VEACESLAV CEBANU
Antreprenor, fondatorul A-acasa, dezvoltator HORA VILLAGE
AM PORNIT BAZÂNDU-MĂ PE INTUIȚIE ȘI DORINȚA DE A FACE LUCRURI FRUMOASE ȘI DIFERIT DECÂT S-A FĂCUT PÂNĂ LA MINE ȘI SE FACE ÎN JURUL MEU. Apoi parcursul meu a luat conturul unei afaceri. Pas cu pas, am avansat, învățând din mers, testând piața, ascultând dorințele oamenilor.
CA ȘI FIECARE ANTREPRENOR, AM AVUT FOARTE MULTE ÎNCERCĂRI ȘI LECȚII PE PARCURSUL ANILOR, DAR AM ÎNȚELES CĂ ORICE PROVOCARE ÎȚI ADUCE UN BAGAJ IMPORTANT DE EXPERIENȚĂ ȘI TE FACE MAI PUTERNIC. În tot ceea ce faci. E important să conștientizezi că te poți baza doar pe tine însuți.
NU AM AȘTEPTAT SAU AMÂNAT MATURIZAREA. Încă de la 18 ani mi-am asumat responsabilitatea asupra familiei mele și mi-am dat seama că sunt gata să am grijă de cei apropiați. Din acel moment, a luat start viața matură, plină de aventuri, dar și de griji.
EU ÎMI ASUM TOT CEEA CE FAC ȘI SUNT GATA SĂ GUST DIN TOATE PROVOCĂRILE PE CARE MI LE OFERĂ VIAȚA. Astfel știu că nimeni nu va fi vinovat de posibilul meu eșec, iar de victorii și reușite mă voi bucura din toată inima, pentru că vor fi doar ale mele.
SUNT ADAPTABIL ȘI FLEXIBIL. Înțeleg că fiecare situație este diferită și că este important să fiu capabil să schimb abordările și strategiile pe parcurs. Mă bazez pe intuiție, dar și pe date și analize pentru a lua cele mai bune decizii. Îmi păstrez întotdeauna optimismul și cred că, indiferent de dificultăți, există întotdeauna o soluție. Lupt pentru a-mi îndeplini scopurile și pentru a demonstra că, prin muncă grea și dăruire, orice este posibil. Succesul nu vine ușor, dar satisfacția de a vedea rezultate concrete este ceea ce mă motivează să continui.
NU VEI PUTEA NICIODATĂ SĂ GĂSEȘTI UN ECHILIBRU ÎNTRE VIAȚA TA PROFESIONALĂ ȘI CEA PERSONALĂ, DACĂ PARTENERUL TĂU DE VIAȚĂ NU TE SUSȚINE ȘI NU ESTE PE ACEEAȘI UNDĂ CU TINE. Deci da, există un asemenea echilibru.
SUNTEM ÎN CONTINUĂ MIȘCARE ȘI ACTIVITATE, MINTEA NE E 24/24 ANTRENATĂ ÎN ACTIVITATEA NOASTRĂ PROFESIONALĂ… E O CONDIȚIE A ANTREPRENORIATULUI PREZENT. Este greu de imaginat o săptămână fără nici o responsabilitate, posibil că m-aș simți inițial destul de ciudat și poate chiar vinovat. Sunt obișnuit să fiu mereu implicat și să gestionez diferite proiecte și echipe, așa că ideea de a lăsa totul deoparte pentru o săptămână mi-ar părea nesănătoasă și iresponsabilă. Cu toate acestea, înțeleg importanța odihnei și a reîncărcării bateriilor pentru a putea continua să performez la cel mai înalt nivel. Deși mi-ar fi greu să mă detașez complet, aș încerca să îmi organizez timpul într-un mod care să îmbine relaxarea cu activități constructive.
„Indiferent de dificultăți, există întotdeauna o soluție. Lupt pentru a-mi îndeplini scopurile și pentru a demonstra că, prin muncă grea și dăruire, orice este posibil.”
Veaceslav…
Ce ați putut face, dar ați ales să nu faceți și să rămâneți în afara unei schimbări?
Cândva m-am confruntat cu alegerea de a-mi părăsi patria sau de a rămâne acasă. Și sunt sigur că am făcut alegerea corectă.
Cum definiți succesul și cum vă asigurați că rămâneți pe drumul către el?
Este important să fii determinat, să îți păstrezi motivația și să fii concentrat pe obiectivele tale, chiar și atunci când te confrunți cu obstacole sau eșecuri.
Ce obiceiuri ați dezvoltat pentru a rămâne pozitiv și motivat în viața de zi cu zi?
Acord o mare importanță somnului de calitate. Încep fiecare zi cu recunoștință pentru lucrurile bune din viața mea, fie că sunt mari sau mici. Aprecierea lucrurilor pozitive mă ajută să îmi mențin perspectiva optimistă.
Care este cea mai interesantă experiență culturală pe care ați avut-o și cum v-a influențat?
Vizitarea Muzeului Satului din Chișinău mi-a oferit o imagine autentică a vieții rurale tradiționale din Moldova. Am explorat case tradiționale, ateliere de meșteșuguri și am aflat despre obiceiurile și tradițiile străvechi. Experiența m-a ajutat să înțeleg mai bine stilul de viață rural și legătura strânsă a moldovenilor cu pământul și natura.
Ce loc din lume considerați că este cel mai frumos și de ce?
Desigur pentru mine cel mai frumos loc din lume este Acasă! De ce? Pentru că doar aici ai curajul de a ieși din zona de confort.
Cine vă face să iubiți necondiționat și nemărginit?
Desigur, soția și fiica mea. Ele sunt puterea și inspirația mea. Mă simt fericit să le iubesc.
Ce ați vrea să cunoască, să țină minte lumea despre dvs.?
Pentru mine nu este important ce va ține minte lumea despre mine, contează faptele care vor rămâne a fi apreciate în timp.
Dacă ar fi să scrieți o carte despre viața dvs., care ar fi titlul și care ar fi mesajul principal pentru cititori? Altfel spus… oferiți un titlu Poveștii dvs. de copertă.
Titlul „În hora mea o lume”, cu mesajul principal „Dansează frumos în ritmul vieții!”
Lasă un răspuns