DIANA SEREJNICOV: FEMINITATEA REDEVINE TREND

STILUL NU ESTE O ALCHIMIE, DAR ÎȚI POATE TRANSFORMA VIAȚA, ÎȚI OFERĂ ÎNCREDERE, TE PROVOACĂ SĂ TE EXPRIMI DIFERIT, UNEORI SINCER, IAR ALTEORI CAMUFLAT – DAR ESTE UN JOC EXTREM DE INTERESANT ȘI CREATIV PENTRU FEMEI ȘI BĂRBAȚI DEOPOTRIVĂ.

DIANA SEREJNICOV ESTE STILISTA CU O VIZIUNE DISTINCTIVĂ ȘI ABORDARE CLASSY. EA ȘTIE SĂ CREEZE POVEȘTI PRINTR-O IMAGINE, ÎN JURUL UNUI PERSONAJ, ȘI FIECARE PROIECT PE CARE-L STILIZEAZĂ ÎI POARTĂ SEMNĂTURA PLINĂ DE RESPONSABILITATE.

Hainele vorbesc mult despre starea
noastră interioară și tot vestimentația poate să-ți schimbe felul în care
te simți.

Cum te influențează trendurile în crearea conceptelor foto?

Mă inspiră foarte mult tendințele cheie, deoarece vreau ca rezultatele ședințelor să fie moderne și să reflecte timpul în care ne aflăm. Îmi place să fiu în pas cu moda și să anticipez puțin lucrurile. Totuși, am un mare respect pentru clasic, care este atemporal și incontestabil. Recurg des la el în stilizarea persoanelor.

Care sunt culorile și texturile pe care le preferi în acest sezon și cum le integrezi în ținutele tale?

În acest sezon mă declar îndrăgostită de culoarea roșie. Am deja câteva piese vestimentare în această culoare, dar știu să mă opresc la timp. Îmi plac rochiile maxi, mixate cu o pereche de balerini semitransparenți pentru o seară de vară. Recunosc că integrez multe piese trendy în garderoba mea în fiecare sezon, deoarece sunt pasionată de modă și îmi place să fac shopping conștient și îl practic. Știu cât de mult contează imaginea atunci când în fiecare zi întâlnești foarte mulți oameni noi, atunci când trebuie să creezi acea primă impresie. Din acest motiv am grijă de garderoba mea și a altor oameni, cu mult discernământ.

Ce te inspiră cel mai mult atunci când gândești un concept foto și cum îți transformi viziunea în realitate?

În primul rând, mă inspiră OMUL – personajul cu care lucrez. Îmi place să-i cunosc caracterul și temperamentul. Apoi, contează contextul și scopul ședinței foto. Fiecare detaliu este important, fie că este vorba de o ședință comercială, de personal branding sau pur și simplu de o sesiune pentru suflet. De exemplu , recent am realizat o copertă cu o trupă de la noi. M-a inspirat muzica lor, dar am vrut să-i văd într-un anturaj estetic, elegant, cu un design care să ne ducă spre sculpturile din Roma și Grecia antică.

Atunci, am găsit inspirația la muzeul de arte și tot acolo am realizat sesiunea foto. Rezultatul va fi unul pe măsura așteptărilor, sper să fie una din cele mai bune coperți ale revistei. Trebuie să recunosc că la realizarea unei idei lucreză o întreagă echipă, cu care este necesar să fim pe aceeași undă și să vedem la fel lucrurile și rezultatul final.

Care este cea mai mare provocare cu care te confrunți în procesul de stilizare pentru proiecte foto?

Una dintre provocările majore este că nu avem la dispoziție atât de multe branduri ca în Europa, lipsesc mărcile marelor case de modă. Din acest motiv, fac shopping peste hotare pentru a găsi diversitate în piese vestimentare. De altfel, accesoriile, aproape 80 la sută, le procur din afară.

Apropo, cum alegi accesoriile și bijuteriile potrivite pentru a completa fiecare ținută și a aduce un plus de strălucire imaginilor?

Accesoriile sunt extrem de importante în crearea unei ținute și pot transforma o apariție de la casual la eleganță. Fiecare look are un caracter și exprimă o stare. Iar accesorizarea corectă poate adăuga eleganță și strălucire imaginilor. Numai punând o pereche de cercei și tocuri – o ținută aparent simplă, de zi – se transformă în una de seară. Întotdeauna accesorizez ținuta la sfârșit, astfel reușesc să o completez. Pot să-i dau mai multă eleganță sau, uneori, să exagerez pentru un efect WOW.

Ai visat să devii model… Am văzut-o și pe fiica ta pe pagini de revistă. Ți-ai dori ca ea să-ți îndeplinească visul?

Angelina, la ai ei șapte ani, este deja interesată de stil și fashion. Înțelege principiul asortării culorilor, al texturilor. Știe să creeze ținute, să pozeze în fața aparatului de fotografiat, uneori, se dă cu părerea. Trebuie să recunosc că nu m-am străduit să o învăț aceste lucruri, a prins meseria de la sine. I-a plăcut expriența de fotomodel și dacă va dori să o practice ca hobby – o voi susține. Dar deocamdată ne concentrăm pe învățătură și la toate activitățile curente.

De o perioadă ai revenit la colaborarea cu revista noastră, VIP magazin. Cât timp îți ia să realizezi o imagine de copertă?

Am revenit și sunt fericită că am ocazia să creez lângă oameni talentați și la cea mai tare revistă din R. Moldova. Durata pregătirilor depinde de complexitatea conceptului. Suntem obișnuiți cu o persoană pe copertă, dar am creat coperte cu două persoane și chiar cinci. Pregătirile pot să dureze și mai mult de două săptămâni, în unele cazuri, iar o sesiune foto se poate întinde și peste cinci – șase ore.

De exemplu, la memorabila copertă a ediției aniversare, de 19 ani VIP magazin, s-a lucrat nouă ore, fără pauze, până la miezul nopții. Am stabilit un concept îndrăzneț, sofisticat. Rochia de pe Valeria Șevcuic a fost creată din doisprezece metri de stofă, cu o trenă de șase metri. A lucrat o echipă mare de oameni, interesați să iasă o imagine bestială, iar efortul s-a meritat.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le comit oamenii în crearea unei ținute?

Nu se ține cont de avantajele și dezavantajele siluetei; se copie ținuta direct de pe Pinterest, fără să se țină cont de invidualitate – o tendință de a purta ținute șablon. E greșit să creăm disproporții, purtând pantaloni sau fuste cu talie joasă, vizual scurtăm picioarele, iar silueta își pierde farmecul personal.

Este inoportun purtatul cămășilor, sacourilor, scurtelor, trenchurilor super slim. Arată foarte demodat și neactual. Între corp și piesa vestimentară trebuie să existe „aer”, adică una – două mărimi în plus, pentru o siluetă modernă, lejeră.

LOGOmania este semn de lipsă de cultură vestimentară. Atunci când pe haine sunt scrise numele brandurilor, cu litere mari sau în exces. De fapt, acum este popular curentul quiet luxury, când calitatea hainelor se citește doar din felul cum arată croiala, cusăturile, cum se simte stofa pe corp.

Greșeli sunt multe, dar cea mai mare greșeală este atunci când nu te cunoști pe tine, când nu te poți exprima, când nu știi să evidențiezi corect avantajele siluetei și cum se pot corecta neajunsurile.

De ce trebuie să ținem cont când ieșim din casă?

În primul rând, ținem cont de trei lucruri: unde ne ducem, pentru ce și cum ne simțim astăzi. Apoi ne gândim la mesajul pe care vrem să-l emitem prin ținuta noastră și cât de relaxați ne simțim la moment. Îmbrăcăm ceva mai elegant, sobru, pentru că ne ducem la o întâlnire de afaceri? Sau poate vrem să ne întâlnim cu prietenii, unde dorim să arătăm mai lejer, mai casual. Hainele vorbesc mult despre starea noastră interioară și tot vestimentația poate să-ți schimbe felul în care te simți.

Ce planuri ai pentru viitor în ceea ce privește dezvoltarea carierei tale?

Îmi place tare mult ceea ce fac, sunt absorbită total de fashion, sesiuni foto, lucrul cu clienții mei, crearea imaginii de scenă pentru vedete. Planific să-mi creez o mică echipă de oameni cu care să rezonăm și împreună să facem mai mult frumos în jur. Pentru aceasta îmi doresc cât mai multă inspirație, energie și creativitate, oameni faini alături.

Mult succes, Diana!

TENDINȚELE ÎN MODĂ 2024

De fapt, culoarea trendy pentru acest an nu este „peach fuzz”, așa cum a desemnat-o institutul Pantone, dar sunt mai multe culori care au invadat podiumurile în colecțiile designerilor, atât pentru sezonul cald, cât și pentru sezonul rece.

ROȘUL

Roșul este împăratul podiumurilor, revenind în prim plan după o tăcere de câțiva ani. Roșul este prezent în look-uri totale, dar și în mici accente.

BORDOUL

Bordoul, obișnuim să-l vedem în sezonul rece, dar acum este actual și vara, dar mai ales toamna, cu nuanțe calde de bej, ciocolată, total look burgundy.

GALBENUL

Galbenul deschis și culorile pastelate în general sunt din nou actuale, fiind ușor de mixat între ele pentru a obține ținute colorate și fine în același timp.

GRIUL

Griul este și el una dintre culorile în vogă, fiind o culoare neutră și ușor de mixat cu culori intense pentru a obține combinații memorabile.

ALBASTRU

Albastrul deschis (Baby Blue) este eroul sezonului primăvară-vară, fiind prezent în ținute ușoare, semitransparente, rochii vaporoase, rochii minimaliste din mătase, cămăși bărbătești oversize – o culoare a liniștii și a păcii.

FORME FEMININE

Dantela, rochiile din stofe vaporoase, siluete care accentuiază linia taliei și formele feminine, corsetele, fundițele și fundele în exces – totul e pe val acum. Se va tinde spre semitrasparență și eleganță în croială.

OFFICE TREND

Office trend este și el mega actual: costumele sofisticate, cu pantalon sau fustă creion, croială dreaptă, cu umeri ușor exagerați, în dungi verticale, pe culori intense, sau dimpotrivă – costume albe, clasice.

DETALII

Ca detalii ce prevalează în această tendință a feminității sunt umerii dezgoliți, rochiile cu decupaje și asimetrii, rochii cu drapaje complicate.

PRINTUL FLORAL 3D

LEOPARDUL

IMPRIMEUL FLORAL

Interviu: Zina Bivol

Abonează-te la articolele

Vip Magazin