37 de ani, arhitect. Absolvent al Universității Tehnice din Moldova, Facultatea de Urbanism și Arhitectură. În 2015 a fondat biroul LH47 ARCH, după patru ani de activitate în zona de proiectare și construcții industriale.
Interviu de Rodica Ciorănică
Foto: Ala Melnic
Serghei, cum ai defini în câteva cuvinte „ADN-ul tău arhitectural”?
Cândva, în Moldova, se credea că arhitectul este omul care citește armătura și betonul. Am intrat la Universitatea Tehnică din Moldova cu o imagine a profesiei apropiată de construcție, aproape de inginerie. Primele șase luni am fost la limita exmatriculării: nu înțelegeam de ce trebuie să „fantezez”.
Apoi am ajuns într-o companie de proiectare industrială și acolo s-a produs un salt de conștiință. Am înțeles că arhitectura nu este despre fantezie, ci despre detalii, despre noduri, despre felul în care o idee capătă formă materială. Din acel moment a început un parcurs asumat.
Ceea ce m-a diferențiat încă de la început în această industrie a fost onestitatea față de soluțiile inginerești și refuzul imaginilor frumoase în detrimentul funcționalității. Am crezut mereu că arhitectura este despre emoția omului, construită pe o bază corectă, pe inginerie gândită cu atenție și pe detalii bine rezolvate.
Ce te-a diferențiat încă de la început într-o industrie extrem de competitivă?
În primul rând, disciplina inginerească. Când am început, majoritatea arhitecților realizau vizualizări spectaculoase, iar pe șantier se descoperea că nodurile nu erau gândite, sistemele nu funcționau, iar clientul era nemulțumit. Eu veneam din proiectarea industrială, unde fiecare milimetru este calculat și unde greșeala nu este permisă. Asta mi-a oferit convingerea că arhitectura nu este pictură, ci construcție.
Al doilea lucru: nu mi-a fost niciodată teamă de soluții neconvenționale, atunci când erau justificate. În timp ce majoritatea construiau volume dreptunghiulare, eu integram clădirile în relief, experimentam cu arhitectura din pământ, lucram cu sisteme geotermale. Părea exotic, dar făceam calculele și știam că funcționează.
Al treilea aspect: m-am gândit mereu la om, nu la ego-ul arhitectului. Spațiul trebuie să servească oamenii, să le amplifice starea, nu să îi domine prin scară.
Și, în al patrulea rând, am înțeles devreme importanța echipei și a delegării. Nu am încercat să fiu un geniu solitar, ci am construit un sistem în care fiecare poate să se afirme, să învețe din greșeli și să crească. Asta a permis biroului LH47 ARCH să se extindă fără a pierde din calitate.
Care sunt proiectele care te-au făcut cunoscut și de ce sunt reprezentative pentru stilul tău?
Woloshin Banya a fost pentru mine un moment de cotitură. A fost prima încercare serioasă de a demonstra că arhitectura subterană nu trebuie să fie un buncăr depresiv, ci poate deveni o soluție frumoasă, onestă și eficientă energetic. Am izolat clădirea la maximum, am folosit încălzire geotermală și am integrat construcția în relief.
Prin Hobbit Wake Houses au demonstrat că arhitectura contemporană poate fi realizată din materiale naturale și, în același timp, să rămână atractivă și dorită. Aceste spații respectă tradițiile, peisajul și omul, creând o senzație de confort și protecție. Oamenii simt această onestitate și legătura cu natura, de aceea vor să revină în astfel de locuri.
Centrul sportiv de lângă Chișinău este reprezentativ prin faptul că am integrat în arhitectură o diferență de nivel de cinci metri, am creat terase și am protejat fațada cu console adânci – soluții care sunt, în același timp, estetice și funcționale. Aceste proiecte mi-au confirmat că arhitectura gândită are cerere reală.
Proiectele aflate în prezent în construcție sau care urmează să intre în faza de realizare reflectă dezvoltarea firească a logicii noastre arhitecturale: o grădiniță în Chișinău, o destinație turistică pe malul Nistrului, un complex SPA în apropiere de București și un hotel montan de cinci stele în România.
Există un proiect care ți-a schimbat direcția?
Da, Woloshin Banya. Până atunci, lucram preponderent în regim de proiectare comercială, iar arhitectura din pământ părea ceva exotic. Însă, în momentul în care am intrat în profunzimea arhitecturii subterane, am înțeles cum să lucrez cu relieful, cum să economisesc energie și cum să creez un spațiu care să fie simultan onest și frumos – s-a produs o schimbare de mentalitate.
Provocarea majoră a acestui proiect a fost ca instalațiile inginerești să nu fie vizibile. Toate rețelele tehnice nu sunt în interiorul clădirii, ci deasupra ei. După Woloshin Banya, clienții au început să vină către mine cu solicitări specifice pentru case subterane și pentru integrarea arhitecturii în peisaj.
Al doilea proiect a fost Hobbit Wake Houses. Acesta a demonstrat că poți crea tipologii proprii, nu doar să răspunzi unor cerințe comerciale. În ambele proiecte am obținut premii internaționale.
Cu ce provocări majore v-ați confruntat în realizarea acestor proiecte și cum le-ați transformat în avantaje?
Prima provocare serioasă în cazul Woloshin Banya a fost hidroizolarea. În Moldova, nivelul apelor freatice este ridicat, iar soluțiile standard nu funcționau. Am căutat materiale speciale care nu existau pe piață, ajungând până la a le aduce special pentru acest proiect. Producătorii ne-au oferit garanții extinse. Acest lucru s-a transformat într-un avantaj competitiv: astăzi avem o expertiză în hidroizolarea construcțiilor subterane pe care concurența nu o are. A doua provocare a fost protecția împotriva rozătoarelor. Pământul cald le atrage. Am ales straturi mecanice și materiale pe care acestea nu le pot roade fizic. Fiecare provocare a devenit o sursă de inovație.
Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, o abordare „neconvențională” în arhitectură?
O abordare neconvențională înseamnă o muncă atentă cu funcția, contextul și ingineria, al cărei rezultat este o formă pe care nu am mai văzut-o până acum. De exemplu, casele de tip hobbit par neobișnuite, dar ele sunt rezultatul unei analize oneste. Cum integrezi o casă într-un relief colinar? Cum economisești energie? Cum o transformi într-un obiect turistic atractiv? Din aceste întrebări s-a născut forma.
Abordarea neconvențională presupune curajul de a spune „nu” stereotipurilor, însă este un curaj argumentat, nu un capriciu. În arhitectura industrială, LH47 ARCH sparge stereotipul halelor plictisitoare: fațadele sunt proiectate cu aceeași atenție ca în arhitectura rezidențială sau publică.
Aveți numeroase proiecte internaționale. Cât de important este contextul cultural și urban în dezvoltarea unui proiect?
Contextul este fundamentul. Nu cred în arhitectura care arată la fel în Franța, Moldova sau Kazahstan. Atunci când am lucrat la un hotel în Slănic (România), am studiat contextul montan, materialele locale și istoria turismului din regiune. Proiectul trebuia să vorbească limbajul locului.
În Kazahstan, unde lucrăm la parcuri logistice, contextul este complet diferit: stepă, scări ample, istoria arhitecturii nomade. Proiectăm obiecte industriale ținând cont de acest fundal.
În România, proiectele turistice cer o înțelegere clară a ceea ce atrage turistul intern: confortul, natura, experiențele neobișnuite. Fiecare țară are propriul climat, propriile reglementări și propriile așteptări. Arhitectul trebuie să fie un cercetător.
Este mai dificil decât a copia un proiect european, dar este onest și funcționează pe piețele locale.
Care sunt principalele tendințe care vor defini arhitectura și designul în următorii ani?
Prima tendință: arhitectura va deveni și mai orientată spre sănătatea omului – lumină, aer, acustică, tactilitatea materialelor și calitatea somnului.
A doua: clădirile vor deveni „inteligente” în exploatare – vor regla automat microclimatul, vor economisi energie și vor reacționa la prezența oamenilor. Dar tehnologia va avea sens, nu va fi un scop în sine.
A treia: sustenabilitatea va deveni un standard, nu o opțiune. Eficiența energetică, reciclarea materialelor și gestionarea apei vor intra în normele obișnuite ale reglementărilor de construcție.
A patra: arhitectura se va orienta tot mai mult către reutilizarea fondului construit existent – reconversie, revitalizare, adaptare. Construcția de la zero va deveni un lux.
Și a cincea: va crește rolul digitalizării – BIM, simulări energetice, AI pentru optimizarea variantelor. Dar, din nou, acestea sunt instrumente, nu un scop în sine. Esențialul rămâne neschimbat: arhitectura trebuie să servească omul.
Ce tendințe le consideri supraevaluate și ce direcții merită, de fapt, mai multă atenție?
Este supraevaluată moda fațadelor verzi și a acoperișurilor vegetale ca efect special. Atunci când nu sunt susținute de inginerie și performanță energetică, ele devin doar un camuflaj. Sunt supraevaluate și tendințele către deschidere totală și spații de tip loft: volumele mari, fără zonare, pot deveni apăsătoare pentru om. La fel, scara excesivă, folosită doar pentru impresie.
Sunt subevaluate materialele locale și soluțiile pe scară mică. Arhitectura obiectelor mici – pavilioane din lemn, centre culturale locale, case compacte – este adesea mai onestă decât marile proiecte. Este subevaluată acustica interioară, deși influențează direct starea de bine. Este subevaluată munca cu fondul construit existent: reconfigurarea unei clădiri bune este mult mai dificilă decât demolarea și reconstrucția, însă acolo se află viitorul.
Și, nu în ultimul rând, este subevaluată documentarea și publicarea proiectelor obișnuite, locuibile. Mass-media glorifică exoticul, dar cultura construcției normale, gândite și responsabile este cu adevărat esențială.
TOP proiecte emblematice LH47 ARCH / Serghei Mirza
1. Hobbit Wake Houses
2. Woloshin Banya
3. Complexul rezidențial Olimp
4. Centrul sportiv din Durlești
5. Hotelul Slănic (România) – în construcție
6. Casă privată (fără coloane), Tohatin, Moldova
7. Complex SPA pe Nistru
8. Complex SPA în apropiere de București
Extinderea internațională
Ce te-a determinat să privești dincolo de piața locală și să te extinzi la nivel internațional?
La un moment dat, am realizat că piața locală devine saturată și că deținem o expertiză care poate fi valoroasă și pentru alte țări – lucrul cu relieful, arhitectura subterană. Un motiv important a fost ambiția și dorința de a realiza proiecte în alte contexte. Am vrut să ne testăm pe piețe diferite, să vedem dacă principiile noastre funcționează în alte climate și culturi.
Un alt motiv a fost cel economic. Moldova este o piață limitată, iar dezvoltarea unei echipe presupune proiecte de anvergură. România, Rusia, Kazahstan și Georgia ne-au oferit astfel de oportunități.
Și există un motiv profund uman: mi-am dorit ca oameni din diferite țări să lucreze la proiecte care schimbă peisajul și cultura arhitecturală a regiunilor respective. Poziționarea globală a devenit o extensie firească a expertizei locale.
Cum este să conduci o echipă creativă și să o menții pe termen lung?
Când am fondat LH47 ARCH, eram o echipă de 5-6 persoane. Astăzi avem peste 50 de arhitecți și ingineri în echipă, iar împreună cu partenerii și subcontractorii ajungem la aproximativ 180 de specialiști. Menținerea oamenilor într-o echipă pe termen lung depinde de mai mulți factori.
Primul este participarea la proiecte interesante. Arhitecții tineri sunt atrași de posibilitatea de a lucra nu doar la comenzi comerciale, ci și la concepte de autor. Proiecte precum Hobbit Wake Houses, KOZY sau Voloshin Banya le oferă șansa de a se exprima creativ. Al doilea factor este vizibilitatea și recunoașterea. Proiectele noastre apar în publicații internaționale, participăm la expoziții și competiții. Acest lucru ne face vizibili la nivel global. Al treilea este dezvoltarea. Investim în educație, participare la conferințe și acces la tehnologii avansate (BIM, AI). Al patrulea este cultura organizațională. Cred în prietenie și parteneriat ca forme solide de capital. Oamenii nu se tem să își exprime opiniile, să greșească sau să vină cu idei. Și al cincilea este posibilitatea de creștere. Cei care au început ca stagiari coordonează astăzi proiecte și dezvoltă noi direcții. Încă ceva! În LH47 ARCH nu există vedete, există echipă. Oamenii trebuie să știe să asculte, să contrazică constructiv și să ajungă la compromisuri.
Care este următorul nivel pentru Serghei Mirza – ca arhitect și ca lider?
Ca arhitect, vreau să aprofundez arhitectura subterană și proiectele turistice. Aceasta este nișa mea și îi văd un potențial enorm. Casele din pământ, complexele SPA, formele biomorfe pot deveni un brand global LH47. Îmi propun să creez 10-15 proiecte-fanion, cunoscute la nivel mondial, așa cum este Hobbit Wake Houses.
Al doilea nivel este implementarea sistemică a AI-ului și digitalizării în procesul de proiectare. Nu pentru imagini spectaculoase, ci pentru optimizare reală. Văd un viitor în care arhitectul lucrează pe bază de date: energie, lumină, acustică – totul calculat și optimizat.
Ca lider, vreau să construiesc o organizație care se poate extinde fără a pierde din calitate. Astăzi avem aproximativ 80 de specialiști în toate filialele, dar văd un potențial de 150–200. Asta presupune sisteme, cultură și procese clare.