lui Ionel am înțeles că nu știu aproape nimic: cum să mă comport cu acel pui de om, ce vrea el, de ce plânge, e bine că plânge sau trebuie să mă alertez… Era un fel de șoc, îmi dădea fiori respirația lui, sunetele stranii pe care le scotea prin somn, privirea lui curioasă – totul era altfel decât puteam să-mi imaginez.
SACRIFICIUL
Mi-a apărut un sentiment de nedescris: o dragoste infinită – când ești gata în orice moment să îl protejezi, să îl aperi să te sacrifici dacă este nevoie – acesta este sentimentul de părinte, de tată.
AL DOILEA COPIL – FETIȚĂ
Noutatea cea mare era că urma o fetiță. S-a născut în noiembrie 2021. Era dorită, iubită deja până a se naște. Îmi imaginam fiica ca pe o zână: fină, dulce, gingașă. Eu n-am avut soră și îmi doream ca fiul meu să aibă o surioară. Așa s-a întîmplat, doar că e mult mai poznașă și zglobie. E mereu pornită pe joacă, pozne. Îndrăzneață și curioasă, îi ia apărarea fratelui când trebuie, îl protejează, ajută. Nu mi-am imaginat că va fi atât de iubitoare și își va adora fratele într-atât de mult.
AM CÂNTAT CÂNTECE DE LEAGĂN
Am schimbat scutece, am legănat copiii, le-am cântat cântecele de leagăn, am citit povesti, am născocit povestioare, i-am hrănit cu biberonul, cu lingurița, le-am sters năsucul și lacrimile, i-am purtat pe umere, în brațe, am dansat cu ei și mereu i-am sărutat. Am făcut tot ce poate face un părinte, un prieten… Nu știu dacă funcțiile sunt neobișnuite, pentru că le făceam pentru cei mai dragi și mai iubiți oameni – pentru copiii, familia mea.
Atunci când sunt mici și încă nu pot vorbi, dacă îi doare ceva – lacrimile, plânsul lor sunt copleșitoare, devastatoare.
Îți vine să plângi alături, dar trebuie să fii puternic, să îi ajuți, să le oferi mângîiere și consolare.
CU TATA LA PESCUIT
Sunt mai bun ca mama poate când ieșim cu toții la natură, la piscină, fotbal, pescuit, jocuri active, dar și atunci când trebuie să îl adorm pe Ionel. În general, soția e mai mult timp cu ei, de aceea când sunt liber mă strădui să fim împreună. Seara, dacă timpul permite ne ducem pe terenul de joacă, plimbare, sau în casă în diferite activități și jocuri. Citim povești, povestiri, poezii – cele îndrăgite – și de căteva ori. Ionel îmi zice: „Citește-mi, te rog, poezia sau povestea aceasta de trei ori.” Vacanțele și odihna sunt active – la mare, la munte. Ionel încă nu avea un an când am mers cu el la munte.
MODEL DE VIAȚĂ
Sunt în primul rând părinte și mai apoi prieten. Copiii trebuie să aibă încredere în părinți, să simtă dragostea lor și să vadă un model de viață în ei.
TRUCURI ÎN EDUCAȚIE
Deseori mergem cu Ionel la fotbal. Noi ambii suntem microbiști înflăcărați. Eu joc uneori fotbal și când am vreun meci merge toată familia să mă susțină, iar când marchez vreun gol – reacționează zgomotos și cu mândrie. Îmi cresc aripile de la privirile lor. Fetelor, cu diferite ocazii le cumpăr flori. Mihaela deja se bucură ca o domnișoară: cochetează, le admiră. Atunci mă conving că sunt tare…
CONCEDIUL PATERNAL
Am o atitudine pozitivă. E foarte bine când poți trăi această experiență din plin. E alegerea fiecăruia și nu e deloc ușor să crești, să educi un copil. Uneori copii ne educă și ne oferă în plan spiritual mai mult decât le oferim noi…
AȘTEPTĂRILE TATĂLUI
Să fie oameni buni, să trăiască în dragoste și cu Dumnezeu în suflet.
Teodor Cârnaţ
jurist
AM DEVENIT TATĂ!
La 23 de ani am devenit pentru prima data tată. Irina s-a născut pe 2 noiembrie 1995, într-o o toamnă geroasă, cu zăpadă până la genunchi. Pe 24 aprilie 2007 a apărut Teo, un copil mult așteptat și dorit. Manuella a apărut pe 19 septembrie 2008, într-o toamnă foarte frumoasă, plină de rod, așa cum va fi și viața ei – îmbelșugată. Următorul copil, Mateo, a apărut în luna cireșarului, 29 iunie 2010. După, a urmat Tea, pe 7 aprilie 2012. Tadeo a apărut pe 30 decembrie 2014, iar Malvina s-a născut pe 9 octombrie 2016. Următoarea a fost Tamia – pe 18 septembrie 2018. Apoi a urmat Mya la 11 august 2021 și ultimul – Mareo, născut pe 23 iulie 2023.
PREGĂTIT PENTRU… SCUTECE!
În tinerețea mea nu conștientizam pe deplin ce înseamnă să fii tată pentru că nu m-am implicat destul la creșterea și educarea primului copil. În schimb când au început să apară ceilalți nouă copii, am fost cel mai bine pregătit din punct de vedere moral, intelectual. Am fost alături de ei din momentul nașterii și în fiecare zi, ca să ajung acum să nu-mi pot imagina că există pe lume un sentiment mai puternic decât cel de a fi TATĂ.
Începând cu asistarea la nașteri, hrănirea, schimbarea scutecelor, spălarea lor, implicarea în educație, dezvoltarea, tratarea bolilor apărute etc. Toate aceste funcții nu erau cunoscute de mine în tinerețe, însă ele au apărut numai atunci când eu m-am implicat pe deplin în exercitarea fiecăreia în parte, și la anumite etape de timp al fiecărui copil.
LACRIMI DE BĂRBAT
M-am simțit neputincios când Mateo a suportat o intervenție chirurgicală. Nu puteam să-i iau durerea asupra mea și am tremurat până ce a ieșit din anestezie. La fel m-am simțit neputincios când am pierdut-o pe Malvina într-un spațiu securizat, dar acele 3-4 minute, credeam că s-au transformat în veșnicie. Îmi părea că se întoarce cerul cu fundul în sus, cad norii.
UN TĂTIC CU CERINȚE „EXAGERATE”
Până la 7 ani le împlinesc orice dorință, cu toate că soția mă tachinează pentru asta. Ea vede când mă manipulează copiii.
Până la 14 ani îi disciplinez, le impun responsabilități și, respective, efectuarea lor. În această perioadă copiii ma văd mai mult ca pe un tată cu cerințe “exagerate”, ca ulterior după ce împlinesc 14, eu le sunt prieten, le acord libertate. Teo, Manuella și Mateo au dreptul să aleagă cu cine să-și petreacă timpul, cu cine să se întâlnească, ce cărți să citească, ce să studieze etc. Am o singură condiție la ei – să fiu informat. Cu toate acestea, supraveghez orele la care se culcă, se trezesc, cât timp utilizează telefonul sau alte gadgeturi, iar atunci când exagerează, pot să le confisc, doar în interesul sănătății copiilor mei.
APROAPE DE COPII
În fiecare zi, facem sport, împreună pregătim bucate, citim etc. În zilele de odihnă descoperim frumusețea Moldovei, a României, facem multe deplasări atât în țară, cât și peste hotare cu toți membrii familiei, ducând un mod de a petrece timpul activ, plin de jocuri, bancuri.
TATA ȘTIE CUM!
Încerc să-mi pregătesc de timpuriu copiii pentru viața de adult. Le explic ce înseamnă concurența, liderismul sănătos și care le sunt atuurile. Copiii mei știu că pot să obțină de la mine mult mai multe dacă participă la anumite provocări de-ale mele. De exemplu, ca să utilizeze mai mult timp telefonul, va trebui să citească o carte și să mi-o povestească sau să facă altceva util. Cu copiii mai mari ne-am înțeles să facă în fiecare zi câte ceva pentru ași atinge scopul, să fie mai aproape de ce vor să devină. În caz contrar, sunt privați de tehnologii. Îi implic și în activitățile noastre, cu Marina. Copiii exersează cu chat boturi, texte, redactări, studiază calitatea conținutului, în așa fel ca, încet, să-i îndrăgostim de ceea ce facem noi. Pentru activitățile făcute de ei, copiii sunt remunerați, astfel încât fiecare să înțeleagă care este valoarea muncii.
MĂ AFLU ÎN CONCEDIU DE PATERNITATE
Am renunțat la profesorat pentru o perioadă de 3 ani, astfel, sunt implicat pe deplin în viața lor. Mâine, când vor fi mari, cu familii, își vor aminti cum am fost eu cu ei și vor face la fel cu copiii lor. Recomand taților să plece în concediu de îngrijire a copiilor, când această variantă este optimă.
Vlad Sliusarenco
Comediant
E MAI DIFICIL DECÂT MI-AM IMAGINAT
Aveam 27 de ani când s-a născut Cristina, în martie 2018 și la 30 de ani s-a născut ultimul copil Ștefan, mai 2021.
Da, credeam că copiii sunt florile vieții, ai mei s-au dovedit a fi cactuși. (zâmbește) Este mult mai dificil decât mi-am imaginat. Cu cât te implici mai mult în viața lor emoțional cu atât devine mai greu. La primul copil eram încă tineri, eu lucram la trei lucruri și când veneam acasă încă aveam puteri să stau cu Cristina, s-o las pe mama copkiilor să doarmă măcar un ceas singură. Cu al doilea e mult mai dificil. Nopțile nedormite sunt mai greu de suportat și răbdarea se epuizează.
AL DOILEA = ULTIMUL
Ștefan a necesitat mai multă implicare și atenție din partea noastră. Din cauza televizorului și a faptului că noi eram mereu ocupați, Ștefan a început să se comporte ca un copil cu autism. Am petrecut luni întregi pe la medici și terapeuți. Am lucrat cu el foarte mult. Mama copkiilor chiar a plecat de la muncă ca să petreacă timp cu băiatul. Acum băiatul are 3 ani și este mult mai bine. Merge la grădiniță.
FUNCȚII IMPORTANTE
Am făcut tot ce se putea. Eu schimb și scutece și spăl copiii. Nu mă tem de nici o situație legată de copii. Soția mă poate ușor și fără grijă lăsa cu copiii chiar și mai multe zile. Vor fi curați și hrăniți la timp, dacă mă sună și îmi mai aduce aminte. (zâmbește)
SLĂBICIUNI DE BĂRBAT
M-am simțit neputincios când nu știam ce să facem cu Ștefan. Nu știam ce ne așteaptă și cu cum trebuie să acționăm ca să avem rezultate. Am avut crize emoționale și eu și soția. Greutățile cu copiii scot la iveală fisurile relației dintre soți. Am trecut cu bine peste această etapă. Am învățat lecția.
TATA-I MAI BUN CA MAMA
Eu știu să mă joc cu ei, ceea ce nu poate soția mea. Eu îi distrez și-i obosesc așa ca să adoarme mai repede și mai strâns. Cu mine copii sunt mai puțin capricioși și mai ascultători, cu toate că nu-i cert deloc. Probabil la noi în familie eu sunt polițistul rău și cu mine ei se comportă altfel.
ÎNCĂ SUNTEM PRIETENI
Îmi dau seama că va veni momentul când vom fi pe unde diferite, fiindcă suntem generații diferite. Un pic mă tem de acele timpuri, dar încerc să nu mă gândesc la asta de pe acum. Încă am cuvânt în fața lor, încă mă privesc ca pe cel mai puternic și mai deștept tată din lume. Încerc să profit acum de aceste momente
ASCULTĂM SATOSHI ÎN MAȘINĂ
Zilnic nu pot să fiu cu ei. Mama copkiilor îi duce la grădiniță, iar eu dacă îi prind seara când nu dorm deja e bine. Ei sunt bucuroși când mă întorc mai degrabă de la lucru. Din când în când îi duc și eu la grădiniță, mai vorbim, mai ascultăm Satoshi în mașină, dansăm. În weekend, de obicei, mergem la mall sau prin parc, mâncăm înghețată și privim mai multe desene ca de obicei. Acum sunt în turneu și zilele de la sfârșit de săptămână ne separă. Dar ei știu că tata lucrează ca noi să mergem la mare.
SUPER PUTEREA LUI TATA
Educația copiilor nu este despre observații și sfaturi la fiecare pas. Educația copiilor pornește de la tată și mamă, de la relația lor. Iar copiii doar o copie. Super puterea mea este faptul că am făcut ce mi-am dorit în această viață și din asta am reușit să trăiesc și să-mi hrănesc familia. Eu, împreună cu oameni ca mine, am pus bazele unei industrii noi în Republica Moldova și sper că voi fi un exemplu de perseverență și dăruire în ceea ce crezi, pentru copiii mei.
CONCEDIUL DE PATERNITATE
Apreciez foarte mult acest gest. Mi se pare foarte complicat. Fiecare familie are regulile personale de funcționare și dacă așa funcționează familia atunci acești tați merită tot respectul.
AL TREILEA COPIL
Niciodată! (zâmbește).
Eugen Talpalaru
Jurist
ERAM PREGĂTIT PENTRU O NOUĂ ETAPĂ ÎN VIAȚĂ
Am devenit tată la vârsta de 30 de ani. Beatrice a venit pe lume în data de 6 iulie 2018. Beatrice a fost un copil așteptat, deci, oarecum, se subînțelege că eram pregătit pentru noua etapă din viața mea. Totuși, să devii tată la 30 de ani, nu e la fel ca și la 20. Ești mai matur, mai asumat, mai responsabil și da, mai pregătit pentru acest nou rol.
AM AVUT MULTE NOPȚI ALBE
Apariția unui copil în familie nu e despre ce vreau să fac sau nu. E un proces natural, cu care te obișnuiești treptat. Da, am schimbat scutece, am hrănit cu biberonul, au fost nopți albe, am și împletit cosițe. Nimic nu e imposibil, important e să îți dorești.
AM DEVENIT MAI PUTERNIC
Niciodată nu m-am simțit neputincios, pentru că în fața copilului tău devii cel mai puternic. Ești cel mai bun, ești un model și așa trebuie să fii mereu, indiferent de situație.
UN ROL DULCE
În familia mea rolurile sunt împărțite aproape egal, nu cred că e despre cine se descurcă mai bine. Ambii ne completăm și încercăm să îi oferim tot ce e mai bun copilului nostru, începând cu alegerea grădiniței, activitățile de după, vacanțe, shopping, jucării, lecturi.
Totuși, dacă stau să mă gândesc, între tată și fiică există o legătură aparte, iar atunci când vine și te îmbrățișează atât de dulce, cum aș putea să îi refuz ceva?! Recunosc, aici eu cedez, în comparație cu mama ei. (zâmbește)
O RELAȚIE PLINĂ DE RESPECT
Consider că o relație sănătoasă dintre părinte și copilul său este cea care se bazează pe încredere, respect, dragoste, admirație și prietenie. Valorile implantate din copilărie și educația primită la timp, fac diferența mai târziu.
SAVURĂM LA MAXIMUL COPILĂRIA
Mereu suntem în goană de timp, mereu ne grăbim undeva, dar afecțiunea și momentele pe care le oferim copiilor noștri, fiind mici, sunt pilonii importanți în dezvoltarea personalitații lor când vor fi adulți. Eu petrec foarte mult timp cu Beatrice, ne plac plimbările în parc, distracția la terenul de joacă, îndrăgim ședințele de shopping, care bineînțeles se încheie în magazinele de jucării.
Sfârșiturile de săptămână, categoric, sunt dedicate familiei, dar puctul forte este călătoria cu mașina. Avem o pasiune comună – savurăm la maximum vacanțele la drum lung, cu muzică bună și dispoziție pozitivă.
ÎI OFER COPILULUI O ȘANSĂ SĂ ALEAGĂ
Nu mai suntem în perioada când copiii erau „obligați” să respecte toate deciziile părinților. Părinții trebuie să protejeze, să direcționeze, să își susțină copiii și să le ofere șansă să aleagă. Nu e suficient să spui doar simplu – NU. E inutil să interzici ceva dacă nu ai argument sau dacă nu vii cu o explicație.
CONCEDIU DE PATERNITATE
Fiecare decide ce e mai bine pentru familia lui. În viziunea mea, mama este indispensabilă în primii ani de viață ai bebelușului, iar tata trebuie să muncească pentru a oferi un viitor mai bun copilului și familiei sale.
CÂND AL DOILEA?
Toate la timpul potrivit.