Mihai Cimpoi este un distins om de cultură, academician român reputat, critic și istoric literar, eminescolog…cred că șirul ar dura la infinit.
Ați adunat în palmares 80 de cărți, 3500 de articole și multe alte publicații…
Ca și critic, scriitor, sunteți împlinit?
Cred că da! Acum, în perioada pandemiei, am început să-l recitesc pe Albert Camus. Volumul lui „Ciuma” este similar cu situația care se întâmplă astăzi în lume. În jurnalul său excepțional spune că din momentul în care a făcut 30 de ani este un om împlinit și a reușit să găsească acel echilibru al stăpânirii de sine. În data de 30.07.1946, încheie această însemnare cu superior sfâșieri. Mă simt și eu, într-un fel, că am depășit încercările și sunt superior sfâșierii.
Cine e „sufleorul” de la care vă inspirați zilnic?
Bineînţeles că Gheorghe Călinescu, numai că nu trebuie să-l închipuiţi coborât în fosă sau pitit în culise; este regizorul care intervine sibilinic în textele pe care le scriu.
După tot sacrificiul, astăzi vă credeți un om fericit?
Fericirea este o noțiune relativă. Sunt fericit, vorba lui Grigore Vieru, că m-am ocupat de valori. Și asta îmi dă sentimentul unei împliniri fericite.
Ce calități îl diferențiază pe dl Cimpoi de ceilalți colegi sau prieteni ai săi de breaslă?
Este probabil nepotrivit să spun eu ceea ce mă diferenţiază de alţii. Dar, din moment ce sunt întrebat, trec peste impedimentul deontologic şi răspund: probabil că seriozitatea, faptul de a lua în serios tot ce fac. Acad. Eugen Simion o remarca în prefaţa la Dicţionarul enciclopedic „Mihai Eminescu”. Spunea distinsul cărturar că, contrar adamismului obişnuit românesc, Roland Barthes, cu atât plăcerea textului e mai mare şi duc lucrurile la capăt. Sunt dintre cei puţini? Mulţi? Care au în cultură, cu cât există mai multă cultură susţine o mai multă inteligenţă.
Domnule Cimpoi, ce impresii aveți despre generația de astăzi? Mai putem avea în zilele noastre un Mihai Eminescu sau un Lucian Blaga?
Este o întrebare cu două părţi absolut incompatibile. Generaţia de azi e răsfăţată de destin (apropo de ceea ce spuneam la început): are acces la toate valorile culturii, are fericita posibilitate de a se angaja în dialogul valoric european şi universal. Ce-i drept, unii cochetează cu ele, se joacă de-a cultura, alţii, însă o însuşesc temeinic şi îşi clădesc personalitatea pe o atare însuşire fundamentală. Întrebarea dacă am putea avea un nou Eminescu sau un nou Blaga nu poate fi pusă, căci asemenea personalităţi-cheie, emblematice ţin de domeniul irepetabilului…
Totuși, care este obiectivul comun al generației dvs. și a celei de azi?
Mai întâi, ţin să vă spun că s-a discutat mult despre noţiunea ca atare de generaţie: Thibaudet, un mare critic francez spunea că ea trebuia încadrată într-o perioadă de 50 de ani; Nichita Stănescu credea că nu există o generaţie Labiş, ci numai poetul Labiş, că nu poate exista o generaţie Eminescu, ci numai Eminescu, Tudor Vianu credea admisibil doar conceptul de generaţie de creaţie… Cât priveşte generaţia din care fac parte, am fost încadrat în mai multe generaţii. Dar oricât de apropiate prin program, prin paradigmă sau diferite ar fi generaţiile, ele se aseamănă prin preocuparea obsesivă de valori.
Generaţia de azi e răsfăţată de destin, are acces la toate valorile culturii, are fericita posibilitate de a se angaja în dialogul valoric european şi universal.
În care domeniu credeți că se iubește sau se urăște cel mai mult?
Se iubeşte sau se urăşte cel mai mult în iubirea însăşi, dar şi în domeniul artei, literaturii, unde relaţia de invidie dintre Mozart şi Salieri se reactualizează mereu. Modelul românesc de ură (contra lui Eminescu) este Macedonski, reînviat de detractorii de azi. Ca şi iubirea în sens benefic, pozitiv, ura în sens malefic, negativ, după cum spune Panchatantra, cuprinde toate sferele vieţii: Cei proşti urăsc pe cei învăţaţi, cei săraci pe cei bogaţi, cei răi pe cei evlavioşi, gurile stricate pe cele virtuoase.
Când încetează un om să mai viseze?
Niciodată! Eu și azi visez ca lumea întreagă să-și dea seama ce reprezintă valorile. Ele vor salva lumea, parafrazându-l pe Dostoevschi „Frumusețea va salva lumea”. Dacă vorbim de visuri, îmi doresc ca lucrurile create de noi, de Eminescu, Brâncuși, Enescu, de marii noștri înaintași să fie cunoscute ca valori în întreaga lume. Noi în dialogul valoric european și universal în care suntem angajați la ora asta, trebuie să venim cu valorile noastre și ele trebuie să fie cunoscute.
Ca să încheiem interviul pe o notă pozitivă vreau să ne spuneți și de bucurile dvs.? Care sunt ele? Unde poate găsi omul alinarea și fericirea?
Bucuriile sunt, înainte de orice, cărţile. Trei dintre ele au apărut chiar la sfârşitul anului 2019: un volum despre Luceafărul lui Eminescu (am visat să-l scriu încă din tinereţe), un eseu monografic despre Radu Petrescu, „diaristul absolut” şi Cartea vieţii lui Mihai Eminescu, un tabel cronologic analitic preferat de acad. Eugen Simion pentru noua ediţie Perpessicius al operei eminesciene. Mă bucură – nu ascund – şi preţuirile activităţii mele ce vin din străinătate. Bunăoară cea a alegerii mele ca membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte.