Indiscutabil, este adorată şi iubită de public. Indiferent de etapele pe care le trăieşte, indiferent de dimensiunea succesului de la Eurovision, indiferent de numărul de piese sau videoclipuri lansate. De mică a învățat să muncească mult pentru A FI.
Într-o după amiază de august, mi-a povestit tot ce simte o artistă împlinită la 35 de ani. Aproape 36…
Interviu de Rodica Ciorănică
LIUDY RODINA MOYA
MEGACONCERT. Pe 14 decembrie va avea loc concertul meu tradițional, pe care îl fac o dată la cinci ani, aproximativ de ziua mea. Spectacolul va fi grandios, excepțional, ca de fiecare dată. Așa cum nu face nimeni. Sunt prima care a dat la 25 de ani un concert cu 95 de virtuozi în scenă – Lăutarii, Alex Calancea Band și orchestra simfonică. Nu voi coborî ștacheta nici de data asta. La 35 nu am avut obișnuitul spectacol din cauza evenimentelor dramatice din Ucraina. Așa că îl voi face la 36. De data asta, concertul e cu 18+. Nu dau prea mult din casă legat de 18+, pot doar spune că voi avea invitaţi speciali, oameni dragi inimii mele,
aşa ca Ethno Republic, Adrian Ursu și Surorile Osoianu.
PIAȚA rusească versus cea românească. Am avut șanse la București. Dacă mă concentram exclusiv pe piața românească, acum câțiva ani, cu siguranță aș fi avut succes. Eu întotdeauna am cântat aceleşi piese şi într-o parte, şi în cealaltă. Dar într-un moment trebuie să faci o alegere, pentru că muzica care se cântă în Rusia, nu prinde în România. Şi invers. În România contează bitul, dinamica şi energia. Iar muzica rusească e despre armonii, despre texte. În Est, lumea vrea să plângă, să sufere, iar în Vest – să se mişte, să danseze. Nu poți cânta aceleași piese pe două piețe atât de diferite ca și cultură muzicală. Ca armonie, ca mentalitate, e total altceva și e greu să le combini. Şi pe urmă, chiar dacă sunt mai prezentă în Rusia, nu înseamnă că nu am evoluţii peste Prut. Sunt invitată la evenimente private, la zilele oraşelor. Oamenii apreciază că o vorbitoare de rusă cântă în limba lor. Doar că nu strig despre asta, nu postez şi nu mă laud că, vedeţi voi ce întrebată sunt!
DAR POATE TOTUȘI trebuie să strig? Poate! Pentru că uneori lumea mă percepe eronat. Aud și eu multe chestii, dar dacă mi se reproșează, eu am un răspuns – eu nu am început acum. De 15 ani construiesc o carieră. Nu de ieri. Evgheny Evtușenko are o poezie uimitoare – LIUDI RODINA MOIA. Eu nu aleg. Eu am prieteni și în Rusia, și În Ucraina, și în Europa. Familia noastră a făcut multe lucruri frumoase pentru refugiați. Am dăruit hainele copilului meu, am întâlnit refugiați la vamă. Nu am făcut şi nu fac bine pentru reclamă sau pentru mediatizare. Consider că a face bine e o alegere intimă, nu un business. Mi-am sunat prietenii din Kiev, i-am invitat la noi. Sunt familii distruse și acolo, și dincolo. Inima mea suferă pentru toate. Eu fac ce pot să fac. Eu fac muzică. Eu cânt despre dragoste. Fac ce pot să fac mai bine.
AM FOST MEREU în afara politicului și mi se par regretabile încercările unora de a mă insulta. Am cântat, cânt şi voi cânta cu plăcere pe orice scenă a Europei, la Kiev, Moscova, Amsterdam sau București. Am concerte în Europa și în țările Europei de Est. Toată viața am cântat pentru Moldova și mi-am iubit țara. Dar unii nu vor să vadă asta. Știți cum este: câinii latră, caravana trece. Puterea se schimbă, iar artiștii rămân. Gordienko este, a fost și va fi. Am reprezentat Moldova la Eurovision cu succes, dar acasă nu m-a întâlnit nimeni cu brațele larg desfăcute. Pentru că am fost acolo cu rusul Kirkorov. Asta este. Încerc să fac abstracție de emoții, să nu comentez, dar doare… Am avut multe oferte să plec din ţară, să reprezint alte state, dar am ales mereu să rămân în ţara mea, acasă la mine, să reprezint Moldova.
EU CEA DE AZI
SUCCESUL. Nu cred că a fost vreodată o amenințare pentru mine. Și asta pentru că totul vine din familie. Bunica mea mi-a dat o educație spartană, mi-a format caracterul de mică și poate că uneori mă supăram pe ea că nu am avut copilărie, că eram ocupată de dimineață
până seara. Dar azi vreau să îi zic: „Mersi, bunica mea!”
DACĂ NU ERA bunica, nu eram cine sunt astăzi. Poate că a fost mai severă cu mine din cauza că a plecat mama prea devreme. Dar aceste momente, dramele din viața mea, m-au format.
Viața mi-a arătat că ziua de mâine depinde doar de mine.
APARENȚE. Sigur că am și depresii, și tristeți, ca oricare dintre noi. Dar nu le las
niciodată să mă domine. Trăiesc intens fiecare stare, apoi merg mai departe.
PRIETENI. Regretabil, dar lista mea de prieteni s-a îngustat foarte tare. Au rămas doar câteva persoane, foarte apropiate. Oamenii cu care lucrez sunt
ca şi familia mea. Prietenii mei sunt cei care stau într-o casă cu mine, 24 din 24.
Dupa atâţia ani, pot să fac diferenţa între prieteni şi amici, care sunt foarte mulţi. Prietenia e mult mai mult decât o amiciţie. Experiențele m-au făcut mult mai selectivă. Sau, pur și simplu, m-am maturizat. Nu aștept nimic de la nimeni. Dacă nu vrei să te dezamăgești, nu îți construi iluzii legate de oameni. Acum îmi zic altfel – va fi așa cum va fi. Nu mă mai uimeşte nimic.
DACĂ IUBESC, IUBESC PÂNĂ LA CAPĂT
LUPTE. Am înțeles că dacă ceva nu e al tău, nici nu va fi. Indiferent cât de mult îți dorești și cât suflet pui în asta. Înainte voiam mereu să demonstrez ceva – că eu pot, că sunt mai tare decât alte fete, foştilor voiam să le arăt că sunt mai bună decât alte femei. În adolescenţă, luam doar note mxime, dar colegii nu mă iubeau pentru că nu mergeam să fumez după şcoală… Acum nu mai vreau să pierd energie pentru a demonstra nu știu cui nu știu ce. Mai bine o canalizez spre mine, ca să pot realiza lucruri.
SUFERINȚĂ. Merg rar la psiholog. Prima oară a fost atunci când m-am despărțit de soțul meu, am trăit o durere incredibilă, greu de depășit. Și a doua oară – atunci când m-am despărțit de Ceslav. Au fost cele mai dureroase momente din viața mea matură, după plecarea mamei. Eu dacă iubesc, iubesc. Probabil că nu sunt un săgetător veritabil, ei foarte repede se îndrăgostesc, sar dintr-o iubire în alta, iar eu trăiesc o relație până se consumă totalmente și mă aruncă prin toate ipostazele și suferințele pe care ți le provoacă pierderea unui om fără de care ți se pare că nu mai știi să trăiești…
TAINELE. Ok, eu mi-am tăinuit orice relație. Le-am ținut ferecate după lacăte de aur. Așa mă simțeam în siguranță. Niciodată nu am avut relații cu oameni din zona artei. Am foarte mulți prieteni printre artiști, dar nu îmi imaginez o relație cu cineva din domeniu. Ei sunt lideri, orgolioși, de asta nu îmi imaginez să fim doi artiști în casă. Și nici odată nu am fost cu o persoană publică. Părerea mea e că fericirea întotdeauna iubește liniștea. Pentru că mereu cineva va comenta, va lansa o bârfă și de aici încep conflictele în cuplul vizat.
ROMAN. Eu am luat numele lui. Eram Natalia Bradu. Dar nu am făcut show din asta. Nu agreez asta nici la alte femei. Dragostea țipată, afișată pe banere în oraș, nu e dragoste. Am fost cinci ani împreună. Ne-am despărțit când eu aveam 29. Eram cam de aceeași vârstă. Pe atunci el locuia în București, iar cariera mea se desfășura aici. Eram prea tineri și abia ne construiam ca și personalități. Succesul nostru se forma în orașe diferite. În acea perioadă am încercat să mă stabilesc la București, să construiesc ceva acolo, chiar am semnat un contract cu Fly Project şi am reuşit multe lucruri frumoase. Dar mă rupeam între București, Moscova și Chișinău. E complicat să poți menține o relație de la distanță. În plus, Dumnezeu nu ne-a dat copii în acei ani de relație. Nu din cauza că nu am vrut. După, și la el au apărut copiii, și la mine. Ultima dată ne-am văzut la Oficiul Stării Civile, când am semnat actul de divorț.
EXISTĂ PRIETENIE DUPĂ? Pentru mine este greu să mențin o prietenie cu foștii după o mare iubire. Dacă ai avut sentimente adevărate, ele nu mor niciodată. Și asta nu înseamnă că ne gândim la acea persoană sau așteptăm să revină în viața noastră. Pur și simplu acea iubire rămâne să locuiască în noi, într-un loc de care poate nici noi nu suntem conștienți. Cu Roman ajunsesem într-un punct din care nu se mai putea repara nimic. Atunci viața se sfârșise pentru mine.
Am bocit după el ca după un mort…
AZI NU COMUNICĂM. Nu am rămas dușmani, ne felicitam inițial de sărbători, dar am încetat și asta. Cred că din orice relație trebuie să ieși frumos. Am lansat atunci „Piannaia”. Și apoi „Cheia” cu Irina Rimes. Ele au fost autobiografice. După asta nu am mai cântat despre mine și poveștile mele, dar oamenii continuă să creadă asta. Dacă e de jale, înseamnă că m-am despărțit. Dacă e de bine, înseamnă că am pe cineva. Dar niciodată nu zic niciodată. Suntem oameni. Mulți se împacă și după 20 de ani de la despărțire. Nimeni nu știe ce ne rezervă viața. Mereu spun că cel mai talentat și imprevizibil regizor este Dumnezeu.
CESLAV. Nu mai suntem împreună și e clar că din cauza acestei despărţiri am suferit mult. E imposibil altfel. Cum ar putea fi altfel după o dragoste mare, după o relație atât de frumoasă și un copil dorit? Mă doare de fiecare dată când vorbim. Mă doare când îmi amintesc de clipele frumoase. De visurile în doi. Sunt răni care nu se închid niciodată. Uneori mă gândesc că nu voi mai putea iubi pe nimeni aşa.
DAR MĂ BUCUR CĂ ESTE CHRISTIAN. Ne uităm la el şi realizăm că e copy paste eu și Ceslav. La cinci ani, a zburat trei zile la rând cu parașuta, deja joacă bine tenis şi face performanţă la snowbord. Și înţelegem ambii că ăsta e doar începutul. Pe de o parte, ne bucurăm, pe de altă parte ne facem griji – iubește extremele, ca noi ambii. Cel mai important e ca Christian să fie fericit şi noi să putem fi alături de el în orice situaţii ale vieţii.
DE CE NE-AM DESPĂRȚIT? Despre foști se spune sau de bine, sau deloc. A fost o poveste extraordinar de frumoasă. Dar nimeni nu știe ce va fi înainte. Cred că relația asta m-a învățat foarte mult. Și copilul meu mă învață foarte mult. Să fiu înțeleaptă în primul rând, răbdătoare şi mai rezervată în emoţii. Hai să ne amintim primul meu interviu. Cred că acolo ai discutat cu alt om, o persoană total diferită de mine. Mie îmi place noua Natalie.
EDUCAȚIE. La anul Christian merge la şcoală. În context, discutam acum în Franța cu prietenii despre educație. Unde e mai bine – în Franța, Elveția sau Marea Britanie. Dar e un băț cu două capete. Eu nu am avut aceste posibilități și cred că am primit o educație bună în Moldova. Lor în schimb vrem să le oferim ce e mai bun, dar acest bun îi poate strica. E tare important să găsim acest echilibru – şi studii de calitate, şi valori, şi să nu pierdem legătura dintre noi din cauza distanţelor. Încerc să fiu severă, dar nu reușesc. El e încă mic și îmi cunoaște slăbiciunile.
MEREU am considerat că educația și bunul simț vin din familie. Mereu dau bună ziua, chiar dacă îmi văd șoferul de cinci ori pe zi. Bună ziua, la revedere, vă rog, mulțumesc, sunt cuvintele magice care ne fac mai buni și care oferă celor din fața noastră o stare de bine. Probabil că am avut parte și de profesori buni în viață. Același Filip Kirkorov. Îl poți iubi, urî, poate să te supere de zece ori la rând dacă nu are dispoziție. Dacă vede că nu plâng, continuă să mă șfichiuiască cu vorbe grele, dacă am dat-o în bară. Dar am învățat de la el lecții importante de viață.
KIRKOROV. Cu Filip nu am un contract. Noi suntem doar prieteni. Nu am obligații față de el. Doar obligațiuni strict omenești, morale. Dar viața mea e viața mea.
ÎN LUMEA CEEA foarte mulți au foarte mulți bani. Bani au mulți, dar relația dintre oameni este fără preț. Tu poți să faci ceva cu un milion de euro și poți face același lucru doar dând un telefon unui om care te respectă și te poate ajuta și, în plus, va avea plăcere de la faptul că ți-a fost util. Asta mi-a explicat Filip. Și atunci, dacă ai asemenea oameni în jur, îi suni, îi feliciți, le trimiți un mesaj video. E mereu nevoie de gesturi de atenție. Și eu am învățat să fiu recunoscătoare, să îmi manifest gratitudinea.
NICIODATĂ nu am împărțit lumea în ruși, francezi, moldoveni sau italieni. Sigur că avem mentalitate diferită, moștenire istorică emoțională. Dar eu sunt un om foarte deschis. Eu vorbesc mai multe limbi, pot găsi limbaj comun cu ricine, dar dacă omul e o mizerie și îi place să fie un ticălos, așa rămâne. La noi e multă invidie. Poate pentru că țara e mică, poate pentru că suntem mereu cu probleme. Și nu mai ieșim din ele. Cert e că această invidie ne scurmă mereu. Și moldovenii, și rușii simt asta. Oamenii nu își pot trăi propriile vieți. Ei se încarcă cu viețile altora. Cu dramele altora mai ales. Nu ar ști să îți spună ce mașină vor, important e să fie mai bună decât a vecinului.
EVOLUȚIE. Sunt mulțumită de unde am ajuns. Știu că pașii sunt foarte mari, chiar mega, doar că rezultatul nu e unul imediat, atât de rapid precum mi-aș fi dorit. Da eu am evenimente, fac banii mei, nu cer de la nimeni nimic.
FADEEV. De mic copil visam să lucrez cu Maxim Fadeev, acum doi ani însă el a anunțat că nu va mai lucra cu nimeni, mai ales după ultima sa experiență cu Narghiz. Mi s-a prăbușit lumea la picioare. Îmi murea un vis. Când ne-am cunoscut, a decis să mai dea lumii artistice o șansă. M-a văzut atât de sinceră și zice că a văzut în ochii mei o strălucire atât de copilărească, pură, pe care nu o au alți artiști de acolo. Și, ce a mai observat, dorința mea atât de mare de a reuși. În acest business lumea vine ca să facă bani, dar eu am venit așa cum sunt, și îl priveam ca pe Dumnezeu. Mă uitam la el ca la un idol. Dacă într-adevăr visezi și ești un om bun, chiar reușești. Acum lucrăm la un album destul de impresionant. Îl voi lansa chiar de ziua mea, pe 11 decembrie. Ceea ce am lansat acum e doar prima piesă și videoclipul. Urmează un duet cu un interpret cunoscut. Dar e o surpriză deocamdată.
NEW LIFE
NATALIA de azi a învățat să nu se ascundă de ploaie, dar să iasă în ploaie cântând și să danseze. Mă străduiesc să renunț sau să mă dau într-o parte când cineva mă trădează sau îmi provoacă durere. Știi, nimeni nu a anulat karma. Cândva aveam așteptări, acum nu aștept nimic de la nimeni. Doar fac planuri și mă bucur dacă reușesc să le realizez.
Încă învăţ să spun nu. Încă învăţ să refuz. De când a apărut Christian, înțeleg că cel mai important e să fim sănătoși. Cu bani, fără bani, nu contează, totul se rezolvă dacă ești sănătos. Și da, mai vreau copii. Dacă aș fi fost în relație, aș fi continuat până la 5-6 copii. Chiar dacă Christian e egoist și nu vrea asta. Are o familie mare, mulți verișori și frați, el nu simte nevoia.
……………………………………………………………………………………………………………………….
ZUHAIR MURAD. Al doilea an la rând creatorul libanez Zuhair Murad mă invită la prezentările lui, la fashion show-ul de la Paris. Pentru mine e altă lume. Anul acesta am fost la Alta Moda la Milano unde am făcut cunoștință cu Stefano Gabbana și Domenico Dolce. Acolo am întâlnit-o pe Kim Kardashian. Eu purtam un sacou cu pietre, iar ea o fata. Făceam selfie și fataua ei s-a prins de pietrele mele, exact ca în filme. Doamne, ce situație, bodyguardul ei își făcea griji până ne-am descâlcit. Ea purta niște bijuterii extrem de scumpe (râde). Am vorbit cu mama ei. M-am simțit senzațional. E o lume nouă, absolut. Acum câteva săptămâni am fost la Dior, la o cină închisă…
Viața mă surprinde în fiecare zi și îmi trimite câte un bisou.
…………………………………………………………………………………………………………………….
CINEVA m-a întrebat odată ce aș face dacă bărbatul meu mi-ar interzice să mai cânt. Atunci am răspuns că voi face pe placul bărbatului, dacă îl iubesc și țin la relația noastră. Înțeleg că nu poți menține o familie când unul rămâne acasă, iar celălalt merge la cântări. Așa că da, pentru o familie, aș fi renunțat la scenă. Dar e o alegere asumată. Nu cred că un bărbat ar fi fericit dacă renunțarea la muzică m-ar face nefericită și l-aș acuza că am renunțat din cauza lui… e de discutat. La moment, muzica îmi aduce plăcere.
BUSINESS? Aș reuși, dacă aș fi legată de oameni. În educație sau restaurante, sau hotelier.
REGRETE? Nu pot afirma că am regrete. Au fost momente, dar acum, după o perioadă de timp, înțeleg că trebuia să procedez altfel. Dar atunci eu credeam că fac corect. Să zic că regret, m-aș trăda pe mine. Poate că nu am spus mamei te iubesc, sau iubitului, astea cu siguranță există. Dar astea le au toți.
TRAGEDII ADEVĂRATE. Mă uit la Marcela Paladi. Râde, este atât de frumoasă, atât de sinceră. Mă uit la ea și îmi dau seamă că problemele mele sunt o nimica toată. Totul va fi bine la ea, sunt sigură.
FERICITĂ? Ca femeie sigur că îmi doresc o relație frumoasă, să găsesc un bărbat potrivit. Dar s-a schimbat și societatea. Un bărbat, înainte să mă abordeze, se întreabă probabil ce mi-ar putea oferi din moment ce eu îmi pot oferi singură multe lucruri. Și atunci face pasul înapoi. Iarăşi stereotipuri! Bărbaţii se tem de femeile puternice, dar oricât de puternică aş fi, vreau să vin acasă, să mă bag sub pătură în braţele bărbatului drag şi să mă simt protejată, iubită. În siguranţă.
PRIMUL PAS. Da, îl pot face eu. Dacă nu e căsătorit. Niciodată nu fac asta cu un bărbat căsătorit. Eu sunt o persoană publică și e mult mai greu să cunosc pe cineva liber. Unde să-l întâlnesc? Am o viață diferită. Nu merg pe jos, nu merg prin cluburi, în industria mea bărbații, majoritatea, sunt de altă orientare, sau sunt ocupați. Mulți se tem de mine. Cred că mă întreține cineva. Puțini știu că eu singură îmi pot permite totul. Și da, am cerințe. Or, bărbații de azi s-au relaxat. Sunt multe fete frumoase. Nu trebuie să facă nimic, pot avea orice…
COASTA DE AZUR. Când avem timp și posibilitate, stăm la Cannes. L-am născut acolo pe Christian. Avem prieteni. Știm locuri necomerciale, unde lumea pur și simplu se bucură de viață. Cannes e energia mea, Saint-Tropez e ca Sergheevca, un sătuc de vacanță. Dar Cannes e vesel și reținut, rafinat, fără dansuri pe mese. La Monaco e despre diamante, Cafe de Paris, poza la Casino. Nice nu îmi îmi place, e industrial.
DIAMANTE. Cred că asemena cadouri ar trebui să dăruiască un bărbat. Asta nu e despre fashion. Asta e investiție. Dacă aveam o fată, poate psihologic mi-era mai ușor să cumpăr. Poate că nu am ajuns la acea etapă financiară să îmi permit. Dar tot ce câștig, investesc în munca mea. Piese, haine. Am evenimente în care mai mult investesc decât câștig.
STIL. Nu mai port roz ca înainte. Nu mai port scurt ca înainte. Azi am ajuns într-un fel armonios să port fuste lungi în care mă simt o lady.
ÎNȚELEG bine franceza est je parles un peut. Christian stă acolo de două luni și deja vorbește rusa.
MAMĂ. Nu pot sta mult prea mult departe de copilul meu. Cel mai mult timp nu ne-am văzut în perioada Eurovision. El nu a simțit prea acut lipsa mea, nu are încă înțelegerea timpului, dar pentru mine a fost un dor nebun, greu de suportat. Dacă se rețineau zborurile, eram gata sa fug înaintea avionului ca să ajung mai repede la copilul meu.
E BINE acolo unde noi nu suntem. Dar eu sunt bine acolo unde e familia mea și unde am cu ce să mă ocup. Dar niciodată nu voi sta undeva unde nu am activitate. Nu mă atrag coliviile de aur.
VARA ASTA am trăit cea mai incredibilă experiență.
Am jucat un rol într-un film produs de echipa lui Mihalkov, cu un regizor renumit şi artişti mari, care va apare pe 1 ianuarie.
Dar despre asta, vorbim atunci!