Olga Surugiu: Mi-am pus pasiunea la lucru| #womeninspire

Este a doua femeie CEO din Grupul ORANGE. Moment istoric, dacă ne amintim că prima femeie CEO din grupul Orange a fost tot de la Chișinău. Vizionară, creativă, hotărâtă și deschisă. A ajuns aici pentru pasiunea cu care își face munca și este încântată să fie, de cinci luni deja, în fruntea unei echipe de fantastici, așa cum este echipa ORANGE.

CEO ORANGE Moldova

Nu am văzut nicio barieră fizică pe care o femeie să nu o depășească.

Olga, dacă ți-ai face un autoportret mai complex, care ar fi calitățile pe care le-ai scoate în față? Curioasă. Deloc răbdătoare, dar muncesc la asta. Extrem de responsabilă. Fac ceea ce zic și zic ceea ce fac. Sunt deschisă să comunic cu absolut oricine și să abordez orice problemă. Nu sunt deloc o gospodină perfectă, probabil că la acest capitol părinții mei au eșuat. Deci, gătitul nu este punctul meu forte. Și eu, și sora mea, mâncăm ca să existăm. Soțul meu a fost anunțat despre asta exact înainte ca să-și lege viața de a mea. I-am spus tot ce nu fac. Atunci când ne-am cunoscut, deja aveam o carieră avansată și trebuia să fie de acord cu asta. Chiar dacă sună dur dintr-o parte, eu nu văd lucrurile așa. Pentru mine realizările profesionale, echipa, activitățile mele fac parte din ceea ce sunt eu și le îmbrățișez cu plăcere.

Ești mama unui băiețel de un anișor. Cât de mult te-a transformat acest nou rol? Băiețelul meu se numește Aris, de la grecescul Aristotel. Este binecuvântarea vieții mele. Îmi oferă sentimentul de fericire pe care nu îl mai pot avea nici într-un alt context, care mă învață și mai multă disciplină, organizare și că lucrurile imposibile sunt posibile. Am revenit la muncă când el avea trei luni și am acceptat noul job când el avea patru luni. Cumva toată lumea se întreba cum voi face față, că el e mic și dependent de mine. Da, așa este, eu am insistat să îl alăptez și fac asta până acum. E cel mai bun lucru pe care i-l pot oferi din realitatea curentă. Dar nu mi-am stabilit obiective super ambițioase, ci să trecem cu bine fiecare zi. Și așa a trecut un an. Suntem o familie extrem de fericită, chiar dacă ne lipsesc, mai ales mie și soțului meu, nopțile dormite de-a-ntregul.

Numirea în calitate de Director General Orange, ce emoții ți-a lăsat? A fost neașteptată pentru tine sau ai considerat-o o creștere firească în carieră? Nu știu dacă mi-am dorit să fiu director general și nu vreau să par arogantă. Mi-am pus pasiunea la lucru și în fața mea au apărut oportunități. Nu pot să spun că nu au fost discuții, asta s-a întâmplat la diverse etape, dar nu a fost o ambiție pentru mine. Și totuși, pentru mine acceptarea acestui job este evident o oportunitate. Pentru că sunt cea de-a doua femeie în funcția de director general a Orange Moldova. Este relevant pentru noi și e important să avem cât mai multe femei în funcție de conducere. Mai mult decât atât. Este vorba și de recunoștința sinceră față de angajatorul meu care a investit foarte mult în dezvoltarea mea profesională și m-a format ca și lider și expert în anumite domenii și e firesc să îmi asum această responsabilitate și să dau ce e mai bun.

Ai venit în fruntea unei echipe extrem de profesioniste și friendly. Cum menții această atmosferă de colegialitate și prietenie? Să răspunzi unei echipe minunate e cel mai frumos element în această ecuație. Faptul că am știut că voi lucra cu o echipă extraordinară a fost un factor decisiv și consider că e frumos să o conduci spre mai multe reușite. Avem o relație minunată, cred eu. Am pus pe masă încrederea și deschiderea. Asta nu înseamnă că nu vom avea tensiuni, dar știu sigur că vom comunica transparent la bine și la rău. Echipa asta fantastică, ca să poată comunica, are nevoie de mult spațiu și libertate de decizie.

Dacă ar depinde de tine, ce ai face pentru femeile din Moldova care au mai puține oportunități decât noi? Le-aș da încredere, dacă aș avea puteri supranaturale. Le-aș da undiță. Pentru că ele, femeile, pot face orice își propun. Nu am văzut nicio barieră fizică pe care o femeie să nu o depășească, am văzut în schimb multe bariere interioare, frici, care le fac să renunțe. Cu siguranță, femeile noastre au toate trăsăturile și calitățile să facă tot ce își doresc.

Nu am văzut nicio barieră fizică pe care o femeie să nu o depășească.

text: Rodica Ciorănică, Foto: Arhiva personală

#dezvoltare

Abonează-te la articolele

Vip Magazin