Povestea Rodicăi Burdila este despre mult curaj. Cum să nu îți fie frică să încerci, dacă asta îți șoptește intuiția? Cu o licență în Relații Economice Internaționale și cu experință de muncă la Ministerul Muncii, la 30 de ani s-a văzut din nou studentă, de această dată la medicină. De acolo a început un nou capitol din viața ei. Astăzi, este unul dintre specialiștii de top din domeniul beauty.
Funcția: Cosmetolog, Fondatoarea Centrului Estetic „Eternal Beauty”
Data, anul, locul nașterii: 19.02.1981, or. Chișinău
Cosmetologia nu a fost visul meu din copilărie. Pasiunea pentru acest domeniu a venit mult mai târziu, după vârsta de 30 de ani și o facultate. … Au urmat șase ani de studii la medicină. În decembrie 2016, aveam deja primul meu cabinet cosmetologic, iar în iunie 2021 am lansat centrul estetic cu șase angajați.
Eternal Beauty este locul în care orice femeie găsește terapia potrivită. Noi îmbinăm frumosul cu sănătosul, plăcutul cu o atmosferă caldă și primitoare. Prioritatea noastră sunt zâmbetele de pe fața celor ce ne pășesc pragul și aleg să revină iar și iar.
Parcursul meu profesional a fost unul încrezător, cu pași mici, dar siguri, cu multe lecții și experiențe însușite treptat. Dar mereu am știut că este loc pentru ceva mai mult, spre ceea ce tind și eu. În fiecare zi continui să lucrez și să mă dezvolt ca femeie de afaceri.
Sunt o femeie perseverentă care și-a construit propiul brand prin muncă asiduă, răbdare și multe cunoștințe acumulate în ani. Sunt ambițioasă, muncitoare și dedicată. De ce?! Pentru că într-o societate unde bărbații primordial fac business, nu am altă soluție decât să reușesc.
Cel mai frumos compliment este că eu și fiica mea suntem ca două surori. Ce poate fi mai plăcut de atât pentru o mamă?! (zâmbește)
Stil vestimentar? În prima jumătate a zilei port costumul alb și sunt alături de pacienții mei, iar în partea a doua – încalț tocurile și merg la întâlniri, fac planuri de viitor și organizare internă.
Fac parte din categoria femeilor puternice, din păcate, pentru că mă reprezintă multe calități caracteristice unui bărbat. Sunt independentă, încrezătoare, exigentă, rece și chiar dură uneori. Există momente când vreau să mă simt admirată nu pentru că sunt puternică, ci pentru că sunt frumoasă și fermecătoare. Aș prefera să fiu gingașă, firavă și feminină, mult mai mult decât puternică, dar realitatea e alta…
Feminitatea face mai fermecătoare orice femeie. Este acel detaliu care se face remarcat de la prima interacțiune.
Succesul nu se construiește într-o zi. În spatele lui se ascunde mult efort, sacrificii, iar ca să fii în ascensiune, este important să fii sinceră cu tine și cu cei din jur, să înveți de la cei mai buni și să investești în oamenii de lângă tine.
Recomand câteva proceduri de top, noninvazive, cu aparataj. Hydrafacial – un tratament de curățare, hidratare și rejuvenare a tenului. Este o procedură unică în domeniul esteticii. SWT IPL(Selective Waveband Technology) – inovație excepțională în zona fotorejuvenării, tratamentelor vasculare și epilării definitive. Lazerul fracționat nonablativ încălzește pielea, fără a distruge vreun strat, dar reușește să inducă un răspuns de vindecare controlat care stimulează secreția de colagen din interior spre exterior. Toate aceste trei proceduri permit să îți continui activitatea imediat după ce ieși din cabinetul specialistului.
Nu am anumite tabieturi de frumusețe pe care le respect cu strictețe, dar știu sigur că părul trebuie să fie aranjat zilnic și să miros bine înainte să ies din casă.
Coordonare: Corina-Maria Dreagla, Foto: dumitru Furdui
#realitate
Lasă un răspuns