Pe 24 iunie, în fiecare an, purtăm ie cu mândrie, dar oare știm istoria acestei cămăși tradiționale? Acum câteva zile facebook-ul și Instagramul era împânzit cu fotografii superbe. Românii au îmbrăcat cămașa tradițională românească și ia (există o diferență între acestea două, explicăm mai jos).
În acest articol vrem să îți povestim istoria acestei piese vestimentare. De unde a pornit și de ce este atât de specială pentru noi.
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus.
Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac.Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor.
Semnificaţia spirituală a iei
Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular ci şi rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.
Există mai multe tipuri de ie
Cămașa cu altiță – o putem găsi în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, a Covasnei. Are guler — piept și mâneca cu mai multe zone, brodate manual, cu încrețituri.
Cămașa cu tăblie — este specifică zonei Aradului. Nu conține încrețituri și are mâneci cu ornamente bogate.
Ia cu umăr – o găsim în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. Ea este marcantă prin umerași, iar gulerul este cusut fin.
Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale.
Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.
Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale. Cămașa este specifică Oașului (predominând culoarea galbenă), însă există și un tip specific Maramureșului (predominând culoarea verde).
Ia în prezent
Astăzi, ia a acaparat podiumurile internaționale și a cucerit multe celebrități. Printre designerii străini care s-au inspirat de la portul românesc sunt:
Yves Saint Laurent
Tom Ford
Joseph Altuzarra
Valentino
Jean Paul Gaultier
Surse:secretele.com/iutta.ro
Lasă un răspuns