Citește câteva mărturisiri făcute de Roger Gladei în podcast-ul „Sincer cu Tine” realizat de Zina Bivol.
Fiecare avem pe un umăr un înger și pe altul un demon, care apare de cele mai multe ori seara, atunci când este timpul tamas, al întunericului. Eu prefer dimineţile, timpul sattvic, plin de lumină, calm, creativitate și liniște mentală.
Când eram copil, eram modest și oarecum complexat. Nu eram amator al adunărilor gălăgioase, chiar la nunţi încercam să evadez într-un loc mai liniștit. La școală, mă prăvăleam sub pământ când încercam să mă apropii de o fată, una-două și roșeam, cred că de la o vreme am și pierdut această calitate. Mă simţeam mai în apele mele la biblioteca raională, comunicând cu cărţile.
Când am început să ies cu fetele? Cred că deja fiind student, la cămin. La 16 ani am aterizat în capitală, la căminul facultăţii de istorie, unde am și întâlnit-o pe viitoarea mea soţie și unde am trăit clipe de neuitat.
Familia este cel mai frumos proiect al vieţii, acolo se nasc copiii, rodul vieţii. Viaţa însăși este un mare proiect frumos. Fetele mele sunt prietenii mei cei mai vrednici, iar mai nou – și consilieri.
Bucuria nu este același lucru cu plăcerea. Prima vine și inimă, din suflet, cu cât este mai curat, cu atât mai multă bucurie și clipe frumoase, nu doar pentru tine, dar și pentru cei din jur. Plăcerea deshămată însă este compulsivă, te face slab și vulnerabil, plin de frici și dorinţe.
În ziua de azi, suntem nu ceea ce suntem, dar ceea ce credem că alţii cred că suntem. N-am spus-o eu, este vorba lui Simon Sinek. Eu unul refuz să fiu un follower, sunt și voi rămâne un seeker, așa m-a etichetat guru Pardeep la una din primele noastre întâlniri.
Da, iubesc să dăruiesc flori, o fac atunci când simt această pornire din interior. Mi se întâmplă destul de des să mă trezesc dimineaţa și să vreau să fac ceva frumos, așa, fără motiv sau explicaţie. Nu-mi place să fac tam-tam din ajutorul oferit altora, de fapt, nu este mare altruism la mijloc, este mai degrabă o bucurie.
Prefer călătoriile spirituale în faţa celor de-o plăcere. Când m-a pocnit criza vârstei de mijloc, adică știam de la carte că trebuie să vină, am plecat în India, acolo unde muntele se iubește cu râul pe mii de kilometri. Muntele este energia bărbătească, iar râul – energia feminină. Meditând în liniște pe malul Gangelui, la poalele Himalaya, îţi vin răspunsuri pe care nu le deslușești în vâltoarea urbană.
Atunci când sunt rătăcit, merg să vorbesc cu tata. La biserică aprind o lumânare, îi vorbesc și plec. Nu e ca-n filme, să înceapă a plânge icoana, etcetera. Doar după, dacă procedez corect, știu că a fost și sfatul lui. Mama este o natură tare blajină și grijulie, nu doar cei de-acasă, dar și colegii de birou știu cât de delicioase sunt tartele ei, să-i dea Dumnezeu sănătate.
Cred în energia dragostei.
Urmărește interviul integral mai jos: