Încotro…navigăm?
Giovanni Giovannini, autorul cărții de la „Silex la Siliciu: istoria mijloacelor de comunicare în masă”, ar fi trebuit să scrie și volumul doi, de la Silex la TikTok, poate. Pentru cei care nu știu, silex este o rocă dură ce datează tocmai din epoca de piatră. Dar, se pare că gena de futurolog nu a funcționat în cazul italianului. Se pare că experții noștri în comunicare sunt mult mai aproape de ceea ce avem azi.
Cum e să trăiești cu gratiile după tine, numite și hashtag? Ce fac masele în online și cum te poți transforma din erou în victimă la doar un click distanță? Este oare Internetul o lucrare a răului și poate oare Codul Civil să facă ordine în lumea virtuală? Unde ne oprim și de unde continuăm?
Vă invităm să răsfoiți un proiect dedicat comunicării în era digitală și să reflectați mai târziu (poate) asupra vremurilor în care trăim și cum ne influențează tehnologiile viața.
Coordonator: Iuliana Mămăligă
Vă propun să definim sensul cuvântului „impact” mai profund decât suntem obișnuiți să o facem. Impact este descris în DEX ca influență, dar pentru a exista această influență este nevoie întotdeauna de două părți care au o tangență la un moment dat.
psiholog, specialist în psihosomatică, fondatoarea Academiei de Psihosomatică
Astfel, impactul poate fi descris ca o relație dintre un stimul care vine din exterior și o reacție trezită în interior, în cazul dat mă refer la rețelele de socializare, iar ceea ce vedem acolo sunt niște stimuli care ne trezesc niște reacții în psihicul, corpul și sufletul nostru.
De ce e bine să percepem această descriere mai desfășurată? E pentru ca să conștientizăm că fiecare dintre noi are reacțiile sale individuale. Și nimeni nu poate demostra ca șablon că, la un anumit stimul din exterior, cu toții vom avea aceleași reacții. Ca să fie mai pe înțeles voi da exemple simple din viață, desigur, legate de tema rețelelor sociale. Dacă e să urmărim reacțiile oamenilor când cineva postează despre vacanța petrecută, vom observa diverse.
O să-mi permit să le divizez în câteva categorii și anume:
1. Reacții pozitive (bucurie) – vor fi cei care își doresc sau chiar urmează să plece în curând în vacanță și rezonează cu tema dată sau cei care nu demult au revenit de la odihnă și au avut o experiență plăcută.
2. Reacții negative (disconfort) – vor fi cei care sunt supărați că nu-și permit din anumite motive să plece în vacanță sau de curând au avut o experiență mai nasoală cu odihna petrecută.
3. Nici-o reacție – va fi la cei care sunt focusați pe altceva mai important pentru ei la moment.
Aceste reacții nu neapărat presupun comentarii publice, ele sunt de fapt niște reacții pe care noi le simțim în corp doar că ele se activează mai intens când vedem acești stimuli.
De fapt, acești stimuli din exterior (știri, noutăți, viețile altora) doar vor activa mai intens reacția (starea) mea pe care deja eu o am în corp, în urma unei trăiri, experiențe personale din trecutul vieții mele sau a părinților mei.
Și atunci acest impact al rețelelor sociale asupra omului nu este decât doar activarea propriilor stări (frici, supărări, prejudecăți) interioare ascunse, inhibate, încapsulate.
Înțeleg că această viziune este altfel decât am fost educați. Astfel voi povesti despre propriul exemplu unde mi-am observat și învățat lecția mea.
Am avut o perioadă în care mi-am propus să urmăresc cât mai mulți oameni care au început de la zero și, prin propriile forțe, credințe, au ajuns să devină cine și-au propus, chiar și mai mult. Îi urmăream cu drag și îi admiram pentru credința lor, pentru proiectele lansate, pentru câte reușeau aparent să facă.
La un moment dat, am început să simt o stare de nemulțumire în general. Cunoscând că tot ce simțim în interior este, de fapt, despre noi înșine, am început să percep că sunt nemulțumită de mine, o senzație că aș putea atâtea să fac, dar nu le reușesc fizic. Și supărarea creștea pe zi ce trece, mă prindeam că îmi era greu să adorm pentru că gândurile mă năvăleau cu o sumedenie de idei și proiecte, și mă simțeam epuizată. Însă în fiecare zi activam ca de obicei inclusiv weekendurile.
Am început să-mi pun întrebări de ce sunt nemulțumită de fapt, și nu aveau logică pentru că și așa munceam destul de mult. Am început să mă observ când se intensifica acea nemulțumire și se întâmpla anume când urmăream oamenii pe care îi admiram, de fapt.
Lucrând cu mine în interior,
mi-am dat seama că starea (frica) de a nu fi perfectă se activase și mai mult la vizualizarea altor performanțe. Astfel mi-am permis să fiu și mai mulțumită de mine, pur și simplu pentru că respir și fac ceea ce îmi place, atât cât îmi iese. Am simțit cum o tensiune din corp a fost eliberată, prin lacrimi și recunoștință față de propria persoană.
Și aici nu pot spune că ceea ce priveam a avut un impact pozitiv sau negativ asupra mea, aceasta este doar o alegere de a privi lucrurile, lecțiile de viață.
Astfel eu vă îndemn să acceptați lucrurile așa cum vin, pentru că doar atunci putem să ne observăm propriile reacții, să învățăm propriile lecții de viață care cu siguranță duc la evoluția noastră din toate punctele de vedere.
Cu cât vom dialoga cu interiorul nostru, vom putea lumina exteriorul.
Vă cuprind cu drag!