Jarcuțchii: Nu suntem atât de bogați ca să purtăm lucruri ieftine!

Zinaida Jarcuțchi: Directoarea Generală „Corina SRL”, „Manhattan Hotel & Restaurant”

Mereu m-am întrebat: Oare cum aș putea să mă schimb, să nu am încredere în oameni? Anume această trăsătură de caracter mi-a încurcat de multe ori în viață.

Am plâns și plâng! Cum spunea eroul din comedia lui Publius Terentius Afer: „Sunt Om! Nimic uman nu-mi este străin!”. Dar, îmi șterg lacrimile și-mi șoptesc cuvintele lui Scarlett O’Hara din romanul „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell „Mă gândesc la asta mâine”.

Cele 7 cicluri ale vieții, pentru fiecare din noi sunt pline de evenimente bune și rele. Și dacă tot timpul am fost de ajutor pentru familie, prieteni, profesori, colegi (de școală, facultate, serviciu), apoi în fiecare ciclu al vieții mi se întâmpla să mă trădeze cineva. Mi s-a „furat” medalia de aur la absolvirea școlii (chiar dacă pe parcursul anilor am ajutat mult atât școala, cât și satul natal), cel mai iubit profesor, apoi cu regularitate m-au însoțit trădările angajaților, al „pseudo-prietenilor”. Pentru unii nu există nimic sfânt și din păcate, uită de proverbele „Nu scuipa în fântâna din care ai băut apa, căci s-ar putea să te întorci, să-ți fie sete și să te otrăvești” sau „Nu uita de unde ai pornit”.

Îmi doream să devin președintă de colhoz. Din clasele primare eram invitată la tribună la orice festivitate, eram cea mai bună elevă în școală, stimată și iubită de către consăteni.

Mama mea, Sofia Babira, a fost pentru mine (dar și pentru săteni) un model ideal de Femeie – frumoasă, blândă, deșteaptă, diplomată. Multe din trăsăturile ei de caracter le găsesc acum în fiica mea – Corina, care-mi este cea mai bună prietenă.

Nu știu cum se întâmplă, dar de fiecare dată când urcam cărarea spre casă, îl vedeam pe Tatunea Vasile (așa se zicea la noi în sat) la colțul casei, care zărindu-mă o chema repede pe Mama și se coborau amândoi în vale, îmbrățișându-mă. M-aș întoarce să-i vad. Satul Ochiul Alb a rămas pentru mine Casa Părintească.

Nu suntem atât de bogați ca să purtăm lucruri ieftine. Sincer, chiar cred că este despre mine. Armani, Channel, Versace e despre și pentru mine.

În altă viață cred că eram un Guru, veneau oamenii la mine și eu le împărțeam daruri și le dădeam sfaturi. Și vorbesc la modul cel mai serios.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin