Daniela Burlaca
Regizoare, fondatoare Teatrul Geneza Art
Când putea să pășească pe o scenă, ea a ales să-i dea viață întâi… Așa a pornit Geneza Art. Apoi când putea să-și lase activitatea pe val comun, ea a ales să se întoarcă cu fața spre valuri și să le urce pe creste. Și le-a dominat prin viziune.
Este o mare. Și lină, și învolburată la câteva secunde distanță, și caldă la atingere, și tot mai profundă pe măsură ce o cunoști. O mare prezență de o frumusețe ce te poate face să naufragiezi sau să descoperi noi tărâmuri.
Puteam să scriem altfel despre Daniela Burlaca? Da, în zeci de feluri, doar că răspunsurile ei la acest interviu ne-au dus într-un caleidoscop de stări – cu opriri scurte spre nuanțe profunde. Răspunde scurt, ca dintr-o respirație, spune însă atât de mult.
A fondat un teatru din propria fibră de adevăr și și-a făcut o misiune din fiecare drum al unei piese. În spatele unei voci calme stă o forță care a înțeles devreme că teatrul nu e doar artă – e armă, e altar, e asumare. Iar un lider într-un domeniul al artei are destule provocări pentru a-și înălța și menține echipa, creația, lumea. Nu e doar despre aici și acum… e despre mâine.
Profesie: Regizor, actriță, mentor
Hobby: muzica și munții
Valoare primordială: originea binelui
Culoare preferată: nudul și emoția
Aromă preferată: parfumul lui și frezia
Subiect tabu: violul și filmele horror
Calitatea magnifică: voința
Care a fost acel moment în care ai știut cu adevărat că teatrul va fi direcția ta?
Nu noi decidem. Dar contextul în care ne naștem ne influențează profund traseul.
Ai creat un teatru care respiră altfel decât scena clasică. Cum s-a născut „Geneza Art” din tine?
Geneza Art a fost și rămâne a fi o chemare interioară la nivel de identitate.
Ce înseamnă pentru tine să fii regizor într-o societate care deseori tace?
Înseamnă să-mi păstrez conștiința activă și să îmi asum o misiune în continuă frământare.
Cum arată integritatea în arta ta? Dar în viața personală?
E atunci când rămâi fidel propriilor viziuni, valori, când trăiești și acționezi așa cum simți, așa cum ești. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic.
Ai pus vreodată limite între viața de scenă și cea de acasă? Sau una o conține pe cealaltă?
A fi actor înseamnă a trăi intens în două lumi. Un lucru știu: că nu există limite în dragoste de viață. Nu ascund că sunt și eu captivă în mrejele limitei care vine din rațiune, din respect, din prudență, din educație, din frică. Când actorul coboară de pe scenă și nu se debarasează de rol, atunci există toate riscurile să se piardă pe sine. Asta nu înseamnă că renunți, dar te detașezi conștient din respect față de sine și față de propriul destin pe care ți-l oferă viața.
Când ai tăcut cel mai apăsat în fața unei nedreptăți?
De multe ori. Dar am toată convingerea că de multe ori tăcerea este cea mai mare forță interioară și formă de demnitate. Puterea nu se aude, ea trebuie simțită. Deși nedreptatea e lipsa de calitate umană pe care o disprețuiesc.
Care este acel principiu profesional pe care nu l-ai încălcat niciodată – și nici nu o vei face?
Nu am trădat pe nimeni în echipă. Și sunt convinsă că așa voi rămâne.
Ai fost mereu sinceră în artă. Ai plătit un preț pentru asta?
A fi sincer în artă într-adevăr este o formă profundă de libertate. Dar asta înseamnă să Arzi. Dar viața și cele mai valoroase exemple mă învață ca sinceritatea și adevărul în artă – lasă urme adânci. Transformă și nu se uită.
Ce te face să reziști când totul pare copleșitor?
Responsabilitățile, probabil…
Cum ți-ai păstrat vocea distinctă într-o lume care repetă clișee?
Nu demonstrez nimănui nimic. Nu concurez decât cu mine însămi.
Ce ai învățat despre tine regizând?
Aș scrie o carte pentru această întrebare.
Ce te bucură?
Fetele mele. Milissa și Salma. Și începutul curat al umanității – copiii.
Care este acel rol pe care l-ai jucat doar în viața personală, dar niciodată pe scenă?
Poate nu tot ce am e frumos , dar tot ce am m-a făcut.
Când spui „valoare”, la cine te gândești prima dată?
La mama.
Cum îți protejezi energia creativă?
Prin muncă. Nu las musculatura fără antrenament.
Ce înseamnă pentru tine succesul – și ce nu mai înseamnă?
Una din definițiile nelimitate ale succesului e atunci când lumea are nevoie de tine. În toate contextele vieții.
Există o replică de teatru care te definește, pe care o porți cu tine în orice etapă?
Sunt mai multe.
Cum vezi viitorul teatrului în Moldova – sincer, fără filtrul speranței?
Arta nu este un moft, ci o nevoie profundă a societății. Nu e suficient talentul, nici pasiunea, nici efortul individual. E nevoie de susținere reală, din partea statului.
Ce nu ai jucat niciodată, dar ți-ai dori? (poate un rol, poate o viață)
Mi-aș să pot să joc. Să am rezistență și sănătate pentru această profesie care e marea mea iubire în această viață.
Și dacă ai regiza propria biografie, care ar fi titlul?
Prefer să evit întrebările ipotetice.
Interviu: Doina Popa
Foto: Mihail Turculeț