Recomandări de lectură de la Dumitru Ciorici

Dumitru Ciorici, cofondator al portalului de știri Agora.md, vlogger.

Când sunt întrebat despre lecturi, de fiecare dată am un sentiment de neîmplinire – că nu am reușit încă să termin cartea de pe noptieră. Și știu că sunt doar eu de vină. Am învăţat să nu mai spun că nu am timp, dar că nu mi-am putut organiza programul ca să reușesc să înghit cel puţin zece pagini pe seară.

Pentru mine, lecturile sunt un fel de acces într-o altă lume, altă dimensiune, unde nu poţi ajunge fiind pământean, unde nu există uși din viaţa noastră cotidiană. Lectura este o bogăţie spirituală și culturală, dar, paradoxal, costă atât de puţin. Din păcate, nu toţi înţeleg asta. Poate că așa a fost scris, să nu se perinde chiar fiecare pe acolo.

Eu, spre exemplu, am redescoperit o parte a istoriei citind cartea „Diplomaţia” de Henry Kissinger. O carte absolut uimitoare și sigur una savuroasă pentru împătimiţii de acest domeniu. Aceasta deschide porţile spre o nouă înţelegere a faptelor predecesorilor noștri (la nivel global), e o punte care face o conexiune dintre trecut și prezent și așază foarte multe lucruri neînţelese în raftul imaginar al minţii noastre.

TOP cărţi:

1. Diplomaţia, de Henry Kissinger

2. Elon Musk: Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future, de Ashlee Vance

3. Thrive: The Third Metric to Redefining Success and Creating a Happier Life, de Arianna Huffington

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin