Elena Bacalu: „Sunt o feministă adevărată, din totdeauna am crezut în abilitățile și capacitățile ascunse în fina ființă a unei femei.”

O Doamnă ce își desfășoară activitatea profesională de peste 35 de ani în favoarea societății, de la misiunea de educator în instituție preșcolară și de profesor până la funcții principale de conducere în structuri de protecție a drepturilor omului, ale copilului și ale familiei. Are zeci de proiecte grandioase implementate la Cahul, inclusiv a contribuit la deschiderea Centrului de zi pentru Copii cu Dizabilități și a Centrului Maternal, dânsa inițiind reformele în instituțiile rezidențiale și multe alte activități. În prezent, este deputată în Parlamentul Republicii Moldova, primul deputat care și-a prezentat în mod public raportul anual.

1.Pentru mine personal, succes înseamnă realizarea scopurilor și a misiunilor indiferent de complexitatea acestora. Recent am citit cartea „Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent” de Dale Carnegie, în care autorul bine punctează că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut.”

2.De obicei, utilizez tehnici și instrumente de cointeresare și convingere prin construirea unui mediu psihologic şi social favorabil atingerii obiectivelor echipei – prin motivarea membrilor, a colegilor, a subalternilor, a angajaților, chiar și prin consultarea cu aceștia la apariţia unor probleme, prin aplanarea şi rezolvarea conflictelor.

3.Sunt o feministă adevărată, dintotdeauna am crezut în abilitățile și capacitățile ascunse în fina ființă a unei femei. În R. Moldova încă s-au păstrat vechile ideologii comuniste potrivit cărora o femeie ar fi mai puțin aptă sau competentă comparativ cu un bărbat în politică sau în alte funcții de conducere. Dar, în ultima perioadă, situația pare a se remedia, astfel încât tot mai multe doamne preiau inițiativa de a se încadra în viața politică, ceea ce înseamnă că în sfârșit ne putem privi la egalitate.

4.În cultura feminină valorile dominante în societate sunt grija pentru ceilalţi şi perseverenţa în comparație cu lumea masculină, ale cărei valori dominante sunt succesul material şi prosperitatea.

poza-mica-2f3a1446_opt
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea Partidului Democrat Data și locul naşterii: 29 iulie 1961 Studii: Universitatea Pedagogică din Bălți, Academia de Administrare Publică, magistru în administraţia publică

5.Mă simt în primul rând un om împlinit, deoarece am o familie care mă susține în permanență, un soț și o fiică – ei îmi sunt mereu alături, pentru ei îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu. Am prieteni, colegi și oameni dragi pe care mă pot baza. Mă simt împlinită atunci când pot ajuta oamenii și când văd pe chipul lor sclipire de speranță, bucurie și recunoștință.

6.Curiozitatea este vectorul succesului nostru, este ceea ce ne îndeamnă să descoperim noi orizonturi și să evoluăm. Curiozitatea duce la putere, progres și excelență! Ea face ca lucrurile din viața noastră și la serviciu să aibă rezultat, un scop și un sens bine definite.

7.„Copiii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile”, a spus Henry Ward Beecher. Prima mea activitate și experiență a fost în mediul academic și educațional, în care m-am regăsit cu adevărat și în care am primit nenumărate satisfacții sufletești. Fiecare copil te cucerește în felul său prin curiozitatea sa, prin nivelul de creativitate, caracter, inteligența emoțională și sinceritatea pură.

8.Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem este să învățăm să ne bucurăm de lucrurile mărunte ale vieții, de copii ingenioși și de progresele tinerei generații, iar atunci nu mai e loc de neîmplinire în sufletul nostru.

9.Autoeducarea începe cu o carte potrivită. În prezent, citesc „Principiile succesului” de Jack Canfield, „Talentul nu este suficient” de John Maxwell, cărți care influențează foarte mult modul de a gândi, determină dezvoltarea personală. Le recomand cu siguranță.

10.Este necesar să credem că vom primi răspunsul pentru care ne rugăm, iar atunci când lucrurile nu mai depind de noi, să ne încredințăm lui Dumnezeu, având convingerea că El ne va da putere să depășim respectiva situație.

Text: Doina Popa

foto: Natalia Mitereva

Abonează-te la articolele

Vip Magazin