Le vezi des la tv, dar habar n-aveai cum arată mamele lor

Sunt cele mai apropiate şi cele mai de încredere prietene ale lor. Sunt mamele vedetelor noastre, cele care, dacă nu au stat în spatele lor, au fost mereu alături de ele, cu un sfat, remarcă, părere.

Să le cunoaştem împreună pe Giovanina Strâmbeanu, mama actriţei Mihaela Strâmbeanu, Alexandra Albot, mama prezentatoarei TV Nata Albot, Ecaterina Fesenco, mama interpretei Karizma, Galina Gheiceanu, mama fostei prezentatoare „PRO TV Chişinău” Cristina Gheiceanu.

Karizma şi Ecaterina Fesenco

mame-01

Debordantă de energie, comunicativă, curioasă, ştie ce-şi doreşte în viaţă, mereu ţinteşte bine şi niciodată nu se dă bătută. Aceasta este Ecaterina Fesenco (61 de ani), mama interpretei Karizma, iar pentru apropiaţii familiei Fesenco – mama Catea. O doamnă cu un suflet mare şi plin de iubire, se pare că are o singură meserie, cea de a dărui iubire. Şi grijă pentru familia sa şi cele două fiice ale sale. O mamă care a oferit absolut totul, de la atenţie şi dragoste până la realizarea viselor. S-a implicat activ în cariera Karizmei, fiindu-i manager până nu demult (a „cedat” recent funcţia ginerelui său, Alexandru Grosu). A fost severă  cu Karizma doar într-o singură privinţă şi până la ai ei 20 de ani – distracţiile nocturne. I-a cerut tot timpul fiicei mai mici să ajungă acasă la ora cuvenită unei domnişoare, nu vroia să audă de nicio eventuală petrecere în pijamale. Este o bucătăreasă excelentă şi poate fi cel mai bun tovarăş atunci când ai nevoie de un ceai cu o bârfă. Grădinăritul este o altă mare pasiune a dnei Fesenco. Se spune că are o grădină fermecată. Iar despre celălalt hobby al ei, colecţia mare de păpuşi, s-a scris nu o dată în presă. Se descurcă de minune cu rolul de soacră şi „beneficiază” în continuare de cele mai bune locuri în sălile de concert unde cântă interpreta. Nu insistă pe tema nepoţeilor, pentru că fiica mai mare a avut grijă să-i aducă două nepoţele înaintea Karizmei. Toate la timpul lor.

                                                             Nata şi Alexandra Albot

mame-02

Este îngerul ei păzitor, „perna” şi paratrăsnetul ei. Nata Albot nici nu putea să aibă o altă mamă. Dna Alexandra este o femeie deosebită, puternică, dintr-o bucată, care îşi înţelege şi simte fiica din jumătatea jumătăţii de cuvânt şi privire. Este pensionară acum, fiind specialist în tehnologia alimentară şi muncind 20 de ani la fabrica „Bucuria” în echipa lui Vasile Tarlev. Ambele au acelaşi zâmbet enigmatic şi vocea blândă. Severă, dar foarte iertătoare în acelaşi timp, dna Albot a avut mare grijă de fata sa. Şi-a dorit ca Nata să devină medic, dar a devenit ea cititoare, ascultătoare şi telespectatoare fidelă a tot ceea ce face vedeta „Jurnal TV”. Îi citeşte cu regularitate blogul şi urmăreşte „Sare şi Piper”. Este şi ea pasionată de gătit şi are în responsabilitatea sa meniul celor două nepoţele, Eva şi Sonia, din care nu lipsesc legumele, fructele, verdeţurile, dar şi clătitele şi plăcintele. Într-o zi, sperăm să fie invitată la „Sare şi Piper” şi să gătească ceva gustos de la nordul Moldovei, de unde este de baştină.  (Coafură şi machiaj: Salonul „Micuşa Stil”)

 Mihaela şi Giovanina Strâmbeanu

mame-03Mama actriţei Mihaela Strâmbeanu, Giovanina Strâmbeanu, are 66 de ani şi este profesoară de dirijat coral la Colegiul Pedagogic ,,A. Mateevici” din Chişinău. O femeie plină de bunătate şi energie, emotivă, expansivă, exigentă şi puternică deopotrivă, este cel mai mare critic de teatru al fiicei sale. Vine la toate premierele Mihaelei şi este singura femeie în care se încrede actriţa. A educat-o democratic, este întotdeauna blândă şi iubitoare şi n-a fost severă, pentru că şi Mihaela a fost destul de disciplinată şi responsabilă.

Dnei Giovanina îi place să gătească foarte mult, de la ciorbe, sarmale, fripturi la conserve picante şi dulceaţă de coacăze negre pentru iarnă. Din specialitatea casei, plăcintele, s-au înfruptat mai multe popoare din mai multe ţări. Îi place să asculte muzică clasică şi jazz, în special pe Frank Sinatra şi Louis Armstrong, citeşte romane de dragoste, adoră plimbările prin pădure, să coasă şi să facă piaţa. Are grijă să dea de mâncare animăluţelor din curte şi de la geam… Singura polemică „aprinsă” dintre ele două se întâmplă uneori, atunci când au puncte de vedere diferite la capitolul „arta de a trăi”. Or, Mihaela nici nu-şi poate imagina viaţa fără grija pe care i-o poartă mama. Încă o mai alintă ca pe un copil.  (Coafură şi machiaj: Salonul „Micuşa Stil”)

                                                          Cristina şi Galina Gheiceanu

mame-04Galina Gheiceanu recunoaşte că şi-a dorit să-şi vadă unica fiică la televizor, pentru că „îndeplinea” toate condiţiile pentru o prezentatoare TV. În schimb, cea mai proaspătă achiziţie a „PRO TV Chişinău”, Cristina Gheiceanu, îşi dorea în copilărie să devină contabil ca mama. Până la urmă, toate s-au aşezat la locul loc, iar Galina Gheiceanu (46 de ani) a devenit fanul nr. 1 al ştirilor de weekend de la „PRO TV Chişinău”. Este o doamnă care şi-a păstrat tinereţea şi zâmbetul sincer, în ciuda tuturor grijilor pe care le-a avut. Este cea mai bună prietenă a Cristinei, ea a fost cea care şi-a învăţat fiica primele tehnici de machiaj şi de îngrijire a pielii, ce e dreapta şi ce e stânga. A „urmărit-o” cu grijă în primele escapade romantice, simte şi dintr-un singur „alo” dacă fiica ei e bine sau nu, trăind cu intensitate toate bucuriile ei şi transformându-i fricile în curaj şi neîncrederea în siguranţă. I-a oferit la momentul potrivit şi doza de independenţă şi responsabilitate, iar astăzi Cristina se simte fericită atunci când mama îi spune că e mândră de ea.  (Coafură şi machiaj: Ellina Sert).  

 

Text: Rodica Trofimov. Fotografii: Dragoş Cojocaru.
Locaţie: Restaurantul Hotelului „Diplomat Club”. Mulţumim pentru sprijin.
Compoziţii florale şi buchete stabilizate: „LuVi Fleurs” (bd. Moscovei, 16/2)

Abonează-te la articolele

Vip Magazin