Fondatoarea Asociației Renee Charity
Mi se oprește privirea la replica ei: „Sunt situații în care poate ar fi mai bine să lași totul să se clatine și să se dărâme. Ca astfel, să reconstruiești cu temelii mai durabile totul.” Câtă putere. Câtă putere poate aduna în ea fragilitatea unei femei atunci când e pe muchia alegerilor și furtunilor pe care nu are nici o clipă la dispoziție să le aleagă. Frântura de secundă i-a schimbat viața, iar ea a ridicat privirea și a iubit în continuare cu și mai multă intensitate. Oamenii. Faptele. Viața.
Atunci am înțeles că uite, se schimbă totul. S-a schimbat totul.
Din păcate sau din fericire, de-a lungul vieții mele am avut multe momente cruciale în care am zis „E timpul de o schimbare radicală”. Fie că eram impusă de circumstanțe, fie că singură creasem circumstanțele.
7 februarie 2023, am deschis ochii nedumerită și amețită, priveam ceasornicul de pe peretele din odaia unde mă aflam. Era puțin trecut de 10 dimineața. Eram în incinta Spitalului de Urgență… și începusem sa recapitulez ultimele evenimente care m-au adus pe acel pat. Accidentul, strigătele, durerea… și teama. Am privit sub plapumă… ele nu mai erau. Picioarele. Dar mă bucuram că sunt în viață. Atunci am înțeles că uite, se schimbă totul. S-a schimbat totul.
O voce îmi repeta în cap fraza „Marcela, de azi ești alta, dar ești vie. Ne luăm în mâini, căci avem multă treabă de făcut.” Mi-am dat voie atunci să plâng în liniște și să îmi „reproiectez” planurile și scopurile pentru viitor. În acele zile în secția de reanimare îmi luasem rămas bun de la „fosta Marcela Paladi”, și am urat un bun venit „noii Marcela Paladi”.
Unul dintre scopuri, și cel mai important presupun eu, a devenit să fiu un sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Aceasta este motivația mea care m-a salvat din multe. Dar cel mai important, a fost și este motivația mea de a înfrunta multe frici.
Timp de cinci ani am reușit să mă căsătoresc cu persoana pe care o iubeam la nebunie, să trec peste decesul unei persoane dragi, să rămân fără casă, să divorțez, ulterior să rămân fără picioare. Timp de cinci ani am învățat cât de important e să am încredere în propriile forțe, să îmi ascult inima, sufletul și intuiția. Timp de cinci ani am învățat cât de importante sunt schimbările. În umbra lor stau ascunse lecțiile utile care nu le citești în cărți, și nu-ți sunt predate la școală.
Mă simt în primul rând mai puternică prin faptul că îmi cunosc valoarea, știu cu exactitate ce îmi doresc de la viață și ce așteptări am de la propria-mi persoană. Atunci când te regăsești, devii cu adevărat puternică.
Una din cele mai importante, dar și dificile lecții pe care le-am învățat, a fost despre controlul propriilor emoții. Noi, femeile, suntem fire emotive. Acesta este și atuul nostru, dar și slăbiciunea noastră. Pentru a mă regăsi pe mine, a trebuit să renunț la omul drag mie și pe care îl iubeam nebunește. Dacă aș putea da timpul înapoi, n-aș face nici o schimbare. M-au costat multe nopți albe pline de lacrimi, și zile de singurătate, dar e incomparabil sentimentul de libertate care vine după. Astfel am învățat să mă aleg pe mine, să mă iubesc pe mine, și să mă respect pe mine. E frumos să iubești pe cineva, e plăcut acest sentiment, dar dacă nu îl controlezi, te va controla el. Iar când emoțiile dețin controlul, finalul nu e plăcut deloc.
Nu merită nimeni să calci propria persoană pentru cineva. Iar cine ar merita, n-ar cere asta de la tine.
Sunt situații în care poate ar fi mai bine să lași totul să se clatine și să se dărâme. Ca astfel, să reconstruiești cu temelii mai durabile totul. Sunt situații diferite, dar cel mai deseori apelez la gândul că nu totul ne stă în puteri să gestionăm, și ce are să se întâmple, se va întâmpla cât de mult nu ne-am dori să controlăm. Un lucru e cert, după oricare furtună, cât de urâtă nu ar fi, apare soarele. Poate uneori mai greu apare, dar neapărat se va liniști totul. Expresia „dă-i timpului timp” m-a ajutat să îmi mențin un echilibru anumit în mine.
Despre maternitate aș putea vorbi neîncetat. În general sentimentul de mamă, instinctul matern, e ceva divin. Nu am știut că pot iubi atât de mult și atât de… sincer, decât când am auzit primul strigăt în sala de naștere.
Interviu de Doina Muntean, Foto: arhiva personală
#răsărit