COMPOZITOR
Un om complicat
Face muzică de 66 de ani. Am numărat! 66. Din ’57, când nu-i prea ardea nimănui a muzică… Două dintre valsurile lui au ajuns în TOP 200 melodii clasice din toate timpurile, un clasament de History Rundown. Alături de Beethoven și Ceaikovski. Și totuși, dacă nu s-ar fi născut în Transnistria și ar fi știut limba română la fel de bine cum o simte, i-ar fi plăcut să scrie cărți.
Cine știe ce este dragostea? Nimeni nu știe. Nu se măsoară. Nu se cântărește. Nu se construiește. Nu se împachetează. Nu se transmite. Uneori se vinde, din păcate. Vai de cel care o cumpără! Dragostea străină nu duce la bine. E un miracol. Un miraj. Vrei să o atingi și ea fuge de tine.
Femeia e încă o enigmă. Eu nu știu ce e femeia. Și caut să aflu de ce nu știu încă. E un șir infinit de semne de întrebare. Magnet foarte straniu care te atrage cu partea lui albastră, nu cu cea roșie, cum ai crede. Mulți se prăpădesc în această zonă magnetică. Și cad pradă iluziilor. Cândva, am comparat femeia cu o vioară Stradivarius. E ca și cum ai găsi-o, ai trage avid din ea până se rupe o strună, apoi încă una, apoi toate. O iei în mâini. Îi cauți adâncurile, dar găsești acolo, cu scris mărunt de tot – Antonio Stradivarius, copie. Ce dezamăgire! După multe frământări, ca să te calmezi, încerci să înțelegi că nici tu nu ești Paganini.
Timpul. Deseori nu ne merge cu el. Nu m-am gândit niciodată la timp așa cum m-am gândit la mama sau la dragoste… Doar m-am jucat cu el… Timpul e un nesfârșit. Sau poate are un capăt, doar noi suntem incapabili să-l cuprindem pentru că ne sunt prea scurte brațele. Ai ascultat vreodată muzică pe bobină? Uite că timpul e ca o bobină de la un magnetofon vechi, care se învârte normal la început și tot mai greu spre final, iar apoi când rebobinezi, totul se întâmplă cu o viteză care te sperie, din ce în ce mai repede, prea repede… și… stop! Asta e schema timpului… Ții minte vocea regizorului Ion Popescu-Gopo din Maria Mirabela? „…dacă oprim timpul nu vor înflori florile, nu ne vom întâlni iubiții, nu va răsări soarele.”
Muzica e o boală. Muzica mea nu e un produs pe care îl înțeleg, dar unii zic că îi lecuiește de maladii grave. Pentru creator, muzica e virus. Cum îți vine, trebuie să îl scoți din tine, să îl pui pe note, altfel te chinuiește și te ucide…
Nespus… Tot o rugină, o bacterie distructivă a minții. Am scris și o lucrare pe versurile lui Emil Loteanu: „Veniți, poștașilor, la timp.” Știi cât de chinuitor și sufocant e să ții cuvintele în tine? Să nu te eliberezi de mânii și supărare? Sau, mai grav, de iubire? Spune-o, măi, și te eliberează, te lămurește, te liniștește.
Starea mea. Sunt într-o luptă permanentă cu sinele. Sinele e cel mai bun prieten și cel mai aprig dușman. Sinele negru atacă deseori sinele alb, prin depresie, lene, ură, invidie. De asta sinelui alb îi este mai greu, iar noi trebuie să îl ajutăm să învingă…
Dacă aș ști limba română la fel de bine cum o simt, aș fi cel mai mare scriitor.
Omul Doga. E un tip extrem de complicat. Rar sunt înțeles. Îmi place să vorbesc în metafore și alegorii. Trebuie să fac pușcărie pentru datoriile față de mine și față de Dumnezeu. Sunt o sumedenie de lucruri normale pe care nu le cunosc, din care nu am gustat. Nu am avut niciodată o vacanță la mare sau la munte. Nu știu ce este duminica. Cine sunt și cu ce ocazie niște „idioți” au inventat ceasul și calendarul? Observi cum acele ceasornicului taie mereu câte o clipă din viața noastră?