Mercur Retrograd

Mercur Retrograd este cel mai ambițios show de divertisment din țară! Patru emisiuni în direct pe săptămână, o oră și jumătate de emisie, reportaje de actualitate, exclusivități, știri bombă, invitați de calibru. Totul este live și totul se întâmplă în ochii telespectatorilor. Echipa de producție a avut nevoie de două luni de căutări ca să-și găsească prezentatorii „perfecți pentru acest proiect”. Nonconformiști, colorați și cu simțul umorului. Acestea erau cuvintele la baza cercetărilor pe piață. Într-un final, au fost aleși: Cristina Miron, Ana Tkacenko și Alexandru Pleșca. Cine sunt ei, aflăm din interviul ce urmează.

M-am simțit vedetă la 6 ani când dansam în fața părinților. Ei erau mândri, și mă aplaudau după ce le dansam, așa un dans fantastic de copil fericit care este apreciat de părinți! Doar atunci am simțit sentimentul acesta! Poate când voi ajunge pe „marile ecrane” voi simți din nou acest sentiment. În rest, nu s-a schimbat nimic dacă vorbim de avantaje și atitudinea oamenilor. O, Doamne! Dacă ne referim la vedetele internaționale aș vrea ca toate să ajungă pe la noi în platou. Iar provocarea pentru ei ar fi să guste din bucatele noastre tradiționale, gen mămăligă și altele. Provocarea pentru Bill Gates ar fi să ne arate cipul lui. Pe J. Lo aș pune-o să danseze foarte sexy la o bară într-un costum de sumo gonflabil. Donald Trump va trebui să ghicească care din 10 oameni poartă perucă pe chelie și care nu. Dar dacă ar veni Voronin i-aș da un ICE bucket challenge. Nu aș face niciodată știri în televiziune. În viață nu aș putea să fac rău intenționat, meschin și josnic. Dar totuși, cred că orice se poate întâmpla și poți ajunge să faci ceva ce nu te-ai gândit niciodată că ești în stare, dar sper să nu trec prin asta. Așa că mai bine răspund că totul este posibil. Nu știu ce le trebuie oamenilor pentru a fi fericiți. Fiecare o vede în mod diferit. Mie personal îmi aduce bucurie o farfurie de zeamă la mama acasă! Ok, ok, două farfurii. Ce aș face peste un an? Nu văd așa de departe, am impresia că am început să am probleme cu vederea! (Zâmbește) Dar dacă serios, trăiesc cu ziua de azi și uneori un minut sau o decizie luată în câteva secunde poate să-ți schimbe radical viața. E altceva dacă vorbim de aspirații și vise. Într-un an visez să ajung să am show-ul meu în America, dar să vorbesc în română și toți americanii să învețe româna ca să înțeleagă ce zic eu. În 5 ani aș vrea să fiu vedeta invitată într-un show american, gen la Fallon sau la Ellen, mă rog, nu contează, nu mă alint aici, și să fiu provocată să dansez la bară sexy într-un costum de sumo gonflabil. Evident, să mi se vorbească în română că eu… nu știu engleza bine, și că tot au învățat alții româna de la show-ul meu

Horoscopul zilnic mi se pare că face parte din sfera comicului. Totuși, cred cu siguranță în poziția constelațiilor și în schema lor complicată care ne influențează cumva deciziile și ne pun o amprentă asupra personalității noastre la naștere. Chimia între noi a fost de la prima interacțiune, de la casting. Atunci când în loc de două prezentatoare sau ales trei, tocmai pentru că producătoarea noastră Elena Briciuc-Solonari din moment ce ne-a văzut unitatea și unicitatea a hotărât să creeze totuși un trio și nu un duo. Încă sunt de părerea că acel casting a fost cea mai bună ediție Mercur Retrograd. Cu siguranță vom deveni între noi cumetre, nănașe, vornicele, cuscre sau ce mai există acolo. M-am simțit vedetă la 6 ani când dansam în fața părinților. Ei erau mândri, și mă aplaudau după ce le dansam, așa un dans fantastic de copil fericit care este apreciat de părinți! Doar atunci am simțit sentimentul acesta! Poate când voi ajunge pe „marile ecrane” voi simți din nou acest sentiment. În rest, nu s-a schimbat nimic dacă vorbim de avantaje și atitudinea oamenilor. O, Doamne! Dacă ne referim la vedetele internaționale aș vrea ca toate să ajungă pe la noi în platou. Iar provocarea pentru ei ar fi să guste din bucatele noastre tradiționale, gen mămăligă și altele. Provocarea pentru Bill Gates ar fi să ne arate cipul lui. Pe J. Lo aș pune-o să danseze foarte sexy la o bară într-un costum de sumo gonflabil. Donald Trump va trebui să ghicească care din 10 oameni poartă perucă pe chelie și care nu. Dar dacă ar veni Voronin i-aș da un ICE bucket challenge. Nu aș face niciodată știri în televiziune. În viață nu aș putea să fac rău intenționat, meschin și josnic. Dar totuși, cred că orice se poate întâmpla și poți ajunge să faci ceva ce nu te-ai gândit niciodată că ești în stare, dar sper să nu trec prin asta. Așa că mai bine răspund că totul este posibil. Nu știu ce le trebuie oamenilor pentru a fi fericiți. Fiecare o vede în mod diferit. Mie personal îmi aduce bucurie o farfurie de zeamă la mama acasă! Ok, ok, două farfurii. Ce aș face peste un an? Nu văd așa de departe, am impresia că am început să am probleme cu vederea! (Zâmbește) Dar dacă serios, trăiesc cu ziua de azi și uneori un minut sau o decizie luată în câteva secunde poate să-ți schimbe radical viața. E altceva dacă vorbim de aspirații și vise. Într-un an visez să ajung să am show-ul meu în America, dar să vorbesc în română și toți americanii să învețe româna ca să înțeleagă ce zic eu. În 5 ani aș vrea să fiu vedeta invitată într-un show american, gen la Fallon sau la Ellen, mă rog, nu contează, nu mă alint aici, și să fiu provocată să dansez la bară sexy într-un costum de sumo gonflabil. Evident, să mi se vorbească în română că eu… nu știu engleza bine, și că tot au învățat alții româna de la show-ul meu

Am o listă lungă de personalități cu care aș vrea să comunic în cadrul emisiunii noastre, aș dori să fie din toate domeniile și din toate colțurile lumii începând de la câștigătorii premiului Nobel pentru chimie până la actrița care a obținut „Leul de aur”, și nu neapărat vedete sau celebrități, dar oameni cu istorii și vieți care inspiră. Și da, i-aș provoca. Pe Trump, de exemplu, să trăiască o oră într-o gospodărie de la țară (cu animale, glod în ogradă, frig în casă, să facă focul, tot pachetul). Zilele din viața mea în ultimul timp încep și se termină cu televiziunea, startează dimineața (logic) cu o cafea, cu tabieturi casnice (cât am timp) și se încheie cu oboseală și o dorință nebună de a da jos machiajul de pe față după emisiune. Nu mai am timp pentru alte activități, dar sper din inimă să intru într-un ritm normal în curând. Unui om din televiziune îi lipsește responsabilitatea. E valabil în cazul meu. Pentru că nu-mi dau seama încă, până la capăt, ce înseamnă TV și cu ce se mănâncă ea. Mă face fericită fericirea oamenilor mei apropiați, să îi știu sănătoși, seara când ajung acasă și sunt așteptată de Mihai și de Gofa (motanul nostru), aplauzele spectatorilor mă aduc în culmea fericirii, fericirile mele mai constau și din autodepășirile mele. Peste un an mă văd mai sus decât acum un an, peste cinci vreau să fiu una una din fețele de bază ale televiziunii și mă văd cu 2-3 filme, spectacole în spate, filme grele, filme care să lase numele meu tatuat în istoria cinematografiei.

E complicat să menții un Mercur în Retrograd, dar nu e imposibil. Cu o așa echipă retrogradul fuge. Îmi place astrologia, amatoricesc, dar nu cred în horoscopul zilnic ce apare la orice colț, seamănă mai mult cu o adunătură de cuvinte alese random pentru fiecare zodie în parte. În echipa noastră există chimie, doar că ea trebuie mereu întreținută. Iar la experiența pe care o acumulăm zi de zi, putem afirma cu certitudine că suntem deja cumetri între noi, poate chiar mai mult. În Moldova, relația de cumătrism e destul de ambiguă, așă că mai bine rămânem oameni până la sfârșit. Suntem diferiți, dar ne unește „Mercur Retrograd”. Cea mai „nebună” decizie pe care am luat-o pe parcursul vieții știu că urmează să o fac. Până una alta, toate au fost mai mult sau mai puțin cântărite. Nu, nu sunt vedetă și nu vreau să sufăr de vedetism. Sunt actriță de teatru și sper în timp să devin și o bună prezentatoare. Iar despre avantajele în societate, păi, nu sunt și nu aș vrea vreodată să manipulez ceva sau pe cineva datorită funcției mele. 

Ori dacă e să vorbesc de mine, probabil, că lumea a auzit de numele A. Pleșca. Am fost plăcut surprins când stăteam în rând pentru o cafea și domnul din fața mea m-a rugat frumos să mă servească el cu una, din motiv că îi place foarte mult emisiunea. Atunci mi-am zis că ce fac/facem, nu e în zadar, chiar dacă suntem încă la început. Mi-ar plăcea foarte mult să vină în emisiune Maia Sandu. E o doamnă inteligentă și cred că poți discuta cu ea ore-n șir pe orice subiect. Dar dacă ar ajunge Bill Gates, l-aș întreba dacă ar accepta să se vaccineze la noi în studio împotriva COVID-19. Zilele mele sunt încărcate. De când sunt la TV8 sunt și mai pline. Dar asta le face frumoase și seara când ajung acasă îmi spun că acestea nu au trecut în zadar. Cred că nu m-aș dezbrăca niciodată gol la TV, dar nu sunt sigur 100%. În viață nu aș merge gol pe străzi. Să fie împăcat sufletește, cred că asta e cea mai mare fericire pentru un om. De exemplu, în carantină, când trebuia să stăm cu toții închiși în case și nu ni se dădea voie să ieșim pe afară, eram foarte trist. Și am realizat cât de fericiți eram cu toții când puteam merge peste tot, când aveam acces la libertate… Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă atunci spune-i planurile tale. Nu știu unde mă văd peste un an… Cred că tot aici în Moldova. Făcând tot ceea ce fac acum. Nu mă văd în altă țară sau făcând altă meserie.

Ca să menții un Mercur Retrograd e nevoie de experiență, fantezie, abilitate, forță și multă muncă, or, toate astea pe care le-am enumerat, echipa noastră, în frunte cu producătoarea emisiunii, Elena Briciuc-Solonari, le are. Sunt sigur că vom zbura și mai sus cu „Mercur Retrograd”. Multe lucruri ne unesc. De asta și suntem selectați ca să creăm acest mare show. O decizie „nebună” în sensul bun al cuvântului este că am hotărât să devin actor și cred că nu voi regreta niciodată acest pas făcut. Acest termen „vedete/ vedetă” poate fi folosit în țările mari și bine dezvoltate unde cinematografia, teatrul, televiziunea sunt la un nivel mult mai ridicat. Unde gradul de cultura este altul. Vedete cred că sunt la Hollywood. 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin