Eliza Vlad: „Influența unei femei e creatoare” | #womeninspire

Șef zonal marketing Baumit

Învăț multe de la ea. De la fiecare întâlnire cu ea. Calm. Atitudine. Verticalitate. Dăruire. Implicare. Abandonare a sinelui când ți-o cere jobul. Marketing, desigur, dar, cel mai important, o dragoste necondiționată pentru oameni. O dragoste nemăsurată și dezamăgitoare câteodată pentru țara ei, România. Și o dragoste surprinzătoare pentru Moldova. Vreau să o cunoașteți și voi pe Eliza.

Eliza, cum e să funcționezi în lumea bărbaților, încă a lor? Atunci când ești înconjurat de profesioniști, acest aspect este mai puțin important. Pentru că știu asta, femeile nu-și doresc puterea bărbaților și nu se află în competiție cu ei, ci își doresc influența, iar pentru asta intră adesea în competiție și se compară cu alte femei. Numai că pentru a-și exercita influența nu au nevoie nici de competiție, nici de comparație. Influența unei femei creează atmosfera în jurul ei, în casă, la locul de muncă, în relații și oriunde ea este prezentă.

Cum ai ajuns la Baumit? A fost întâmplare, atracția brandurilor puternice sau doar o oportunitate și un loc în care e mult loc de creativitate? Era iarna anului 2003 și pe acea vreme lucram într-un alt domeniu. Eram și la facultate, în anul 3 și, ca orice tânăr, îmi doream să activez cât de cât în direcția în care aveam să termin facultatea și, astfel, am aplicat pentru un job în cadrul companiei. Însă, pentru că îmi place ca lucrurile să se întâmple pas cu pas, am început ca ucenic și prin muncă și multă seriozitate am ajuns să cresc și să activez din 2005 până în prezent în cadrul Departamentului de marketing. Da, Baumit este un brand puternic, un brand cunoscut la nivel internațional, o echipă măreață și numeroasă, care îți aduce zilnic multe provocări, multă creativitate și satisfacții enorme din punct de vedere profesional. Mă regăsesc aici prin tot ce fac și sunt sigură că am adus un aport la tot ce s-a întâmplat de când activez în cadrul companiei. Dovadă stau proiectele pe care le-am dus la bun sfârșit alături de colegii mei, an de an.

Femeile nu-și doresc puterea bărbaților și nu se află în competiție cu ei, ci își doresc influența.

Simt că trăiești o mare dragoste pentru Chișinău și oamenii de aici. De unde vine asta la o bucureșteancă? Chișinăul l-am descoperit în 2006, când compania în care activez și-a deschis o filială în Chișinău și m-a impresionat prin Respect! Respect din partea oamenilor cu care am interacționat din punct de vedere business. Respect din partea oamenilor care treceau pe lângă mine pe stradă. Respect din partea oamenilor care îți ofereau diverse servicii de la magazine, restaurante etc… Iată de ce, an de an, m-am întors aici și cu familia, iar azi pot zice că a devenit un must măcar de două ori pe an, să ne încărcăm cu energia pozitivă pe care o simțim când ajungem aici.

Ai niște reguli proprii de care te conduci atunci când vorbim de job? Cum ai ajuns un om indispensabil în echipa Baumit? Nu le pot numi chiar reguli, însă sunt un TAUR autentic, cum îmi place mie să spun. Deci mă pot defini astfel: responsabilitate, perseverență și atenție la detalii.

Cum a fost lumea, viața ta, până la mariajul cu marketingul? Încă de mică am muncit pentru tot ceea ce am realizat, lucru care se întâmplă și acum. Nu sunt un om al oportunităților și consider că liniștea și tot ce îți oferă viața sunt rezultatul care te definește ca om.

Cele mai frumoase întâmplări din viața ta? Scurt și la obiect: familia – soțul și fetița mea.

Există ceva, un punct de cotitură, în care ai înțeles că o femeie, în speță tu, poate tot? Punctele de cotitură ale vieții sunt adesea subtile. Pot începe la job, un eveniment, la un pahar de vin, în familie. Uneori, oamenii slabi ajung puternici și cei puternici ajung slabi. Bogăția, puterea și gloria îi pot îmbăta și pe unii, și pe alții. Uneori, oamenii obișnuiți au destine neobișnuite. Unii oamenii ajung în poziții de autoritate în care pot influența destinele altor oameni, destinul unei generații, destinul unei națiuni. Însă încerc să îmi exercit influența în zona mea de acțiune: acasă, la locul de muncă, în comunitate, în relații.

Simți că ești o femeie fericită? Da, fericirea pentru mine este: „Ce dăruiesc, primesc!”

Ce ai vrea să-i spui Elizei de la 18 ani, dacă ar fi acum în fața ta? I-aș spune: „Ține-o tot așa!”

Text: Rodica Ciorănică, Foto: arhiva personală

#strategie

Abonează-te la articolele

Vip Magazin