Doina Cernavca – OMUL ANULUI 2023

DIRECTOARE EXECUTIVĂ AO AJUTĂ UN OM


Kilometri măsurați

în bunătate

De peste paisprezece ani implementează cu „Ajută un Om” campanii sociale la nivel național și ajunge acolo unde nevoia este prea mare. Și-a asumat visul, și-a urmat calea… În acest an a deschis ușile primului spațiu din Republica Moldova dedicat bolnavilor oncologici și membrilor familiilor acestora. „Casa Valeriu”, astăzi, este accesibilă celor mai puternici oameni care sunt hotărâți să lupte cu boala și să biruiască.

Anul 2023 a fost despre căderea mea, ca om și ca fiică care și-a pierdut tatăl, dar și despre dorința enormă de a oferi celor care luptă cu cancerul mai multe șanse decât a avut tatăl meu.

Decizia cea mai importantă în acest an a fost: fiind jos, să nu mă opresc!

Realitatea mea în cifre. O lună de analiză, două deplasări la Brașov și Sibiu, trei luni de scris solicitări și cu zeci de întâlniri cu potențiali sponsori și donatori, o săptămână de curățenie, cărat, cumpărat, aranjat, 26 octombrie și primele două femei din nordul țării, diagnosticate oncologic – cazate la „Casa Valeriu”. Fără nici un suport de la stat, doar eu și echipa mea, cu toată experiența acumulată și dorința de a demonstra că se poate.

În 14 ani de „Ajută un Om”, nu am încetat să afirm că totul se face cu oameni și prin oameni.

De-aș mai avea o viață, probabil aș face exact la fel, doar că aș evita să aștept unele răspunsuri și nu aș mai crede unor promisiuni de la directori și manageri de bugete care până la urmă nu au înțeles cât e de important să investească social în copiii vulnerabili din sate.

Gustul eșecului îl asociez cu faptul că nu am construit cele două „Casa Bună” din regiuni, chiar dacă am promis – dar eu mereu mă țin de promisiuni. Cu toate acestea, am înțeles că în viață se mai întâmplă ca unele situații să ne facă să ne oprim definitiv, ca să înțelegem ce și cum trebuie să facem mai departe.

Succesul meu se numără în toți copiii săraci din sate pe care-i încălțăm și îmbrăcăm an de an, copii cărora le ducem strictul necesar ca ei să nu abandoneze școala. Mai nou, succesul meu e în fiecare om care ajunge la „Casa Valeriu” și apoi zice cu tărie că la sigur este mai puternic decât blestematul de cancer și că neapărat îl va învinge. Și da, sunt dependentă de acest succes!

Despre mine vreau să se vorbească ca despre Doina cea care a organizat cea mai mare campanie de fundraising din țară și a construit de la zero primul spațiu dedicat bolnavilor oncologici, „Casa Valeriu” devenind primul proiect comunitar dintr-o țară unde despre cancer nu se prea vorbește decât atunci când din cauza lui se moare.

Super-puterea mea e faptul că mereu găsesc soluții pentru orice problemă sau urgență din viețile celor cu nevoi.

Titlul Omul Anului te ajută să ții minte de unde ai pornit și cine au fost oamenii care te-au inspirat și ajutat. A purta un titlu oferit de o întreagă comunitate – pe lângă responsabilitate și respect, mai înseamnă și o doză enormă de încredere și de speranță.

Motivație pentru a face ceva bun servesc satele și oamenii chinuiți care nu îndrăznesc să mai spere că cineva îi poate ajuta.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin