Anul 2022 este unul cu premiere pentru artistul Denis Roabeș. Vocalistul trupei The Motans a acceptat rolul de antrenor la Vocea României, iar recent a apărut pentru prima dată pe coperta unei reviste.
„Cred că în sfârșit am găsit un context care mă lasă fără replică. Și anume eu pe coperta unei reviste”, a scris Denis pe pagina sa de facebook.
Interpretul a apărut pe coperta revistei Fashion Premium Magazine din România.
Pentru această ședință foto Denis a preluat rolul unui iubitor de mașini.
Artistul a oferit un interviu în care a vorbit despre provocările profesionale și personale ale anului 2022: „Ahh, câte ar fi de spus despre 2022! Chiar a fost un an plin cu de toate. Deși acum, la final, îmi pare chiar greu de crezut și foarte îndepărtat, dar 2022 a fost anul în care au revenit concertele, întâlnirile atât de necesare cu publicul. Țin minte primul concert de la Timișoara, în februarie, din cadrul turneului aniversar, a fost foarte special. Și, desigur, 2022 a fost despre multă muzică. Cel mai important pentru mine a fost că în luna mai am reușit să lansez cel de-al treilea album, Great Expectations.”
Despre proiectul Vocea României, care tocmai s-a încheiat, artistul a mărturisit:
„Sunt foarte implicat, asta pot să spun. Îmi place mult de tot să lucrez la acest proiect, mai ales din prisma faptului că am descoperit niște oameni minunați și sunt foarte recunoscător că-i am în viața mea. Într-adevăr, e foarte multă muncă, dincolo de orele lungi de filmări, este foarte mult timp petrecut cu concurenții în sala de repetiții, în meeting-uri cu vocal coach-ul și echipa mea. Dar e totul foarte fain. Partea grea e când trebuie să te desparți de anumiți concurenți. Cu asta nu cred că te obișnuiești vreodată.”
Sursa: fpm.ro
Foto: bogdan_petrice
Lasă un răspuns