Fondatoarea Academiei de Psihosomatică și a singurului Centru de Psihosomatică din Moldova
Dacă Rodica Ciorănică a spus despre ea că e Vrăjitoare pentru că știe să intre invitată în mintea și sufletul nostru, eu am descoperit-o drept Zâna cea Bună. E pentru că are un chip senin, un zâmbet larg și molipsitor și este gata să vorbească ore în șir despre psihosomatică. Și despre cât de important e să credem în noi. De altfel, a trecut exact un an de la deschiderea Centrului de Psihosomatică. Dar ce an!
Ce face un specialist în psihosomatică?
Te ajută să depășești blocajele de orice nivel. Oamenii apelează la noi când văd că lucrurile nu mai merg așa cum își doresc ei. Datorită unei ședințe în psihosomatică putem vedea geneza unor întâmplări care nu ne lasă să trăim liber, anumite situații, chiar și diagnoze.
Și cum le vedeți? Ce presupune terapia aplicată de voi?
În conceptul de psihosomatică am inclus hipnoza ericksoniană, noua medicină germană (una de alternativă, care răspunde de conflictele ce stau la baza oricărei dileme legată de sănătate și susține că nu există boli, ci doar reacții ale corpului, care nu e defect și nu va reacționa niciodată pur și simplu), credința în Legea atracției și Efectul Placebo.
Deci, faceți apel la subconștient și la conexiunea dintre minte și corp?
Da, dar ne ajută conștientul. Mintea citește informația memorată și stocată în corp. Ca să ai această capacitate e nevoie de multă practică și, până nu înveți să o aplici asupra ta, adică să te asculți, să te cunoști, să îți rezolvi propriile traume, blocajele din toate domeniile, nu ai cum să fii neutru cu persoana din fața ta și să o simți cu adevărat.
Care este cel mai neobișnuit pacient pe care l-ai întâlnit?
Soțul meu e primul pacient, eu al lui și el al meu. Îi spun deseori că e cel mai dificil pacient, o adevărată enigmă pe care nu o pot dezlega și nu cred că voi reuși să o dezleg vreodată.
Calitățile noastre negative sunt…
Calități negative nu există. Și nici defecte. Depinde de perspectiva prin care privim, filtrul pe care îl aplicăm. Orice forță pe care o avem poate fi folosită și în favoarea, și în defavoarea noastră și a celor din jur. Contează foarte mult atitudinea. Nici atitudine corectă nu există. Noi spargem toate stereotipurile legate de corect-incorect, responsabil-iresponsabil, abordăm o altă interpretare a vieții omenești și îi dăm valoare, în primul rând, omului în sine, așa cum este el la moment.
Calități negative nu există. Și nici defecte. Depinde de perspectiva prin care privim.
Dacă e să facem un top al fricilor la moldoveni, care e pe primul loc?
Conflictul de bază aflat la cea mai mare parte a blocajelor, inclusiv reacțiile biologice, este frica de gura lumii. Din păcate, e ceva valabil în practica mea de ani de zile și în cazul a mii de oameni. A-ți fi frică de gura lumii înseamnă să te simți rușinat, vinovat, timorat și ajungi să îți inhibi propriile emoții chiar și atunci când intri în conflict cu tine însuți.
Să înțelegem că nu îți e frică de oameni, din vreme ce alegi să îi descoperi și să îi faci să creadă în ei?
Eu cred că la baza fiecărui om se află sufletul lui plin de iubire necondiționată. Din contra, sunt atrasă să descopăr lumina interioară, puritatea și să învăț omul să creadă din nou în ea. E o plăcere enormă pe care o simt de fiecare dată când lucrez cu pacienții, iar în drum spre ei găsim diverse filtre de frică, de interpretări, supărări.
Ce spun medicii despre practicile utilizate de voi?
Sunt și medici printre persoanele pe care le-am ajutat și le ajut. Am un caz public, s-a adresat o familie de stomatologi copilul cărora, de trei ani, suferea de astm. Am lucrat cu doamna doctor la un mentorat, după care copilul s-a vindecat. În plus, vin medici la cursurile organizate de Academia de Psihosomatică. Lansez constant programe de mentorat de trei luni, complexe, pentru specialiști și pentru medicii care vor să știe cum funcționează terapia de la A la Z. Sper că într-o bună zi societatea noastră, pe cât e de sinceră, liberă și suficient de deschisă în comparație cu țările europene, să accepte că psihosomatica poate merge mână în mână cu medicina clasică. Pentru că atunci vom reuși să îndepărtăm efectele fricilor și ale atitudinii negative asupra stării corpului nostru. Viitorul nu este ceva abstract, viitorul e acum, începe cu acțiunile pe care le îndreptăm spre starea noastră de bine.
text: Ileana Rusu, Foto: Anna Sherbatiuk
#deschidere
Mă numesc Elena Ogor,sant de acord cu Dumneavoastră,ba am o propunere de a se introduce bazele psihosomaticii in licee căci de acolo incepe a se cultiva cultura,democrația și felul de a fi liber. As vrea că în fiecare clinica maca la nivel de raion sa avem specialist psihosomatic…