Lady Gaga, nemachiată și îmbrăcată în blugi, la Oscar 2023 (Video)

Oscarul a trecut, dar ecoul acestui eveniment încă se aude. E timpul să vorbim despre Lady Gaga și momentul său special. Artista a susținut un recital pe scena galei.

Dacă pe covorul roșu a ales o rochie neagră, coafură și machiaj impecabil, pe scenă a urcat complet nemachiată și în blugi rupți.

Designerul ales de Lady Gaga la Oscar 2023 e Donatella Versace. Cântăreața iubește această casă de modă de mulți ani, artista și-a intitulat chiar și una dintre melodiile sale „Donatella”.

Ulterior, Lady Gaga a uimit publicul de la Oscar 2023 cu o transformare de proporții. Pentru reprezentația ei pe scenă, Gaga a îmbrăcat un tricou negru, simplu, o pereche de blugi rupți și bocanci în picioare. Părul l-a avut strâns într-o coadă împletită, iar la machiaj a renunțat complet.

Artista a fost nominalizată la categoria „Cea mai bună melodie originală” pentru Hold my Hand din „Top Gun: Maverick”. Totuși, Oscarul la această categorie a fost câștigat de „Naatu Naatu” din „RRR”.

Amimtim că Lady Gaga a câștigat primul său Oscar în 2019, pentru cel mai bun cântec original -„Shallow” din pelicula „A Star is Born”.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin