Cancerul nu alege! Mereu ne gândim că nu ni se poate întâmpla nouă asta și,
abia atunci când ne pomenim cu un diagnostic egal cu o condamnare,
începem să regretăm că nu am găsit timp pentru noi.
Despre cancer nu ne place să vorbim sau să scriem, preferăm să fugim de acest subiect trist și, din păcate, așa procedează și boala. Se ascunde și dă de știre atunci când… de multe ori este prea târziu.
Găsim timp pentru manichiură, pentru cumpărături, pentru seriale,
dar foarte rar găsim timp pentru un control de rutină… Oare de ce?
Despre cancer se spune că se tratează cu voinţă și credinţă, și apoi medicamentos.
Trei femei puternice ne oferă câte o lecţie: Pentru viaţă merită să lupţi,
indiferent de șansele pe care le calculează medicii…
FOTO: NATALIA MITEREVA; COORDONATOR DE PROIECT: CORINA-MARIA DREAGLĂ
TEXT: EUGENIA ION, MAKE-UP:
Proiect susținut de: MARY KAY MOLDOVA
Află povestea Nicoletei Negrescu – reporter TV8
Primele simptome pe care le-am avut și care mi-au dat de înţeles că ceva nu este în regulă, au fost senzaţiile de greaţă. Vomitam orice, până și apa. Aveam sângerări, erupţii pe piele și somnolenţă. Totuși, prima perioadă am ales să tac, să nu le spun părinţilor, ca să nu se impacienteze. Abia când nu mai puteam merge, am decis că trebuie să le povestesc. În mod normal, făceam zece minute pe jos până la școală, iar în perioada de prediagnoză – cam jumătate de oră și trebuia să mă şi așez la fiecare minut. Au urmat analize și investigaţii, ca într-un final să se depisteze că am leucemie.
În primele două luni nu știam că sunt bolnavă de leucemie (leucemie M3 – cancer al sângelui). Am ajuns să știu despre boala cu care mă confruntam când eram deja la Institutul Oncologic și mergeam la chimioterapie. Am văzut că pe ușa secţiei scrie „Leucemie” și mi-am dat seama ce se întâmplă. Nu aș spune că am acceptat boala. Doar m-am conformat faptului că nu e în puterile mele să schimb ceva.
În cazul meu, tratamentul a durat aproape doi ani. Medicii de la Institutul Oncologic nu sunt simpli medici, ei sunt asemenea unor îngeri, doar că nu au aripi… Fiind în spital, nu prea ieșeam din salon, totuși, într-o zi, în timp ce se făcea dezinfecţie totală, am fost nevoită să-mi dau într-o parte plapuma și să ies afară. Atunci l-am cunoscut pe Mihai. A fost prima dragoste, aveam fluturi în stomac. Uitasem că sunt la spital, că trebuie să mă tratez și mă simţeam atât de frumoasă…
Cred că anume întâlnirea cu el m-a salvat de la depresie, pentru că în acele zile deloc ușoare, obișnuiam să am diverse căderi. Simţeam că vreau să fug din spital, dar sprijinul lui m-a ajutat mult. Îmi tot spunea că voi reuși și… am reușit.
Pare a fi o frumoasă poveste, aproape ruptă din filme, doar că sfârșitul acestei relaţii nu este unul la care s-ar fi așteptat mulţi. Mihai, fiind și el diagnosticat cu cancer, a decedat după jumătate de an de tratament.
Cancerul nu alege pe nimeni, dar în ultima vreme parcă e mai crunt și nedrept, lovește fără milă din ce în ce mai mulţi oameni, în special tineri. Niciodată nu m-am gândit că mă voi trezi într-o dimineaţă și o să mi se întâmple o astfel de nenorocire.
Am aflat că am leucemie la vârsta de 14 ani. Această veste m-a doborât pentru că se întâmplase chiar în perioada adolescenţei, eram un copil. Am fost pozitivă în timpul tratamentului și, la fiecare obstacol care-mi apărea în cale, aveam speranţa că se poate. Am luptat pentru mine și mi-a reușit.
Cel mai mult m-a afectat căderea părului. Adolescentă fiind, aspectul fizic era foarte important pentru mine. Îmi era frică să nu râdă oamenii de mine sau să mă arate cu degetul. Erau momente când mă uitam în oglindă, îmi admiram cosiţa șatenă și frumoasă și mă rugam: „Doamne, ajută-mă să nu îmi cadă părul”. Plângeam foarte mult. După ce m-am conformat, mi-am cumpărat o perucă. Mi-am zis că e sora mea geamănă și am numit-o Violeta. Cancerul te învaţă să plângi, să te rogi, să crezi în Dumnezeu, să preţuiești fiecare secundă.
Cancerul m-a făcut să privesc doar înainte. Poate sună ciudat, dar a fost o schimbare în bine, ba chiar extraordinară. Am învăţat să iubesc totul, am învăţat că bogăţia cea mai mare este sănătatea și familia, am învăţat că nu există nimic mai important decât VIAŢA…
Am învăţat că fericirea poate fi găsită chiar şi în lucruri mărunte și nu trebuie să-i căutăm prea multe defecte. Fiecare zi este un nou început și trebuie trăită ca și cum ar fi ultima. Am început să mă gândesc mai des la oamenii din jurul meu.
Au fost momente grele și multe zile în care mi-am înnodat lacrimile de dor și frică. Au fost zile și nopţi în care nu am închis un ochi din cauza durerii. Au fost săptămâni în care nu puteam să mă ridic din pat din cauza tratamentului intensiv.
Am scris o carte despre lupta mea. Am fost descurajată de multă lume că nu voi reuși. Eu mereu însă am știut că sunt puternică și că voi face faţă. Am scris cartea atunci când duceam o luptă dură contra cronometru. Am ales titlul „Prin nori de lapte și venin”, deoarece viaţa mea chiar se afla printre nori și venin.
Cartea nu este o ficţiune. Am povestit cum am luptat cu cea mai temută maladie a secolului nostru. Descriu, pas cu pas, cum și când au apărut simptomele, care au fost efectele bolii fizice și psihologice în confruntarea directă cu pericolul morţii.
Un mesaj de încurajare: Viaţa are multe surprize pentru noi , dar, orice s-ar întâmpla, trebuie să mergem doar înainte. Atunci când ne prăbușim, trebuie să ne ridicăm repetându-ne: „Eu pot, eu trebuie să fac asta, eu am suficiente motive să merg mai departe”.
Setul fermecat TimeWise®Age Minimize 3D®
Loțiune tonică hidratantă regeneratoare TimeWise®
Cremă CC cu SPF 15 Deschis
Pudră pulbere translucidă
Pudră contur
Fard de obraz Chromafusion® „Piersică coaptă”
Creion pentru sprâncene Brunet
Bază pentru rimel
Bază pentru fardul de pleoape
Fard de pleoape Chromafusion®
Creion de ochi Brun
Rimel Lash Love Fanorama™
Creion de buze „Coral”
Ruj de buze ultra-hidratant Confeti Coral