Cristina Pretuleac: „Posed darul iubirii necondiționate”| #womeninspire

Fondatoarea brandului Maison Criss

Discretă, disciplinată și, mai ales, dornică de a-și realiza două mari vise, fashion designerul Cristina Pretuleac este fata care va ajunge – sunt absolut convinsă – la cifra cu șase zerouri în contul bancar și cu o casă de modă la Paris. La 14 septembrie, în cadrul unui eveniment cochet și sobru, și-a lansat prima colecție de autor, Fall-winter fashion show. Ea a plâns și a zâmbit de emoții. De altfel, sunt două stări care îmbracă întreaga ei pasiune.

Nimic nu e mai intim decât două gânduri care se ating.

Ai lansat prima colecție de autor. Câte piese ai prezentat și câți metri de stofă ai folosit pentru crearea lor? Este vorba de un Promener Classique, creațiile Maison Criss într-un ansamblu al liniei noastre vestimentare, care conține 16 piese și pentru care am folosit 70.6 m de stofă cu o asimetrie în sine. Sunt compoziții îndrăznețe.

Cine și ce te inspiră în activitatea ta? Cea mai pură sursă de inspirație este Natura. Apoi, rezultatul muncii mele – probe, măsurări, ajustări, nopți nedormite la producere, drumuri după stofe, accesorii, ș.a. Când îți vezi creația, zâmbești și plângi în același timp. E ceva foarte emoționant și special ceea ce simți într-un final. La capitolul inspirație se mai încadrează călătoriile, energia oamenilor, a femeilor cu care interacționez. Cred că sunt o norocoasă și sunt tot mai sigură că am ales drumul corect în viață.

Oamenii noștri au gust? Dar simț estetic? Consider că femeile din R. Moldova sunt cele mai stilate, cu gust și simț estetic, care știu să-și păstreze și să-și exprime feminitatea, naturalețea și, în același timp, să arate sexy.

Ce gamă de culori preferi și cum te reprezintă ea? Feminitatea este o floare cu mii de nuanțe și cu o semnificație aparte, un curcubeu de culori și simboluri transpuse în prezentul unei femei de succes. Fiecare culoare are loc în paleta mea.

Discreția în raport cu viața personală o păstrezi pentru că…? Nimic nu e mai intim decât două gânduri care se ating, iar viața mea personală este discretă pentru că nu poate fi confundată cu activitatea mea profesională. Uite că aceasta trebuie să fie vizibilă și publică.

Cât de importantă este pentru tine recunoștința lumii? Contează. În special când e vorba de afacerea mea. Dar nu o caut, las eforturile și munca echipei să vorbească în numele meu. Momentul prețios este atunci când femeile noastre își exprimă recunoștința și feminitatea purtând piesele Maison Criss. Asta înseamnă că ceea ce facem, facem bine.

Și pictezi, și cânți la pian! Ce alte pasiuni ascunzi de noi? În imensitatea lui, timpul are propriile dimensiuni, iar având pasiuni, nu voi pierde niciodată farmecul vieții. Arta și pianul îmi sunt aproape sufletului, sunt povestea și culoarea care îmi oferă o stare excelentă de relaxare și liniște. Ambele mă motivează să fiu cea mai bună versiune a mea.

Nimic nu e mai intim decât două gânduri care se ating.

Prin ce este deosebit stilul tău? Prin caracterul practic pe care îl port cu mândrie, păstrând stilul elegant și personalizat Maison Criss al fiecărei piese. Cred în evoluție, putere, reinventare și emanciparea femeii.

Ce faci dacă te îndrăgostești? Și până unde poți merge cu iertarea? Sunt femeia empatică, sensibilă, sinceră, deschisă, intuitivă, emotivă. Și îmi place să trăiesc în armonie cu mine. Dacă sunt supărată, atunci sunt supărată; dacă sunt fericită, sunt ca un copil; dacă iubesc, o fac dezinteresat și necondiționat; dacă plec, plec pentru totdeauna! Îmi place să cunosc oameni foarte dificili, asta îmi dă senzația că mă ridic din cenușă, iar fiecare om în viața mea este ca o lecție. Sunt foarte sensibilă la înșelăciune, jocuri și manipulare. Văd adesea vise profetice și citesc orice indiciu din Univers.Foarte spirituală, liberă la opiniile celorlalți, completă din toate punctele de vedere, posed darul iubirii necondiționate. Dar nu permit niciodată ca acesta să fie doar folosit. Astfel de femei sunt fie admirate, fie urâte. Doar bărbatul care mă va iubi și îmi va demonstra că este un bărbat în tot sensul cuvântului, cu valori și principii de viață, nu va rămâne niciodată indiferent față de mine. Astfel eu nu mă voi plictisi, iar el, la rândul lui, va fi unic pentru mine.

text: Ileana Rusu, Foto: Anna Sherbatiuk

#inedit

Abonează-te la articolele

Vip Magazin