În timp ce noi, majoritatea femeilor, tot schimbăm trenurile care să ne ducă spre destinația finală – fericirea – Galina e deja acolo și ne face din mână. A ajuns de ceva timp la o simplisimă și înțeleaptă concluzie – fericirea e însăși viața, cu toate clipele ei, cu apusurile și răsăritule pe care ni le oferă, cu seri și dimineți de tot felul. Cum să nu fii fericit pentru ele când există atâta durere în lume și atâția oameni pentru care nu mai răsare și apune soarele!?
Funcția: Antreprenoare, business hotelier și imobiliare
Zodia și locul nașterii: Berbec, or.Edineț
Viața mea s-a construit dintr-un șir de evenimente, circumstanțe și împrejurări care, adunate la un loc, mi-au adus multă încredere în sine și mi-au dat puteri să fac lucrurile ca la carte. Am învățat din mers și experiențe cât de important e să îți asumi responsabilitatea față de oameni și să îi încarci cu entuziasm, oferindu-le o perspectivă pozitivă asupra lucrurilor.
Regula de care mă conduc în lumea afacerilor este CUVÂNTUL. Mă țin de cuvânt orice s-ar întâmpla, cuvântul meu e lege. Sunt responsabilă, determinată, nu dau niciodată brațele în jos. Iar dacă se întâmplă să mă prăbușesc, urmează un salt orbitor în sus. Cu cât mai adâncă e căderea, cu atât mai înalt urcușul.
Rețeta succesului este munca și satisfacția rezultatului. În cazul meu, a însemnat mult și intuiția, simțul afacerilor. Dar eu cred că ai intuiție când știi să analizezi, să tragi concluzii. Am investit de multe ori în terenuri în care marii afaceriști se temeau să-și riște banii. Și nu am dat greș. Eu cred că am avut capacitatea să simt lucrurile și piața.
Echilibrul dintre muncă și bucurie a venit mai târziu. Obișnuiam să scriu în fiecare seară câte 15 sarcini pentru a doua zi și, dacă nu le îndeplineam, mă biciuiam și băgam viteză în ziua următoare. Dar, la 59 de ani, a decedat mama, la o vârstă când ar fi trebuit să se bucure privind înapoi. Atunci mi-am zis că trebuie să trăiesc altfel viața. Aceasta a fost cea mai dureroasă și prețioasă lecție a vieții mele.
Un om/o întâmplare care a schimbat cursul vieții mele? Desigur! Sunt acele momente, rare, din viața noastră, când înțelegem că cineva are nevoie de noi, că cineva își face griji. Acel om mi-a schimbat licărul din ochi și îi sunt recunoscătoare. Am devenit mai răbdătoare, am început să prețuiesc și să apreciez, am înțeles atunci că trebuie să oferi ca să primești. Asta a fost marea lecție a vieții mele – să ofer necondiționat dragoste, atenție, grijă.
Cel mai frumos compliment? „Doamne, pentru ce merit această fericire?”
Ce m-ar face să plâng? …Amintirile.
Am făcut multe fapte bune în acest an. Am adus fericire în multe case. Nu voi da nume, acești oameni știu că vorbesc despre ei.
Nu aș fi crezut niciodată că voi avea posibilitatea să trăiesc peste hotare, în adevărate centre de cultură și artă ca Munchen și Veneția. Și că pot reveni pe strada „Frumoasa” ori de câte ori mi se face dor.
O călătorie fără shopping poate fi reușită? Da, este. Amintirile sunt mult mai valoroase decât o geantă de brand.
Sfatul meu pentru tinerele de astăzi. Să învețe mereu de la ceilalți. Eu am avut norocul să întâlnesc mulți oameni de la care am avut ce învăța.
În societatea moldovenească aș schimba medicina și educația. La fel, aș vrea să nu existe atâta ignoranță, prostie și tupeu. Deși călătorim mult, nimic nu învățăm din țările în care mergem. Pe cât de multe motive de mândrie am pentru țara mea, pe atât de des mi-e rușine să spun de unde sunt…
Ce este fericirea? Viața însăși. Păcat că învățăm prea târziu să o trăim. Dar nu uitați, Dumnezeu ne-a trimis pe pământ să fim fericiți, e misiunea cu care am venit aici.
Coordonare: Rodica Ciorănică, Foto: Igor Țurcan
#gratitudine
Lasă un răspuns