Am o chemare să imortalizez locuri neatinse, candide și efemere. Probabil e o falsă senzatie de control asupra timpului – ideea că îl pot opri. Mi-a luat patru zile să realizez acest proiect.
S-a întamplat spontan, într-un sat din Transnistria, când treceam cu mașina pe lângă un grup de copii care au acaparat, ca loc de joacă, poșta părăsită înca din perioada sovietiăa, fără geamuri și cu sticle sparte pe podea. M-am împrietenit imediat cu ei și am fost fascinată de deschiderea cu care m-au primit în lumea lor colorată și simplă, cu aparatul meu foto cu peliculă alb-negru.
Am fost copleșita de sentimentul că sunt diferită și de cât de diferită a fost copilăria mea. Mi-am dat seama cât de mult îmi schimbase adolescența viața și percepția asupra ei.
Proiectul e o documentare care vine, probabil, din perspectiva copilului din mine, tuturor lucrurilor pure și inocente despre copilarie, pe care simt că le-am pierdut pe parcursul „drumului”.
Mulțumiri Alinei, Evelinei, Adrianei , lui Dumitraș, Marian, Mișca și tuturor copiilor din
satul Harmațca.
Foto: Paula Miuh