Științe socio-umane
Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar” din mun. Chișinău
Profesoară de istoria românilor și universală
Nina Ursu
Interviu de Mihaela Tarlapan
51 ani de activitate
Cinci decenii de predare înseamnă timp trăit alături de generații care au învățat să-și spună propriul punct de vedere. Nina Ursu își conduce lecțiile de istorie ca pe un schimb real de idei, unde elevii discută, argumentează și se implică. „Încerc să-i includ în evenimente”, spune ea. Pentru mulți dintre ei, doamna profesoară rămâne acel reper care oferă sens, valori și direcție atunci când au cel mai mult nevoie.
Dacă viața dvs. profesională, cei peste 50 de ani, ar fi cuprinsă într-o lecție de istorie, cu ce perioadă ați face asociere și de ce?
De fiecare dată am emoții deosebite când le vorbesc elevilor despre Marea Unire de la 1918. Probabil, începutul epocii contemporane este acea epocă pe care o retrăiesc cel mai intens, când românii din Basarabia au părăsit Rusia și s-au unit cu patria-mamă, astfel făcând primul pas spre crearea României Mari. Ca profesor, mă simt și eu un luptător, prin efortul de a educa elevii în spiritul dragostei și mai ales al mândriei că sunt români. Cred că aș face această asociere.
În fiecare oră deschideți „ferestre” spre trecut. Ce moment istoric regăsiți cel mai des în felul dvs. de a fi?
Am trăit cu intensitate și am fost martoră a trezirii conștiinței naționale de după 1985, grație reformelor adoptate de M. Gorbaciov. Cea mai apreciată fiind „glasnosti”, transparența, în urma căreia am simțit cu adevărat ruperea lanțurilor totalitarismului sovietic. În pofida lipsurilor materiale, chiar și a strictului necesar, fiindcă trecusem la cartele, magazinele erau goale, noi eram fericiți. Ne bucuram din plin de libertate, exprimându-ne deschis despre problemele țării, fără frica de a fi arestați și trimiși în Siberia.
Ce înseamnă pentru dvs. să schimbi destinul unui elev?
O simt ca pe o împlinire personală, în egală măsură bucurie și responsabilitate. De ani de zile observ că avem tot mai mulți „orfani” cu părinți în viață. Râdem prea rar, citim prea puțin, dedicăm mult timp rețelelor sociale, ne rugăm nespus de rar, uităm adesea de cei dragi. În aceste condiții, pentru mulți copii, noi, profesorii, suntem unicul sprijin, unicul reper la care ei găsesc valori, căldură umană și dragoste.
Dacă ați privi generațiile de elevi ca pe un fir istoric, ce credeți că ați lăsat constant în fiecare deceniu?
Mereu am încercat să-i stimulez pe elevi să gândească critic, să-și exprime propriile opinii și să le argumenteze, să-și manifeste creativitatea. Deși metodele pedagogice de cândva se bazau pe citire și memorare, pot spune că generațiile de elevi pe care i-am învățat au fost mereu încurajate să se exprime.
Ce lecții vă oferă elevii de azi?
Elevii de azi sunt pentru mine un exemplu de curiozitate și deschidere spre tot ce este nou. Îi observ adesea punând întrebări și așteptând curioși răspunsuri, vor să înțeleagă procesele sociale, nu doar să le memoreze.
Există un moment în clasă care a devenit pentru dvs. un reper, ca o „dată” pe care nu o uitați niciodată?
Am avut multe evenimente memorabile de-a lungul activității mele, dar mi-a rămas întipărită în minte întâlnirea cu scriitorul Ion Druță, fiind cu elevii mei într-o excursie la Orheiul Vechi. Întâlnirii i-a sporit valoarea și discuția cu I. Druță despre romanul la care lucra atunci, intitulat „Biserica Albă”.
Cum transformați evenimentele din trecut în emoții pe care elevii le simt astăzi?
Încerc să-i includ pe elevi în cadrul evenimentelor, fenomenelor istorice studiate. Nu sunt ascultători pasivi, ci devin „participanți” prin discuțiile purtate. Urmăresc cu interes atitudinile lor, părerile pe care și le formulează referitor la tema studiată, dezbaterile care apar uneori, fiecare apărându-și poziția argumentat.
Dacă ar fi să alegeți o figură istorică care vă reflectă valorile ca profesor, pe cine ați alege și de ce?
Ca profesor, încerc mereu să pun accentul pe diplomație, perseverență și curaj în activitatea mea. Aceleași trăsături de caracter le-a avut și omul politic român din perioada interbelică Nicolae Titulescu, care era considerat diplomatul Europei. A rezolvat poate cea mai grea problemă a politicii externe de atunci și anume reluarea relațiilor diplomatice dintre URSS și Regatul Român. Pentru abilitățile sale, a fost dublu ales președinte al Ligii Națiunilor.
După atâția ani, ce „moștenire” credeți că lăsați elevilor dvs., dincolo de informație?
Consider că profesorul este o punte spre ceea ce-și dorește un tânăr să devină, însă doar până la jumătate. Ultimii pași, totuși, tânărul îi va parcurge de unul singur. Probabil această capacitate de a aplica cunoștințele obținute, de a gândi liber și de a obține tot ce și-au propus este „moștenirea” cu care au rămas generațiile mele de elevi.
Dacă ar fi să încheiați fiecare lecție cu o idee care să rămână peste ani, ce ați vrea să ducă elevii mai departe din „istoria” întâlnirii cu dvs.?
Adesea le zic elevilor să înțeleagă ceea ce învață, nu doar să memoreze. Să aplice în viața lor zilnică valorile pe care le desprind din tot ce învață, pentru a ști cum să trăiască armonios alături de ceilalți, în familie și în societate, pentru a deveni, prin tot ce reprezintă ei, Oameni.
M-a marcat prin atitudinea și bunăvoința cu care m-a tratat. Este omul care mi-a influențat traseul profesional. Îmi amintesc cu recunoștință ziua în care m-a anunțat că am obținut locul I la olimpiada municipală la istorie. M-a inspirat prin bunătate.