GRAWE CARAT – Top Branduri 2021

Cu o prezenţă de 18 ani pe piaţă, GRAWE Carat ocupă o poziție de Top în Clasamentul Companiilor de Asigurări de mai bine de cinci ani. Este un loc pe care l-au obținut în timp, datorită unei orientări corecte pe piață și îl mențin pentru că au în continuare aceeași abordare: sunt alături de clienții lor, oferindu-le cele mai bune soluții. Deși anul precedent a fost un an pandemic dificil, GRAWE Carat Asigurări a demonstrat încă o dată că este un business solid și stabil financiar. Compania deține active de peste 1 mlrd de lei, ceea ce constituie peste 35% din totalul activelor pe piața asigurărilor din R. Moldova și cele mai mari rezerve tehnice pe piața locală de asigurări.

 

Active de mlrd. lei

ÎNCREDEREA ÎN VIITOR

2021 a fost un alt an cu multe provocări și repetate solicitări de adaptare. Din păcate, compania GRAWE Carat a trebuit să amâne unele proiecte sau evenimente planificate cu prezenţă fizică sau chiar să le anuleze. Cu toate acestea, au putut face față și au dat dovadă de o eficacitate înaltă în toată această perioadă. Iar acest fapt demonstrează rolul echipei și loialitatea clienților săi. Datorită acestei puteri pe care o au împreună, nu s-au abătut de la cursul de succes nici în timpul crizei, au știut să ţină piept tuturor provocărilor prin nivelul înalt de angajament și profesionalism. În această perioadă, au livrat siguranță și au crescut numărul de clienți, fără să uite de respectarea obligațiilor prin achitarea daunelor de asigurare a clienților.Compania intră în noul an cu multă speranță și încredere, deoarece au realizat multe şi, mai mult decât atât, multe alte oportunități îi așteaptă și în 2022.

ASIGURĂRILE PE TIMP DE PANDEMIE

În ultimii doi ani, GRAWE Carat și-a reorganizat și adaptat planurile, a actualizat fluxurile de lucru, astfel încât să rămână pe deplin operațională și, mai ales, să mențină continuu comunicarea cu clienții. Nu a fost ușor, mai ales că în domeniul asigurărilor relația directă dintre client și consultant este una esențială, însă datorită specialiștilor pregătiți la cel mai înalt nivel, rămâne în continuare un partener de încredere și responsabil față de clienții săi.

Totuși, cea mai mare provocare este cauzată tot de pandemie, care și-a pus amprenta și asupra daunelor pe asigurări de viață. Chiar dacă nu este posibil să compenseze durerea pierderii de vieți omenești, compania și-a îndeplinit obligațiunile contractuale prin a despăgubi financiar beneficiarii din contractele de asigurări de viață, în care asiguratul a decedat din cauza Covid-19.

În această perioadă, acoperirea Covid-19 în produsele lor are o importanță majoră, astfel dezvoltând și oferind mereu cele mai bune și mai sigure oferte pentru clienți. Vorbim aici de Asigurarea de Sănătate pentru Călătorie peste Hotare și de Asigurarea de Viață care au acoperirea unor riscuri legate de îmbolnăvirea cu Covid-19.

IMPACTUL FINANCIAR ȘI SOCIAL

Sectorul Asigurărilor devine tot mai mult un subiect de interes pentru mulți reprezentanți din mass-media, astfel că compania a oferit nenumărate interviuri și participări la diverse proiecte, seminare, conferințe, inclusiv cu studenții diferitor Universități din Republica Moldova, punând la dispoziţie sfaturi practice pentru toţi cei care doresc să-şi dezvolte cunoştinţele, atitudinea şi comportamentul financiar în domeniul asigurărilor.

Ce ține de campaniile de promovare, una din ele este campania socială care a avut unul dintre cele mai ambiţioase scopuri: Donația Testelor de laborator Covid-19. Această acţiune a avut loc chiar la începutul pandemiei, atunci când Moldova se confrunta cu lipsa testelor de laborator. GRAWE Carat a donat către Agenția Națională de Sănătate Publică 1.000 de teste Covid-19 care includeau reactivi pentru toate etapele de lucru necesare unei investigații calitative și care corespundeau normelor OMS. Compania se bucură că a putut fi alături de Sistemul Medical în acea perioadă și menționează că va rămâne și pe viitor implicată în realitatea socială a țării și receptivă la necesitățile acesteia.

ISTORIA BRANDULUI

GRAWE Carat Asigurări este parte a unui concern financiar austriac solid, cu o componenţă diversificată în asigurări, servicii financiare și societăți imobiliare. A intrat pe piața de asigurări din Republica Moldova în anul 2004, cu o experiență bogată în spate și cu încrederea că va face performanță în domeniul asigurărilor și aici, în Moldova. Și așa a fost.

În toți acești ani de activitate, compania s-a dezvoltat continuu, și-a îmbunătățit serviciile, a consiliat cu profesionalism clienții, iar rezultatele financiare demonstrează realitatea.

GRAWE Carat Asigurări este singura companie din Republica Moldova care oferă clienților întreaga gamă de asigurări, începând cu asigurări de viață cu capitalizare și asigurări generale – auto, medicale și de bunuri la cele mai înalte standarde europene.

SLOGANUL COMPANIEI

Asigurarea de Partea Ta! – Preocuparea majoră a companiei este calitatea pe toate planurile: în vânzări, în produse şi în relaţia cu clienţii.

Și în anul 2022 GRAWE va pune oamenii pe primul loc – angajații, clienții, partenerii, în același timp rămânând consecventă principiilor sale de a oferi siguranță.

GRAWE Carat Asigurări va avea la bază și în acest an dezvoltarea activității pe segmentul asigurărilor benevole, iar planurile noastre rămân aceleași. Să le oferim clienților cele mai bune oferte de asigurare, în cele mai sigure condiții și, desigur, menținerea poziției de lider pe piața asigurărilor din Republica Moldova.

VERONICA MALCOCI

PREȘEDINTELE COMITETULUI DE CONDUCERE

Abonează-te la articolele

Vip Magazin