Ultimii trei ani din istoria PHILIP MORRIS MOLDOVA au trecut sub semnul a ceea ce numim, extrem de conștienți, TRANSFORMARE. Este, probabil, unul dintre cei mai în vogă termeni ai secolului XXI. Totul e transformare – felul în care gândim, modul în care alegem ce consumăm, ba chiar și perspectiva din care ne vizualizăm viitorul, care, șocant poate, dar nu mai seamănă cu visurile noastre din copilărie. Or, o companie poate traversa aceleași etape și stări ca o ființă umană. Fiindcă este un organism viu. Trei ani de transformare, plini de provocări, urcușuri și coborâșuri, și nicio clipă de plictiseală. Cam așa arată povestea unei echipe care, în sinergie și armonie unii cu ceilalți, urmăresc o misiune ambițioasă. Elena Naumenko, Evgheni Lucașov, Ion Botnaru, Rodica Căruntu și Reghina Sîrbu… Echipa care știe cum arată prezentul fără fum. Și cum putem
îmblânzi viitorul, cu ajutorul tehnologiilor și inovațiilor.
Texte: Rodica Ciorănică Foto: Natalia Mitereva Styling: Rusanda Cebotari
TRANSFORMAREA.
Un termen folosit destul de frecvent de către companii, foarte actual în mediul de afaceri. Și cum orice transformare are un început, să știți că la Philip Morris procesele au pornit așa!
Elena. Nici nu mi-am putut imagina cât de mult se va schimba direcția dezvoltării noastre și compania însăși odată cu ambiția de a aspira spre un viitor fără fum. De la o companie care produce și vinde țigări am evoluat spre o companie care investește masiv în știință și tehnologie. Odată cu lansarea IQOS, s-a schimbat și modul în care lucrăm, am devenit mai deschiși, mai dinamici și foarte centrați spre consumator. Este uimitor să trăiești toate aceste schimbări!
Rodica. Orice transformare înseamnă în primul rând o viziune curajoasă pentru viitor… și, desigur, o planificare corectă. Calea pe care astăzi o urmează PHILIP MORRIS MOLDOVA este rezultatul unor idei revoluționare și transformarea lor în realitate. Acum trei ani, când am devenit parte a echipei, am simțit din primele zile adevăratul sens al cuvântului „transformare” și amploarea acestor schimbări, atât pe intern, cât și ca poziție publică.
Cu siguranță, lansarea dispozitivului IQOS în Moldova și începutul transformării companiei la nivel local, a fost o provocare pentru întreaga echipă PHILIP MORRIS. Pentru mine personal, a fost cel puțin tentant să comunic și să prezint publicului această istorie. Știu și simt deseori că există o doză de scepticism față de companiile de tutun. Și acest scepticism își are locul, dar asta nu este despre PHILIP MORRIS. Atunci când operezi cu cifre, studii și dovezi științifice, nu există loc de speculații. În toată comunicarea companiei și în istoria ei de transformare, în special, în ambiția de a crea un viitor fără fum, nu a fost nevoie să inventez subiecte de comunicare, doar am redat realitatea.
Ion. După 170 de ani în care a fost lider global în producția și comercializarea țigărilor, compania a decis că este nevoie de o schimbare, atât pe intern, cât și în toată lumea. Change or die – consider că acesta este sensul zilei de astăzi. PHILIP MORRIS a pariat pe un viitor fără fum, lansând dispozitivul de încălzire a tutunului IQOS, cu scopul de a oferi soluții alternative mai puțin nocive pentru fumătorii adulți. Transformarea companiei mie personal mi-a oferit posibilitatea să particip la reinventarea unui business și de a crea ceva valoros pentru consumator.
Evgheni. Transformarea este atunci când începi să înțelegi că nu tot ce planifici pentru ziua următoare va fi exact așa cum îți dorești. Ziua următoare nu seamănă cu cea precedentă din motiv că multe lucruri se schimbă și trebuie să te adaptezi rapid la ziua de astăzi.
CONSUMATORUL, ÎN CENTRUL ATENȚIEI.
Ion. Există un concept clasic de „early adopters” pentru oamenii care adoptă primii tehnologiile noi, care mereu vor fi în pas cu ceea ce apare nou pe piață și, din acest motiv, chiar și în Republica Moldova, înainte de apariția oficială a IQOS, exista deja o comunitate de utilizatori. Astăzi, peste 60 de mii de utilizatori din Moldova fac parte din comunitatea globală de 17 milioane de fumători adulți care au trecut la dispozitivele de încălzire a tutunului. Cel mai important este că noi monitorizăm indicii globali precum calitatea experienței, iar acest indice este în creștere în ultimii ani.
Elena. Consumatorii noștri sunt fumători adulți, cei care au ales o cale alternativă de a consuma nicotina – fără ardere și gudron, care sunt principalele cauze ale bolilor legate de fumat. Sunt cei care sunt în căutarea produselor inovative și avansate din punct de vedere tehnologic și cei cărora la pasă de ei înșiși și de oamenii din jurul lor.
Rodica. Ne-am bucurat de încrederea consumatorilor, pentru că, din start, principial, am comunicat onest. Eu cred că, în comunicare, dacă spui „minciuni”, riști să fii penalizat ulterior foarte dur de către consumator și să pierzi încrederea pentru totdeauna. De la bun început, au fost prezentate fapte reale, studiile și riscurile, astfel încât fiecare fumător adult să poată lua o decizie asumată atunci când trece la produsele fără fum ale PHILIP MORRIS. Cred că aceasta a fost cea mai bună abordare în relația dintre companie și consumator.
ACEL MOMENT DUPĂ CARE SE SCHIMBĂ TOTUL
Evgheni. Pentru mine acel moment au fost pregătirile pentru lansarea în Moldova a sistemului de încălzire a tutunului IQOS. Acea perioadă a fost un adevărat maraton contracronometru: dezvoltarea infrastructurii de la zero, crearea echipei, peste 50 de interviuri
de angajare, lucru pe post de consultant în magazine și nopți nedormite – toate acestea pentru a oferi fumătorilor adulți oportunitatea de a cumpăra dispozitivul din Moldova și de a beneficia de toate serviciile oficiale.
Reghina. Nu a existat un „cel mai bun moment”. Aceste momente se întâmplă zi de zi. Cei aproape 4 ani la PMI au fost ca o călătorie pe o navă la bordul căreia faci înconjurul lumii, iar la fiecare stație te așteaptă o provocare, o realizare, o oportunitate, un moment de conștientizare. În această călătorie merg cu cei mai buni oameni, diferiți şi asemănători, în același timp, inspirați, creativi, perseverenți, o echipă alături de care savurezi nu doar rezultatul, dar și procesul. Împreună știm că orice idee, oricât de ambițioasă sau năstrușnică ar părea la început, devine realitate datorită acestei echipe.
Elena. Cred că cel mai frumos moment al acestei transformări este că noi nu doar am acceptat faptul că PHILIP MORRIS trebuie să se adapteze realităților, dar, de asemenea, că noi suntem în fruntea procesului de schimbare a întregii industrii, oferind consumatorilor o alternativă mai bună. Avem o oportunitate extraordinară să experimentăm și să învățăm. Nu este vorba doar despre noile tehnologii și produsele susținute științific, este și despre modul în care lucrăm. Sincer, se simte de parcă am fi mai degrabă un start-up, decât o mare companie internațională. Este plăcut să vedem că nu stăm pe loc, că nu rămânem legați de anumite principii arhaice, dar că învățăm și ne dezvoltăm.
Rodica. Viața noastră este construită din „acele momente”. În fiecare zi, cu fiecare proiect implementat cu succes de către echipă, cu fiecare coleg care reușește să obțină un rezultat bun, lumea din jurul nostru se schimbă. Eu cred că oamenii sunt cei care dau sens „acelui moment” și nu invers. Or, tocmai din acest motiv, în fiecare zi când intru pe ușa oficiului și îmi revăd colegii plini de entuziasm, zâmbitori și gata de noi proiecte și provocări, mă gândesc că azi din nou e „acel moment”. Iar, spre final de zi, merg acasă împlinită, știind că mi-am făcut lucrul bine.
CEA MAI TARE LECȚIE
Elena. Să nu vă fie frică de necunoscut, să nu vă fie frică să faceți greșeli. Frica este cea care ne oprește să încercăm un nou proiect sau noi metode de lucru. Am învățat să privesc toate aceste greșeli în mod filozofic, nu ca pe o dramă, dar ca pe o modalitate de a deveni o versiune mai bună a mea.
Ion. Lecția e că această transformare, această planificare pe cel puțin 5-10 ani înainte își aduce roadele. Cu siguranță, planurile în fiecare zi se schimbă și lumea este foarte dinamică, dar fără un plan clar, fără o viziune pentru mulți ani înainte nicio companie internațională nu poate să ajungă la un asemenea nivel.
Reghina. Nimic nu este întâmplător și orice secvență, neînsemnată poate la prima vedere, poate fi o piesă dintr-un puzzle care se conturează puțin mai târziu și îți arată unde ai de lucrat mai mult sau unde ești bine. Ceea ce încerc acum să cultiv tot mai mult în mine este să fiu mai curioasă și să nu uit că eu învăț din greșeli și încercări.
ROLUL DE TRENDSETTER
Elena. Îmi place! Este o mare responsabilitate să fii un trendsetter, deoarece acest lucru înseamnă să renunți la practicile stabilite, să inițiezi o schimbare și să îi inspiri pe alții să te urmeze până trendul devine „noua normalitate”. Fără trendsetteri, oameni și companii creative, inovatoare și rezistente, nu ar exista astăzi niciun progres.
Rodica. Secolul XXI este despre transformare, adaptare și flexibilitate, toate centrate în jurul angajaților și a consumatorilor. Omul este sensul acestor schimbări. Dacă privim evoluția companiei prin prisma acestor valori, atunci putem spune cu siguranță că PHILIP MORRIS este unul dintre pionierii transformării. Cred că putem număra pe degete companiile care și-au propus să se transforme atât de radical. Într-un timp foarte scurt, compania a devenit un model de urmat în tot ceea ce înseamnă atitudine și pregătirea profesională a angajaților.
PHILIP MORRIS este despre oameni creativi, profesioniști și inovativi. În cei trei ani de lucru, niciodată nu am auzit cuvântul „nu”, atunci când am venit cu vreo idee. Compania și managementul îți oferă oportunitatea să transformi în viață proiecte și idei, alături de o echipă care te inspiră și te motivează zi de zi.
Evgheni. Am înțeles acest lucru după interviul de angajare la PHILIP MORRIS și deja timp de 8 ani acest sentiment nu mă părăsește. Înțeleg că suntem lideri din punct de vedere al adaptării la realitățile de acum. Acest lucru te motivează să fii mai bun mâine.
Reghina. Simt că facem parte dintr-o revoluționare a pieții, a industriei, că promovăm transformarea, promovăm progresul și, în acest sens, mă bucur mult să fac parte din acest proces, pentru că eu simt că fac parte din ceva mai mare, dintr-o misiune destul de ambițioasă. Pe alocuri, da, e greu, dar aduce și multă satisfacție.
REȚETA SUCCESULUI?
Elena. Nu ceda niciodată, pune-ţi scopuri ambițioase şi treci prin viaţă zâmbind. Și, bineînțeles, adună oameni talentați și construiește o echipă puternică și diversă, pentru că nu este posibil să obții succesul de unul singur.
Rodica. Succesul este suma nereușitelor pe care le-am putut depăși și învăța ceva din asta. Așa se lucrează la PHILIP MORRIS. Fiecare idee este testată, dacă nu ne reușește, mergem mai departe, dacă aduce rezultate, se implementează la scară largă. Fiecare piață este diferită, din acest motiv și abordările sunt diferite. Nu se face copy paste la proiecte și idei, se adaptează și se lucrează personalizat, la fiecare etapă a activității companiei.
Ion. Rețeta succesului este ceea ce m-a convins și pe mine să devin parte a PHILIP MORRIS și a transformării globale. Este mediul în care sunt generate toate ideile din cadrul companiei, este atitudinea atât față de consumatori, cât și față de angajați, de parteneri, este un principiu pe care noi îl numim „consumer centricity”. Adică, faptul că noi mereu gândim din perspectiva unui consumator, cum putem să îmbunătățim experiența lui de utilizare a produsului și cum putem să îmbunătățim, în general, mediul lui de viață.
Evgheni. Rețeta succesului este, cred, să fii captivat de misiunea pe care o are compania. Probabil, dacă tu susții direcția companiei și te dedici întru totul muncii tale, îți dorești să progresezi, atunci aceasta este, de fapt, rețeta obținerii rezultatelor și a stării de confort în companie.
Reghina. Rețeta succesului nu este o instrucțiune pas cu pas, este un mindset, o atitudine și un proces de învățare, adaptare, experimentare continuă, care se cultivă și se promovează activ la PHILIP MORRIS. Succesul companiei este construit de oamenii săi, prin micile victorii individuale și ale echipei. Aceste mici victorii sunt rezultatul pasiunii și perseverenței întregii echipe, alimentat de dorința de a deveni mai buni decât am fost ieri, acea evoluție continuă care ne transformă pe noi și compania.
DACĂ NU PHILIP MORRIS, ATUNCI CE?
Elena. Uneori, cred că aş fi fost un antrenor excelent de yoga, chiar dacă nu am făcut asta niciodată.
Rodica. Mi-ar fi plăcut să am o vinotecă, undeva cât mai departe de Moldova.
Evgheni. Probabil un stomatolog faimos, dar acesta e un vis la care am renunțat demult!
MAKE HISTORY
Elena. Dacă peste 20 de ani mi-ar pica în mâini o pagină dintr-o carte de istorie, mi-ar plăcea să găsesc acolo o fotografie pe care am făcut-o astăzi, împreună cu echipa mea.
Rodica. Transformarea pe care și-a asumat-o PHILIP MORRIS a marcat activitatea fiecărui om din echipă. Fiecare în parte contribuie la crearea unui viitor fără fum și scrie o pagină nouă în istoria companiei. „Make History” nu se referă doar la produsele și cursul companiei, „Make History” este în primul rând despre oameni – angajați și consumatori. Oamenii sunt cei care mișcă lucrurile înainte și schimbă lumea, ei sunt cei care scriu în fiecare zi istorie. Peste ani, mi-ar plăcea să citesc cu alți ochi despre proiectele pe care le-am implementat împreună cu echipa PHILIP MORRIS MOLDOVA, să îmi aduc aminte cu nostalgie despre oamenii și ideile care mi-au marcat cariera. De asemenea, mi-aș dori să citesc poveștile de succes ale colegilor mei și cum au reușit, datorită dedicației și talentului, să schimbe lumea.
Ion. Eu mă simt parte a istoriei globale în special atunci când atingem obiectivele companiei stabilite la nivel global, pentru care poate contribui și Moldova.
Evgheni. Cred că dacă vom propune consumatorului cele mai bune soluții, care ar putea să îi schimbe viața, noi vom fi actuali chiar și peste 10-20 de ani. Acest lucru este și va fi posibil dacă fiecare angajat din echipă se va dedica și va pune umărul la crearea unui viitor fără fum indiferent din ce departament face parte.
Reghina. Ştiţi cum mă simt? Că sunt în locul și momentul potrivit și că fac parte dintr-o comunitate de oameni progresiști care nu acceptă „nu”, care nu acceptă mai puțin, care îmbrățișează schimbarea și în mod constant ridică standardele, transformând atât industria, cât și societatea.
Lasă un răspuns