Proiect realizat în parteneriat cu MAIB
Petru Bodarev, fondatorul companiei “Cristina”
Interviu: iunie 2009
Interlocutorul meu de la această rubrică este unul dintre cele mai exotice, neastâmpărate şi mustoase personaje ale businessului moldovenesc. Patronul „Cristinei” are o energie care, pur şi simplu, sfidează timpul. Şi vârstele. Trăieşte la 50 de parcă viaţa lui abia a început.
Text: Rodica Ciorănică • Foto: Florin Tăbîrţă
Eu aşa într-aiurea mi-am trăit viaţa asta… Abia acum un an am urcat pe schiuri şi în două zile am învăţat ce pot alţii în 5 ani. Nu înţeleg de ce a trebuit să cunun de 9 ori în loc să merg să privesc marea?
Ce anume am dorit să fiu?… Om! Da, om.
Pentru că mi-era ruşine să fiu prost, am muncit mult la şcoală ca să fiu alături de elevii buni. Dacă unora li s-a dat uşor, eu am depus efort ca să fiu aproape de ei.
Mama nu mă bătea dacă luam note proaste. Doar plângea. Şi eu mă rugam la Dumnezeu să nu plângă, dar să mă bată. Cele mai dureroase în copilăria mea au fost lacrimile mamei.
În tinereţe aveam un caracter mai iute, îmi plăcea să dau la bot. Nu iertam băieţii care povesteau cum au dormit seara la Natalia şi ce au făcut după ce au stins lumina. Dar nu întotdeauna reuşeam să fiu cel mai puternic. Mai luam şi înapoi.
A fi patriot înseamnă să dezvolţi industria aici, acasă. Dacă am fi fost patrioţi, am fi avut roşiile noastre, porcii noştri, florile noastre.
Sunt zeci de lucruri care pot fi făcute azi în Chişinău. Pe Ştefan cel Mare nu avem o gheretă de unde să ne luăm kvas rece, sau apă gazoasă, sau un suc natural… E vară. Storcătoare sunt, merele se strică, dintr-un kilogram de mere un om deştept poate câştiga 5 dolari…
Aş umbla în genunchi prin toată Europa, dar aş aduce o uzină de prelucrare a gunoiului, e o nimica toată. În curţile vechi ale oraşului, sârma de curent electric poate produce omoruri, în subsoluri e mizerie, apă, şobolani. Nu avem bani să curăţim Bîcul, să curăţim copacii, să tundem iarba? Credeţi că e normal că nu avem drum de piatră în comune când avem atâta piatră?
Nu vreau altă ţară pentru viaţă. Dar aş fi vrut să iau din toată lumea câte o bucăţică din ce mi-a plăcut şi să sădesc aici, ca ţara mea să fie cea mai frumoasă.
Nu le putem avea pe toate. Dacă există frumuseţe, nu este dragoste, dacă este dragoste, nu este plăcere…
Fiecare din noi are aceleaşi şanse la fericire. Foarte târziu am înţeles că nici preşedintele ţării nu are mai mult decât noi. La baie suntem toţi la fel.
Iubesc tare mult viaţa asta. De nu se vede. Nu cred că un tânăr se simte mai bine decât mine acum. Mai am 10-15 ani de activitate în care vreau să fiarbă pământul sub picioarele mele. Uneori mi se pare că maşina merge prea încet. Viteza potrivită ritmului meu nu s-a inventat încă.
Soţia mea mă ceartă tot timpul, îmi zice că n-ar strica să mă liniştesc. Dar tot ce fac nu e pentru agoniseală, e pentru inima mea bolnavă de mişcare.
Dar, recunosc, când ajung seara acasă, vreau linişte. Linişte! Nu mă deranjaţi două ore. Vă rog frumos!
