Jurnalist, scriitor, fondator al companiei de consultanţă şi promovare a imaginii POLIEXPERT şi proprietar al unui trust media, este omul cuvântului – interpretaţi în care sens doriţi, că nu daţi greş. Are multe cuvinte şi știe rostul fiecăruia dintre ele. Destule încât să-i ajungă pentru un Decalog.
Despre tipurile de oameni:
A fi călău sau victimă este un blestem care ne urmăreşte pe tot parcursul vieţii, oferindu-ne ocazia şi provocându-ne să ne manifestăm periodic fie în prima, fie în cea de-a doua ipostază. Suntem călăi pentru unii şi victime pentru alţii. Fiind preocupaţi fiecare de propria viaţă, uneori nici nu observăm când devenim călăi, în schimb o resimţim din plin când ajungem victime. Uitaţi-vă atent în jur şi vă veţi convinge că toţi acei pe care-i cunoaşteţi şi chiar cei pe care nu-i cunoaşteţi se încadrează perfect în aceste două categorii. Iar cine azi e victimă, mâine, numaidecât va fi călău şi, invers. E blestemul nostru şi nimic nu se poate schimba, pentru că a fi călău sau a fi victimă e ceva ce face parte din codul nostru genetic. Până la urmă, e vorba de acel bob genetic care, în timp, se va transforma în Codul autodistrugerii umanităţii. Iar dacă nu vreţi să vă complicaţi existenţa, pur şi simplu, prefaceţi-vă că nu ştiţi şi nu vedeţi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Şi veţi trăi fericiţi.
Despre examenele pe care trebuie să le susţină fiecare om:
Suferinţa, umilinţa, iertarea, sacrificiul, pocăinţa, resemnarea şi compasiunea sunt cele şapte materii la care ar trebui să susţină examen fiecare om. Este un fel de bacalaureat neoficial al vieţii, pentru că doar acel care trece prin aceste şapte ipostaze poate deveni cu adevărat puternic în viaţă. Atunci când ne naştem, în fiecare dintre noi este pus câte un bob din toate aceste virtuţi. Unii ştiu să le dezvolte, trecând prin viaţă, iar alţii sau le ignoră, sau le alterează, amestecându-le cu alte sentimente, stări, manifestări etc. Vreţi să cunoaşteţi cât de puternici sunteţi? E simplu – întrebaţi-vă dacă ştiţi cu adevărat ce înseamnă: suferinţă, umilinţă, iertare, sacrificiu, pocăinţă, resemnare şi compasiune.
Despre o capacitate pe care trebuie să o ai, dacă vrei să trăieşti:
Cine nu-şi poate „devora” trecutul e „devorat” de acesta. Putem să ne făurim prezentul şi viitorul, putem interveni şi remodela orice situaţie, dar nu avem nicio putere asupra trecutului. Unicul sentiment pe care-l putem avea în raport cu trecutul este regretul, dacă, desigur, ceva nu s-a întâmplat aşa cum trebuia să se întâmple. Dar regretul este un sentiment foarte periculos, care, în timp, îţi poate inunda sufletul şi, în final, te omoară. De aceea, regretele nu trebuie să-şi aibă locul în viaţa unui om sau, cel puţin, trebuie să facem tot posibilul ca să fie cât mai puţine. Trecutul trebuie acceptat aşa cum a fost el, dar, înainte de a fi acceptat, trecutul trebuie înţeles. Nu vă sfiiţi să vă „devoraţi” trecutul, organizându-vă singuri „călătorii în trecut”, pentru că numai aşa îl veţi înţelege. Iar dacă nu veţi face acest lucru, regretele vă vor omorî la un moment dat, veţi fi „devoraţi” de propriul trecut.
Despre „animalele” care trăiesc în oameni:
În fiecare om trăieşte un animal, care trebuie hrănit în permanenţă, iar în momentul în care nu mai are ce mânca, îşi devorează stăpânul. Am întâlnit mulţi oameni sfâşiaţi de animalele din interiorul lor, dar i-am văzut şi pe cei care au ştiut să-şi îmblânzească animalul, hrănindu-l permanent. În unii trăieşte animalul pe nume Frică, în alţii – Deznădejdea, în alţii – Trufia etc. Trebuie doar să nu te temi să recunoşti acest lucru şi să încerci să găseşti modalitatea prin care animalul din tine să doarmă, să nu-ţi facă niciun rău, atâta timp cât tu ai să-ţi trăieşti viaţa. Şi nu vă faceţi iluzii că aţi fi deosebiţi şi că nu aţi avea în interior niciun animal. Pur şi simplu, găsiţi-l şi întrebaţi-l ce vrea să mănânce.
Despre lumile în care trăiesc oamenii:
Unii oameni trăiesc întreaga viaţă în Lumină, alţii – în Întuneric. Dar există şi o a treia lume, care separă Întunericul de Lumină şi Lumina de Întuneric. Şi aceasta este Lumea Amurgului. La fel ca primele două, Lumea Amurgului îşi are propriii „locuitori”. Numai că, dacă primii ştiu care le este menirea şi ştiu ce trebuie să facă pentru a o îndeplini, cei din Lumea Amurgului sunt ostaticii propriei vieţi. Ei sunt osândiţi să penduleze între două lumi, încercând periodic să intre în una dintre ele, pentru a-şi găsi, în sfârşit, liniştea, pentru a fi siguri că de acum încolo vor exista în baza unor reguli clare, stabilite din timp. Lumea Luminii şi Lumea Întunericului îşi au propriile reguli, iar Lumea Amurgului nu le poate avea, deoarece e considerată doar ceva temporar, doar un coridor ce separă lumile de bază, chiar dacă unii oameni îşi trăiesc întreaga viaţă pământească tocmai în această lume. Doar în această lume… V-aţi întrebat vreodată în ce lume trăiţi?
Despre percepţia iubirii:
Una dintre cele mai mari greşeli ale omului este să creadă că iubirea adevărată este atunci când poţi să mori pentru ceva sau pentru cineva. A muri e uşor – orice prost poate face asta. Adevărata iubire este să trăieşti pentru ceva sau, mai bine zis, pentru cineva. Şi nu doar să trăieşti, ci şi să lupţi pentru ca iubirea ta să nu fie o flacără timidă a unei lumânări pe cale să se stingă în orice moment, ci un rug care să răspândească lumină şi căldură departe în jur.
Despre Dumnezeu:
Dumnezeu nu poate fi văzut – El poate fi doar simţit! În fiecare om este o părticică din El, însă nu toţi o pot simţi. Mai mult decât atât, unii încearcă chiar să-L omoare, neînţelegând că acest lucru e imposibil. Să încerci să-L omori pe Dumnezeu înseamnă să încerci să-ţi omori sufletul. Iar sufletul e nemuritor, pentru că el este dat omului cu împrumut ca să poată trece prin viaţa pământească, apoi se întoarce la origini, acolo unde se decide soarta lui de mai departe. Nu încercaţi să-L vedeţi pe Dumnezeu şi nici nu încercaţi să-L omorâţi. Mai bine aţi face dacă L-aţi simţi, L-aţi găsi în voi şi-n cei din jur.
Despre timp:
Nu oricui îi este dat să înţeleagă enigma timpului şi nu oricui i se oferă marele privilegiu de a încerca să o înţeleagă. Marea majoritate a oamenilor sunt nevoiţi să accepte existenţa Timpului ca pe o axiomă, însă sunt şi dintre acei care încearcă să lupte cu el, crezând naiv că-l pot învinge. Nu este o problemă atunci când gândeşti despre timp şi încerci să-i dezlegi enigma, dar e o mare prostie să porneşti contra lui. Este ca şi cum ai porni cu băţul în mână împotriva unei armate. Ai cam tot atâtea şanse de reuşită. De aceea, în loc să lupţi cu timpul, mai bine încearcă să-l foloseşti raţional.
Despre singurătate:
Singurătatea e o virtute pentru cei care ştiu să o mânuiască, pentru acei care ştiu să-i scoată în evidenţă avantajele, iar pe restul îi omoară. Singurătatea poate fi pentru unii un refugiu, iar pentru alţii – o temniţă, cu unii este bună, iar cu alţii – foarte rea, pe unii îi salvează, iar pe alţii – îi distruge. Şi omul nu poate şti cum va fi cu el singurătatea până când nu trece prin ea şi, la rândul său, până nu îi permite ei să treacă prin sinele lui. Foarte mulţi oameni au fost vindecaţi de singurătate, apoi tot ea i-a omorât. Nu vă jucaţi cu singurătatea, dacă nu sunteţi siguri că o puteţi controla!
Planuri de viitor:
Aş vrea să ajung într-o formă anume în momentul în care toate lumile existente vor dispărea şi va veni Lumea Armoniei. Pentru că Armonia este scopul spre care tinde tot ce este purtător de energie în toate lumile existente. Şi el va fi atins la un moment dat! Atunci se va termina viitorul, care a fost construit doar până la această limită, atunci trecutul şi prezentul vor dispărea înghiţite de aceeaşi forţă care le-a dat viaţă, iar din Armonie, după milioane de ani în care energia toată se va odihni, va fi creată o lume unică, o lume nouă, care va avea propriile reguli şi care nu vor avea nimic în comun cu lumile ce există în prezent. Acolo aş vrea să trăiesc şi cred că am mari şanse. Vrea cineva să pariem?
„Foarte mulţi oameni au fost vindecaţi de singurătate, apoi tot ea i-a omorât.”
Text: Igor Volniţchi
Concept: Ana Popenco
Foto: fotoroom.md