Se numără printre cei mai buni medici reproductologi din Republica Moldova. A reușit să pună bazele Centrului de Fertilitate Medpark acum 12 ani și să aducă în premieră pentru țara noastră tehnologii moderne cum ar fi testarea genetică sau congelarea de ovule, tehnici pe care le implementează împreună cu echipa ei pentru a susține cuplurile în călătoria lor spre visul de a deveni părinți.
Funcția: Medic reproductolog, Manager Centrul de Fertilitate Medpark
Data, anul, locul nașterii: 12.01.1977
Spitalul Internațional Medpark înregistrează rate înalte de succes similare clinicilor de top din lume. Aceste rezultate sunt posibile datorită unui efort colosal din partea întregii echipe FIV Medpark. Împreună cu ei am bifat multe reușite, una dintre acestea fiind și acreditarea ESHRE, o certificare europeană foarte importantă, în special pentru pacienți care pot avea siguranța că respectăm în totalitate protocoalele internaționale, iar asta înseamnă îmbunătățirea continuă a calității și siguranței procedurilor de fertilizare in vitro.
Rezultatele pozitive ale pacienților îmi aduc bucurii. Dar, îmi asum și situațiile în care succesul nu este obținut din prima. Este important să nu ne descurajăm și pacienții să aibă încrederea că vom parcurge împreună toți pașii necesari pentru obținerea sarcinii mult dorite.
O zi bună este o zi cu vești bune despre o nouă sarcină obținută, despre cupluri fericite, dar și despre femei puternice care au de partea lor parteneri alături de care merg împreună spre un vis comun.
Am o echipă minunată, profesionistă și împreună știm să rezolvăm cazuri de diferită complexitate. Este un mare avantaj să fii sigur în expertiza colegului de alături pentru că știi ca nimeni altul cât de însetați de cunoștințe sunt cei din echipa ta și cât timp dedică studierii continue.
Femeile au acum mai multe posibilități ca niciodată. Avem multiple oportunități și ocazii să ne afirmăm. Important e să nu uităm de ceea ce e cu adevarat important, iar dacă ne dorim să fim mame, poate e cazul să punem pe pauză gălăgia urbană și să nu uităm să auzim un specialist în reproducere, evitând în acel fel valul de informații controversate care apar în spațiul online.
Spre fericirea mea, nu am făcut compromisuri cu conștiința. Din copilărie, m-am concentrat mereu pe propriul drum și propriile obiective. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și am muncit din greu pentru a obține ceea ce îmi doresc. Soarta a fost foarte generoasă, m-a înconjurat mereu cu oameni buni care m-au susținut.
În 2010 eram același medic, perseverent în a fi profesionist. Eram mama a doi copii, acum sunt mama a doi bărbați tineri și a unei fetițe minunate. Sunt la cea mai confortabilă vârstă, dupa mine, sper că și după zece ani să am aceeași părere.
Suntem în toiul unei revoluții științifice în materie de reproducere. Aș dori, desigur, ca formatorii de opinie, cel puțin în domeniul medicinei, sănătății să facă referire întâi de toate la medicina bazată pe dovezi și mai puțin pe informații fără suport științific.
Știu că tineretul e mereu mai inteligent și mai bun și că noile generații de femei vor evita multe din greșelile generației noastre. Nu putem să nu avem încredere și admirație pentru copiii noștri, ei vor fi mai buni decât noi, desigur.
Mă simt foarte puternică, având soțul și copiii lângă mine. Dar, mai cred în ideea: „Nu îi spune lui Dumnezeu că ai probleme, spune-i problemei că îl ai pe Dumnezeu”. Mă rog mereu pentru apropiații mei și pentru pacienții mei. Credința îmi dă putere și nu lasă loc pentru deznădejde. O ușă care s-a închis, înseamnă alta care se deschide.
Coordonare: Tatiana Pătrunjel, Foto: Dumitru Furdui
Lasă un răspuns