Olga Iftodii, deținătoarea premiului „Omul Anului 2017” în Management

Acolo unde devine Olga Iftodii manager, toate procesele iau o formă creativă, devin mult mai personalizate pentru consumator și mustesc de energie. Totodată, Olga știe când și cât să ceară de la echipa sa, astfel încât lucrurile să meargă strună. Este un lider strateg și uimitor de realist. De mai bine de doi ani, manageriază cu succes reţeaua de cluburi de wellness şi frumuseţe Aquaterra.

Ca şi oricărui manager, îmi place să adun lauri. Dar nu trâmbiţez. Ştiu că rezultatele echipei noastre sunt vizibile şi palpabile, de aceea las ca oamenii să-şi facă singuri concluziile. Îmi sunt adresate deseori aprecieri pentru munca depusă şi, prioritar, pentru rezultate mari. Au fost destule realizări, vor mai fi şi altele. Cele din 2017 au culminat cu deschiderea Centrului de Dezvoltare pentru copii Star Kids, iar, foarte curând, îşi va deschide uşile Aquaterra Kids, anul 2018 urmând a fi încununat cu inaugurarea Aquaterra 3.

Succesul nu mi-a fost oferit ca pâinea caldă, am muncit asiduu pentru a obţine tot ce am în prezent. Am avut parte de provocări şi sarcini care-mi păreau, în primă etapă, imposibil de depăşit şi realizat, dar sunt aici. Şi asta înseamnă că am găsit răspunsuri şi soluţii. Chiar sunt curioasă ce alte încercări mă aşteaptă mâine. Am început să le percep ca pe noi trepte în dezvoltarea mea personală şi profesională.

Dacă deţii abilităţi şi competenţe numeroase, calităţi şi trăsături care să te propulseze în scena mediului de afaceri cu sanşe reale de reuşită, cum ar fi: diligenţa, orientarea spre rezultat şi dedicarea, nu ai cum să nu reuşeşti. Asta dezvolt continuu în mine şi asta caut în cei pe care îi integrez în echipa managerială Aquaterra.

A devenit o obişnuinţă pentru mine să setez obiective. Ţintesc înalt şi merg sigur. Atunci când îţi doreşti mult să obţii ceva, iar acest ceva este în beneficiul tuturor şi gândit în detalii, nu are cum să nu îţi reuşească.

Este important să nu-ţi înşeli valorile şi, în acelaşi timp, să fii abil pentru a recunoaşte că unele concepte şi stereotipuri sunt deja depăşite sau irelevante, că lumea este într-o evoluţie extrem de rapidă şi mâine poate fi inventată strategia perfectă pentru afacerea ta. Cea mai mare iscusinţă este să fii tu însuţi, să te axezi pe părerile proprii şi să nu fii influenţat de părerile altora.

sha_1669-2page_61_fmtFişier

Administratoarea reţelei de cluburi Aquaterra

Data şi locul naşterii: 24 februarie 1985, or. Rîbniţa

Studii: UNIVERSITATEA SLAVONĂ DIN CHIŞINĂU, MASTER ÎN ŞTIINŢE ECONOMICE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TEXT: Doina Popa

FOTO: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin