Rodica Pungă: În rezonanță cu binele #womeninspire

Mentor spiritual, ghid intuitiv, vindecător energetic

Rodica Pungă se regăsește printre persoanele care trăiesc în rezonanță cu planeta. Pentru ea, feminitatea înseamnă liniște și simplitate, iar maternitatea – cea mai profundă formă de inițiere. În 2025, a ales să-și cultive echilibrul prin ritualuri, yoga, meditații și exerciții mentale, antrenându-se să fie cea mai bună versiune a sa. Prin munca ei, oferă lumii darul compasiunii și al vindecării, rămânând o prezență luminoasă.

Am înțeles că timpul vindecă tot. Continuă să fac binele, fiindcă binele se întoarce mereu.

A fi femeie în 2025 înseamnă pentru mine să evoluez împreună cu Planeta, cu toate mișcările și schimbările planetare, să accept și schimbările care nu-mi plac, să rămân flexibilă și atentă la mesajele Universului. Am învățat să-mi păstrez calmul prin ritualuri zilnice, meditații, yoga, exerciții care mă antrenează să devin mai conștientă și mai prezentă.

Feminitatea pentru mine înseamnă liniște și simplitate. Le aplic în fiecare zi.

Maternitatea mi-a schimbat viața radical. Ultima dată am plâns acum un an, dar de bucurie, atunci când mi-am ținut pentru prima dată băiețelul în brațe – un moment care nu poate fi descris în cuvinte. Richard mi-a adus liniște, putere și o motivație nouă de a-mi continua misiunea. Îl simt chiar și când nu sunt lângă el, iar legătura noastră este dincolo de distanță.

Acasă pentru mine este țara în care m-am născut, unde am copilărit și unde sunt rădăcinile mele. Acolo simt că sunt în pace cu mine, că totul este așezat și că pot să respir cu adevărat.

Despre mine și evoluție – în ultima perioadă am învățat să mă gândesc mai mult la mine, să selectez persoanele din jur, să fiu doar acolo unde îmi doresc cu adevărat. Ceea ce cred că am bun și aș dori să transmit lumii este răbdarea și capacitatea de a nu judeca, compasiunea este o calitate rară în lumea modernă. Lecția vieții mele este să am încredere în deciziile pe care le iau și să nu dau înapoi. Din darul meu de a simți și de a vindeca am făcut o profesie, iar azi sunt fericită să știu că pot ajuta alte persoane să își găsească fericirea lor.

Despre pierderi și curaj – drumul evoluției m-a făcut să las în urmă prieteni și oameni dragi care nu au dorit să meargă în aceeași direcție. A durut, dar am înțeles că timpul vindecă tot și că trebuie să continui să fac binele, fiindcă binele se întoarce mereu.

Despre extrasensibilitate – mulți admiră darurile mele și spun „wow”, dar puțini știu cât de greu este uneori să vezi și partea nevăzută, neplăcută, să porți informații care nu sunt întotdeauna ușor de dus.

Ritualurile zilnice sunt pentru mine sursă de echilibru: mă încarc dimineața cu energie solară, îmi respect timpul de pauză și fac tot posibilul să îmi odihnesc corpul și mintea. Doar așa pot menține armonia între viața personală și cea profesională.

Valorile mele sunt onestitatea și integritatea – cu mine însămi și cu cei din jur. Deciziile pe care le iau mă ajută să merg înainte până îmi ating obiectivele, iar asta îmi dă o forță incredibilă. Cred că zodia Taur zice tot!

Complimentul care m-a atins cel mai mult a fost: „Ai un suflet curat!” – pentru că acesta este cel mai frumos dar pe care mi-l pot dori. Fericirea mea se naște din zâmbetele oamenilor pe care îi ajut. Împlinirea vine atunci când știu că am reușit să aduc un strop de lumină în viețile lor.

Cred că fiecare om poate fi un canal de lumină pentru ceilalți. Mi-am făcut din această convingere un crez de viață: dacă prin cuvintele mele, prin terapiile sau ghidarea pe care o ofer, aprind măcar o scânteie în sufletul cuiva, simt că mi-am împlinit misiunea. Vindecarea nu este un act rapid, ci un drum pe care mergem împreună, cu pași mici, dar siguri. Iar dacă, la finalul unei întâlniri, omul pleacă mai liniștit, mai încrezător și mai aproape de sine, știu că binele se multiplică și va ajunge acolo unde este nevoie de el.

Interviu de Nastya Mocanu, Foto: arhiva personală

#transformare

Abonează-te la articolele

Vip Magazin