Lider pe piaţa băuturilor alcoolice din Moldova, Fabrica de vinuri şi divinuri KVINT din Tiraspol împlineşte, în 2017, o cifră rotundă, frumoasă şi istorică. Se împlinesc 120 de ani de activitate, rezultate şi performanţe, obţinute în diferite secole, perioade istorice, politice şi administrative. În prezent, acest combinat unic produce unele dintre cele mai faimoase băuturi tari din lume, băuturile KVINT fiind apreciate de consumatorii din ţară şi de peste hotare, precum şi la numeroase concursuri internaţionale. Astfel, în colecţia KVINT se află trei cupe Super Grand Prix, 21 de cupe Grand Prix, peste 250 de medalii de aur şi argint.
Întreprinderea dispune de o bază proprie de materie primă – suprafaţa podgoriilor de la Doibani şi Rîbniţa, pe care sunt plantate peste 20 de soiuri de viţă-de-vie, atinge 2000 ha. Depozitele KVINT păstrează circa 10 milioane de litri de distilate pentru divin maturate timp de 1-60 de ani, iar acest diapazon larg de vârstă le permite specialiştilor să creeze divinuri noi excepţionale. Fabrica de vinuri şi divinuri KVINT produce anual până la 40 de milioane de sticle de băuturi alcoolice, numărând peste 30 de denumiri de divin cu vârsta de la 3 la 50 de ani, vin de consum curent şi de colecţie, votcă, gin, brandy etc.
Începutul acestei frumoase istorii datează din 1897. Atunci, totul începea de la construcţia Depozitului distilator nr. 9 de pe strada Vokzalinaia din Tiraspol. Denumirea actuală datează din 2 februarie 1991, numele abreviind denumirea companiei în limba rusă – Тираспольский винно-коньячный завод „KVINT”. Din 2000, Fabrica KVINT activează conform standardelor internaţionale de calitate ISO:9001 (BVQI), iar din august 2016 întreprinderea deţine certificatul ce confirmă faptul că sistemul managementului securităţii producţiei alimentare este elaborat şi implementat conform cerinţelor standardului ISO 22000:2005. La KVINT, calitatea înaltă a producţiei a fost, este şi va rămâne cerinţa Nr. 1.
Fabrica de vinuri şi divinuri KVINT din Tiraspol este în continuă dezvoltare şi aduce pe piaţă produse noi şi originale; dintre noutăţile de la KVINT, pot fi menţionate vinurile cu indicaţie geografică protejată. Primele vinuri cu indicaţia geografică protejată a roadei 2015, Sauvignon blanc şi Merlot, au fost fabricate sub denumirea „Electio”, acestea reuşind deja să obţină medalii la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Tot în 2016, fabrica şi-a bucurat consumatorul cu noua colecţie „Late harvest”, incluzând două produse cu gusturi şi arome deosebite: Riesling şi Rkatsiteli.
Lasă un răspuns