Fișier
Funcție: Manager General Casa Rinaldi Moldova;
Data și locul nașterii: 30.12.1969, or. Chieri, Italia
Studii: Finanțe și Bănci, USEM
Distincții: Premiul Municipal de Merit, 2020
Coordonare: Svetlana Tataru
Foto: Arhiva personală
Pentru Francesco Sanna, 2020 e anul care i-a adus una dintre cele mai frumoase realizări din cariera sa. A condus un grup de bucătari profesioniști la Campionatul de Bucătărie Italiană la care a câștigat două medalii de bronz. Un rezultat pur și simplu fantastic, dar și o premieră uimitoare pentru țara noastră. O aventură frumoasă a unui italian în Moldova, nu?
SUNT O FIRE DETERMINATĂ, RAȚIONALĂ ȘI PRECAUTĂ. Sunt un profesionist desăvârșit, gata să fac sacrificii și știu că voi obține rezultatul pe care mi l-am propus doar dacă am suficientă răbdare
și perseverență.
CORECTITUDINEA, FLEXIBILITATEA ȘI DORINȚA de a fi întotdeauna cu un pas înaintea concurenților mei. Sunt calități care îți pot asigura succesul într-un domeniu. Evident, nu mereu este posibil să fii primul, dar este primordial să-ți setezi acest scop.
FAMILIA pe care o am, fără dubii, este cea mai frumoasă reușită din viața mea. De când sunt aici, în Republica Moldova, îmi lipsesc mult mama, tata și fratele meu. Dar și locațiile frumoase din Italia, orașele noastre, istoria, marea, munții, mediul rural, parcurile, restaurantele, chiar și barurile. E o alegere mare acolo și sunt tare accesibile.
PANDEMIA NE-A SCHIMBAT OBICEIURILE. Am fost obligați, într-un fel, să fim și mai flexibili de cât eram. Ultimul an ne-a reamintit, dacă unii dintre noi am uitat că în viață există valori, există dragoste, familie, există prietenie, stimă și există timpul care trebuie să-l oferim persoanelor dragi.
MOLDOVA E O ȚARĂ DE MĂRIME POTRIVITĂ PENTRU OM. Viața socială de aici este mult mai activă față de cea pe care o aveam în Italia, de exemplu. Moldovenii au o altă atitudine, în general, și la unele capitole consider această abordare una mai de folos, mai comodă, față de cea a italienilor.
MI-AR FI PLĂCUT SĂ POT VORBI ÎN LIMBA RUSĂ, dar din păcate nu am avut timp să-mi aprofundez studiile în acest domeniu. O altă pasiune o am pentru jocurile Play Station, dar, din nou, din cauza timpului, nu m-am dedicat acestei activități precum aș fi vrut.
VISEZ SĂ-MI DESCHID propria școală profesională pentru bucătari.
EXISTĂ MULTE PERSOANE CARE MĂ INSPIRĂ ÎN TOT CEEA CE FAC. La nivel cultural, fratele meu îmi e cel mai bun exemplu. În dragoste și devotament familial e minunata mea soție, iar la capitolul business sunt câțiva prieteni buni din Italia etc.
OARE VA VENI ZIUA când ne vom deconecta cu toții telefoanele mobile și rețelele de socializare imediat cum ajungem acasă? Și să facem exact cum făceam cu toți înainte și viața era la fel de frumoasă, chiar mai frumoasă.
NU AM MARI AȘTEPTĂRI de la 2021. Cred că va fi similar cu 2020, plin de restricții, probleme legate de sănătate publică, puține activități etc. Dar voi continua să depun toate eforturile pentru a aduce în Republica Moldova un număr cât mai mare de produse culinare excelente de origine italiană și să ne răsfățam cât mai mult.
Lasă un răspuns