Un brand cu zece ani de viaţă! La primii paşi prin cel de-al doilea deceniu. Revoluţionar şi extrem de ambiţios, Centrul de limbi europene Oratorica este prezent în trei orașe și două ţări – Republica Moldova și Ucraina. În 2018, lansează inițiativa Green Oratorica, o mișcare ecologistă ce are drept scop promovarea implicării fiecăruia dintre noi în Înverzirea Planetei. Altfel, cifrele sunt fascinante: 30 000 studenţi instruiţi şi 30 000 abonați pe Tik Tok, cel mai în vogă instrument de comunicare al tinerilor.
LIDER ŞI ÎN AN PANDEMIC
Centrul de limbi europene Oratorica și-a menținut poziția în topul liderilor şi în 2021. Una dintre cele mai mari provocări ale anului a fost să facă față cu brio noilor valuri ale crizei pandemice. În ciuda restricţiilor, a reușit să asigure o bună funcționare atât a filialelor din Republica Moldova, cât și din Ucraina.
În toți cei 10 ani de activitate, Oratorica a avut drept prioritate calitatea serviciilor prestate. Cea mai mare realizare pentru companie sunt cei peste 30.000 clienți mulțumiți, care revin în aulele de studii curs după curs și le recomandă și prietenilor. La fel de importantă este și echipa în cadrul căreia fiecare se simte apreciat.
PLAN DE AFACERI SAU IMPULS ȘI INTUIȚIE?
Nu s-a conștientizat la acea etapă importanța unui plan de afaceri. A fost dorința puternică de a reuși, de a face ceva, de a-şi schimba viața. Antreprenoriatul este exact acea platformă pe care o poți realiza atunci când nu ai alte talente, care te-ar ajuta să devii artist, actor sau sportiv de performanță.
A FI ORI A NU FI
Întrebarea a fost simplă: ori trec pe online și cuceresc o piață internațională, ori rămân pe offline, dar se extind într-un nou oraș. Aşa cum în România educația este la un nivel mai avansat și nu este o cerere atât de mare, comparativ cu piețele din Est, au ales Ucraina.
Una din lecţiile pandemiei a fost să înțeleagă cât de importanți sunt oamenii cu care lucrează și că fiecare joacă un rol crucial în menținerea unui echilibru perfect între enjoy your work şi be productive. Astfel, o bună parte din forțe s-au concentrat pe consolidarea echipei. S-au organizat periodic teambuildinguri, traininguri pentru profesori și membrii altor departamente, iar motivarea financiară a fiecărui angajat a fost de impact!
Serviciile companiei au venit și mai aproape de oameni, Oratorica optimizând la maxim procesarea cererilor online.
PROMOVARE
Aţi auzit acest nume la TV, radio, în mediul online, l-aţi regăsit în articole pe diverse platforme, în activități PR, colaborări cu influenceri și lideri de opinie. Și fiece campanie de promovare a fost creată astfel încât să răspundă în primul rând la necesitățile clientului, care rămâne și cel mai important critic. Pe online, cea mai mare creștere din ultima perioadă a înregistrat-o pe TikTok, unde sunt deja cca 30 000 de abonați. Şi asta pentru că au avut inspiraţia să fie altfel, originali, ingenioşi, haioşi şi deloc plictisitori.
DE LA MIC LA MARE
Dintr-un garaj mic au pornit foarte multe istorii de succes. Și Oratorica a început modest – de la o singură filială cu două oficii în care se desfășurau lecțiile. Totul a fost rodul unor circumstanțe și talente, resurse financiare, pe care le avea fondatorul la acel moment. Atunci când nu știa încotro să meargă, a înţeles că important era pur și simplu să meargă, să se miște ca totul să prindă claritate. Iar dacă un om e talentat, este talentat în mai multe domenii. Şi dacă ar fi ales să facă orice altă activitate, succesele oricum nu ar fi întârziat să apară.
A început practic de la zero, iar semnele nu au întârziat să apară în fiecare an, atunci când din necesitate se extindea numărul de oficii, numărul de filiale, numărul de angajați sau chiar atunci când s-au extins într-un nou oraș sau țară.
Astăzi, Oratorica numără opt filiale în trei orașe şi este cea mai mare și cunoscută școală de limbi străine din țară.
GREEN ORATORICA
Este inițiativa lansată în 2018, la care s-a revenit în 2021. Este vorba despre o mișcare ecologistă ce are drept scop promovarea implicării fiecăruia dintre noi în înverzirea Planetei. Proiectul e în derulare şi atrage tot mai mulţi simpatizanţi!
SLOGAN
„Fericirea e atunci când alții te înțeleg!” Este un slogan pe cât de simplu, pe atât de adevărat, mai ales în prezent, când afacerile sunt din ce în ce mai digitalizate. În cei zece ani de activitate, s-au convins că felul în care un angajat se simte la locul de muncă, se reflectă și asupra muncii și, respectiv, în interacțiunea acestuia cu clienții. Atunci când există o atitudine pozitivă față de munca sa și este implicat, o poate observa chiar și clientul la interacțiunea cu acesta. Pentru companie, contează fericirea fiecărui membru al echipei, lucru care ulterior duce la creșterea loialității și mulțumirii clienților.
2022 se va concentra pe aceleaşi valori prioritare încă de la fondare: servicii calitative și adaptarea acestora la cerințele clienților.
Lasă un răspuns