Marina Ceban: Lângă mine nu e ușor, dar e interesant | #womeninspire

Proprietară CAFELINI

Are caracter, aspirații mari, cerințe și mai mari. Nu mai reușesc să o surprindă antreprenorii „guru”, ci exemplele. În materie de ciocolată – o inspiră Kirsten Tibballs, Amaury Guichon, Phillipe Bertrand. În materie de cafea, Mihail Panfil, de la Origo Coffee România, iar în materie de comunicare – hah, ar putea vorbi până mâine. Gustul ei de viață și de a cunoaște i se citește în priviri…

Marina, cât de „dulce” a fost parcursul tău până la Cafelini? 

Până la Cafelini, am profesat cel mai frumos job care poate să-l practice o absolventă a facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Preț de 15 ani am fost PR-istă (cum e la modă să zici în zilele noastre). Specializată în comunicare publică, am reușit să-mi fac un valoros parcurs în domeniul comunicării: am condus departamente de marketing, am creat strategii de comunicare, am făcut cercetări de marketing, am gândit și implementat campanii de comunicare, organizat evenimente, filmat spoturi publicitare ș.a. De-a dreptul pot afirma: parcursul meu până la Cafelini a fost foarte dulce. Uneori chiar mi-e dor de el.

Cum ți-a venit ideea afacerii tale și cât de mult te reprezintă?

 Mai bine zis – Cafelini m-a găsit pe mine. Este adevărat că am căutat să lansez propria afacere. Inițial îmi doream ceva în domeniul comunicării. Dar viața a valsat cu mine atât de frumos încât Cafelini a devenit „visul dulce și aromat transferat în realitate”!

Ce te reprezintă la superlativ? 

Mi-am dorit să am propriul brand pe care să-l cresc ca pe un copil – iată-l. Mi-a plăcut și îmi place lucrul manual, am creat și creez tot felul de bibelouri, accesorii, păpuși, machiaje, iar la Cafelini îmi place pentru că, alături de oamenii mei iscusiți, pot face opere de artă din ciocolată și cafea. Când am luat pentru prima dată o mână de boabe de cafea fierbinți scoase din roaster – mi-am amintit de toate nuanțele și notele de gust existente pe Terra.

Cel de Sus nu face nimic în zadar… Cu siguranță, orice experiență de azi e pentru a te zidi mâine. Iată-mă cu al patrulea copil, ridicat la stadiul de independență, unde eu pot face tot ce îmi stă în putere! eu mulțumesc zi de zi cu lacrimi în ochi pentru persoana mea iubită, pentru copiii mei dulci și speciali, pentru mămicile mele, pentru tot, pentru fiecare clipă, pentru echipa mea, pentru că nimic nu m-a doborât, pentru că merg înainte alături de cel mai special bărbat, pentru că am capul plin de visuri și pentru că ele, rând pe rând, devin realitate.

Am înțeles că nu trebuie să fii ideală, trebuie să ai o atârnare ideală față de tine însăți.

În ce/cine crezi fără să ai îndoieli? 

Cred în Dumnezeu! Fără nici un pic de îndoială că El există! Cred în Dragoste! Știind în plinul sens al cuvântului ce gust are ea! Cred în Mămica! Pentru că ea e cel mai sacru ce am în viață! Cred în soțul meu! Pentru că… CRED!

Dar el crede în tine? 

Ah, dacă nu ar fi fost el, era să am mai mulți genunchi și coate roase. Eu știu că aspirațiile și parcursul lui profesional e mult mai dificil decât al meu, dar el niciodată nu a încetat să mă susțină, și asculte, și ajute, și consoleze, și încurajeze, și motiveze și, și, și! Rezultatul a ceea ce sunt eu astăzi e dragostea și protecția lui! Lângă mine nu e ușor, dar e interesant.

Cu cine îți împarți supărările și dacă azi le mai dai aceiași importanță ca ieri?

Da nu mai am supărări! Nu le mai dau importanță de mult timp! De la ultima dezamăgire care a fost prin anul 2017. Am învățat un lucru sfânt: nimănui nimic nu datorezi și nimeni nu îți datorează nimic! Simplu, viața trebuie trăită în pozitivism!

Care sunt cele mai dure momente pentru tine ca femeie? 

Combinarea mai multor funcții pentru a-ți îndeplini bine rolul de femeie. Și pare absolut adevărată zicala că o femeie trebuie să muncească, să gospodărească, să crească copii, să țină soțul în tonus și pe lângă toate să arate bine. Hm… după ce l-am născut pe Alexandru (al treilea copil) am înțeles că nu trebuie să fii ideală, trebuie să ai o atârnare ideală față de tine însăți.

Visezi des?

Da, visez des! Mai des visez căsuța noastră, făbricuța noastră, copiii noștri, nepoțeii noștri. Despre locul unde se visează mai bine, ah, sigur când urci în avion spre o nouă destinație de vizitat! Indubitabil!

Text: Zina Bivol, Foto: ELISABETH ZHILTSOVA

#arome

Abonează-te la articolele

Vip Magazin