Interpretă, solistă a proiectului Ethno Republic
Prestația sa din 2025 la Mega-Spectacolul „Jubileu Marcel Ștefăneț” la Sala Palatului din București cu sold out, în calitate de solistă și percuționistă a Proiectului Ethno Republic a radiat de feminitate și profesionalism. Iar momentul în care a cântat cu fiica Alexandra, a deschis către public latura sa maternă. Radiere – acesta e cuvântul potrivit Corneliei. Fericirea ei poartă chipul copilăriei și al prezentului de artistă și mamă, iar vocea rămâne puntea prin care dăruiește emoție și inspirație celor care o ascultă.
Am învățat să nu mă mai oblig la „trebuie” și să fiu indulgentă cu sufletul meu.
Gesturile, interpretarea, ținutele, atitudinea, zâmbetul și muzica sunt expresia feminității mele în lumea artei. Echilibrul meu interior se naște din lucruri simple – o carte bună, piesele preferate, dansurile și pictatul, activități care îmi încarcă sufletul și îmi dau liniște.
Acasă înseamnă pentru mine familia, o cafea pe canapeaua din sufragerie, mirosul cinei gătite, un pahar de vin alături de soț și un dans popular trăit cu toată inima alături de fetiță, sub privirea uimită a soțului și a pisicii, dar și armonia serilor în care râdem împreună și povestim despre ziua care a trecut.
Ziua mea perfectă pentru suflet este una simplă: fără telefon, undeva în natură sau pe malul mării, cu o cafea savurată în liniște și cu gândurile așezate. Îmi plac acele clipe când timpul încetinește și rămân doar eu, emoțiile mele și frumusețea din jur.
Arta pentru mine nu înseamnă doar muzică, ci și pictură, dans, emoții trăite în culori și ritmuri diferite. Când pictez, mă simt ca și cum aș compune o melodie, doar că pensula devine instrumentul prin care exprim ceea ce nu pot pune în cuvinte. Această latură creativă mă completează și îmi oferă libertatea de a fi eu însămi.
Ce mi-aș dori ca fiica mea să învețe este să pășească mereu cu zâmbetul pe buze, să-și iubească familia, oamenii, natura, animalele, vocația și meseria. Să creadă că este unică și talentată și, indiferent de orice, să rămână Om bun.
Fericirea mea pură a fost în copilărie, alături de bunici, verișori și animăluțele din ograda casei. Astăzi o regăsesc prin vocea mea și mesajul pe care îl transmit, prin familia mea și clipele unice petrecute împreună. Diferența este că fericirea matură vine cu lecții: unele dor, altele aduc lacrimi, dar înveți să mergi înainte și să zâmbești, fără să uiți de inocența de altădată.
Trăsătura mea cea mai puternică sunt ochii – culoare cameleon moștenită de la părinți. Prin ochi se vede atât frumusețea exterioară, cât și cea interioară.
Cea mai valoroasă lecție profesională este că talentul nu înseamnă nimic fără muncă. Dedicarea, ambiția și dragostea zilnică pentru șlefuirea glasului m-au format ca artistă. În fiecare zi am șansa să devin o versiune mai bună a mea.
Scena rămâne pentru mine acel loc sacru unde emoțiile se transformă în energie și unde fiecare cântec prinde viață prin ochii și aplauzele publicului. Îmi place să cred că atunci când cânt, bucăți din sufletul meu ajung la oameni. Fiecare spectacol devine o călătorie interioară, iar fiecare privire sau zâmbet primit din sală îmi confirmă că sunt acolo unde trebuie să fiu.
Momentele de eșec sau dezechilibru le gestionez prin terapie, muzică, lectură, pictat, dar și prin acceptarea lacrimilor și a tăcerii. Am învățat să nu mă mai oblig la „trebuie” și să fiu indulgentă cu sufletul meu. Cei care mă iubesc vor aștepta să fiu din nou bine.
De când sunt mamă am învățat că pot iubi infinit pe cineva fără de care inima mea nu bate la fel. Dragostea de mamă este inexplicabilă – doar se simte și se trăiește. Este forța care mă face mai puternică, dar și mai vulnerabilă în același timp, izvorul de inspirație pentru fiecare cântec și fiecare pas pe care îl fac.
Interviu de Doina Muntean, Foto: arhiva personală
#armonie